Făgărăşeanul Ovidiu Vizante a demisionat de la conducerea CFR Călători, urmând să se retragă  din funcţie din data de 1 octombrie 2021. Cererea lui de demisie a fost înregistrată la 27 august.

  • ,,Am decis să demisionez, pentru că mi-am dat seama că, în situaţia actuală generată de instabilitate şi subfinanţare, CFR Călători poate urma calea CFR Marfă. Trag un semnal de alarmă, către toţi cei care decid viitorul sistemului feroviar din România. Îmi doresc ca semnalul meu să fie auzit, cu atât mai mult cu cât zilele acestea celebrăm Anul Feroviar European. Mulţumesc tuturor ceferiştilor pentru munca lor, mulţumesc echipei cu care am lucrat! Plec cu speranţa că proiectele bune începute în mandatul meu vor fi continuate, iar rezultatele se vor vedea în timp”, a declarat, joi seara, pentru AGERPRES, Ovidiu Vizante.

Ovidiu Vizante a fost numit  director general al CFR Călători în data de 15 aprilie.    El a fost criticat la finalul lui iulie pentru afirmaţiile făcute în spaţiul public după ce un tren în care se aflau şi copii a stat 8 ore blocat între staţii în zona Atad. Replica lui în faţa presei  a fost: „Încercaţi dumneavoastră să găsiţi la ora aceea soluţii! Încercaţi să găsiţi transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câţi sunt într-un tren”.  După acest scandal, demiterea lui Vizante a fost temă de dispută între premierul Florin Cîţu, care considera că acesta trebuie să plece, şi ministrul USRPLUS al Transporturilor Cătălin Drulă, care afirma că evaluarea unui director nu se face pe bază de declaraţii, ci „la rece”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here