Primăria Victoria care a reuşit să reînfiinţeze spitalul din oraş n-a primit niciun leu din  miliardul de lei din fondul de rezervă al Guvernului  împărţit de premierul demis Florin Cîţu. Printre aşa zisele criterii  invocate de Cîţu la împărţeala de săptămâna trecută nu se încadra şi un proiect care  să vizeze funcţionarea unui spital desfiinţat de un ministru al Sănătăţii.  Zero lei pentru cetăţenii din Victoria care  au nevoie de asistenţă spitalicească, în condiţiile în care  bugetul urbei nu poate acoperi astfel de cheltuieli. Nu este singura primărie din judeţul Braşov şi nici din ţară care nu s-a aflat pe lista premierului demis. Făgăraşul, Viştea, Beclean, Jibert, Cincu, Părău şi în general primăriile conduse de primari USR sau PSD au fost afectate de decizia lui Cîţu. Partidele politice care au votat moţiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernu Cîţu au fost astfel ,,penalizate” de acesta. Liderii acestor partide îl acuză pe Cîţu de abuz în serviciu, iar liderul PSD îl ameninţă cu o plângere penală.  Conform hotărârii de Guvern, banii către localități au fost alocați în baza unor adrese transmise de prefecturi și consilii județene. Prefectura și Consiliul Județean Brașov au solicitat suma de 172.403.000 lei, dar Județul nostru a primit 12.638.000 lei, suma din care 4.098.000 lei a fost alocată Consiliului Județean Brașov.

Cum s-au împărţit banii

La două zile după demiterea de către Parlament și în perioada în care Klaus Iohannis a lăsat-o partidelor pentru negocia o nouă configurație guvernamentală, guvernul Cîțu alocă peste 1 miliarde de lei, din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru proiectele locale.  Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spune că  2.514 comune din România au primit o finanțare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 orașe – 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocați pentru 48 de municipii. Fondurile acoperă necesarul de finanțare a autorităților publice locale, în funcție de execuția bugetară a acestora și de necesități. Ministrul a arătat: fondurile sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.

Ce sume au primit primăriile din judet:

  •   Săcele (PSD) – 100.000 lei
  •  Ghimbav (PNL) – 400.000 lei
  •   Predeal (PNL) – 400.000 lei
  •   Râşnov (PNL) – 400.000 lei
  •   Rupea(PNL) – 400.000 lei
  •    Zărneşti (PSD) – 100.000 lei
  •   Augustin (PSD) – 50.000 lei
  • Bran (PNL) – 300.000 lei
  • Budila  (PNL) – 300.000
  • Buneşti  (PNL) – 300.000 lei
  • Comăna  (PNL) – 300.000 lei
  • Cristian  (PNL) – 257.000 lei
  • Crizbav  (PSD) – 200.000 lei
  • Drăguş (PNL) – 300.000 lei
  • Dumbrăviţa (PNL) – 300.000 lei
  • Feldioara ( PNL) – 300.000 lei
  • Fundata (PNL) – 300.000 lei
  • Hoghiz (PSD) – 263.000 lei
  • Holbav ( PSD) – 50.000 lei
  • Homorod (PSD) – 50.000 lei
  • Lisa (PSD) – 50.000 lei
  • Măieruş (PNL) – 300.000 lei
  • Mândra (PSD) – 50.000 lei
  • Moieciu (PNL) – 300.000
  • Poiana Mărului ( PSD) – 50.000 lei
  • Prejmer  (PNL) – 50.000 lei
  • Sâmbăta de Sus ( PNL) – 300.000 lei
  • Şercaia ( PNL) – 300.000 lei
  • Şinca Nouă (PNL) – 300.000 lei
  • Tărlungeni (PNL) – 300.000 lei
  • Teliu (PSD) – 50.000 lei
  • Ticuşu ( PNL) – 300.000 lei
  • Ucea (PNL) – 170.000 lei
  • Vama Buzăului (PSD) – 50.000 lei
  • Voila (PNL) – 300.000 lei
  • Vulcan (PSD) – 50.000 lei

Ce primării nu au primit bani

  • Municipiul Braşov (USR)
  • Codlea (PSD)
  • Făgăraş
  • Victoria (USR)
  • Beclean (PNL),
  • Bod (primar independent),
  • Caţa (PNL),
  • Cincu ( PNL),
  • Hălchiu (PSD),
  • Hărman (PNL),
  • Hârseni (ADN),
  • Jibert (PNL),
  • Ormeniş  (PNL),
  • Părău (PMP),
  • Racoş (UDMR),
  • Recea (PNL),
  • Sânpetru (USR),
  • Şinca Veche (PNL),
  • Şoarş (PNL),
  • Ungra (PNL),
  • Viştea (PNL).

Ce spun liderii politici

  •    „Florin Cîțu a început marea împărțeală. Aseară (miercuri seara – n.r.), în ședința de guvern, premierul demis a alocat un miliard de lei din fondul de rezervă către primarii PNL și UMDR, dar și către primarii PSD de la care speră să obțină ajutor pentru instalarea unui guvern minoritar. Este o nouă dovadă că acest om s-a folosit de PNDL 3 pentru a șantaja și a obține președinția PNL, iar acum repetă figura: se folosește de banii din fondul de rezervă pentru a rămâne la Palatul Victoria. Florin Cîțu acționează fără scrupule și fără nicio urmă de responsabilitate, aruncând în stânga și-n dreapta cu bani publici”, transmit reprezentanții USR.
  •   ,,Să împarți România între „useriști și ceilalți“, înseamnă să suferi de o gravă dereglare. O asemenea împărțire discreționară a fondurilor guvernamentale, cu atât mai mult făcută la doar câteva ore după ce ai fost demis, arată adevărata intenție a Zombalăului Cîțu: cine îi pupă saboții primește de mâncare, cine nu este lăsat să moară de foame. Numai că aici nu este vorba despre „înfometarea“ unui primar, ci condamnarea la sărăcie a românilor care provin din comunități care nu-i sunt folositoare politic lui Cîțu. O asemenea lipsă de busolă morală nu ar fi putut fi egalată decât de pesediști. Cîțu ne demonstrează că i-a depășit în ticăloșie, și pentru asta trebuie să plece definitiv! Orice zi în plus cu Cîțu la Palatul Victoria, fie și interimar, reprezintă un atentat la viața românilor și la securitatea țării. Peneliștilor, luați urgent briciul din mâinile lui Cîțu!”, a transmis senatorul Marius Bodea într-o declarație de presă.
  •   Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că depune plângere penală pentru abuz în serviciu față de toți demnitarii implicați în decizia luată de Guvern, de alocare a de fonduri din Fondul de Rezervă, acuzând că banii au mers către primării conduse de PNL și UDMR. Ciolacu a scris, pe Facebook că președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu au decis „că dacă nu trăiți într-o comunitate condusă de un liberal veți suferi de frig, sărăcie și foame”; pentru că au alocat 80% din banii pentru administrația locală către localități cu primari PNL și UDMR
  •    „Cu un picior în groapă, proaspătul Guvern demis mai dă o ultimă lovitură românilor. Au fost alocate sume de peste 1 miliard de lei, din Fondul de Rezervă al Guvernului, pentru proiectele locale. Banii s-au împărțit strict politic, discreționar. Nu s-a ținut cont de tipul unității administrativ teritoriale, de mărime, de numărul de locuitori, de costurile efective, de angajamentele în derulare. O parte dintre români sunt pedepsiți doar pentru că trăiesc în localități conduse de primari PSD. Premierul demis Cîțu și-a plătit astfel voturile care l-au făcut președinte PNL, cu bani publici. Au fost remunerați astfel primarii și președinții de consilii județene ai PNL care l-au ajutat să ajungă în fruntea partidului. Vorbim practic de o infracțiune! Dar la ce te poți aștepta de la premierul nostru penal? Domnule Cîțu, penal ai fost, penal rămâi! Să luăm exemplul județului Brașov! Din totalul de 12.6 milioane de lei, 1 milion de lei a ajuns la primării PSD. Doar 8.81 % din bani au ajuns în localitățile cu primari PSD, iar restul la primăriile PNL.   Nici la Făgăraș sau la Victoria nu au fost alocate fonduri. Nici măcar Municipiului Brașov nu i s-a alocat niciun ban.   Nu toți locuitorii județului Brașov plătesc taxe și impozite. Cei din PNL se pare că nu au înțeles nici până acum că Fondul de Rezervă nu reprezintă pușculița PNL. Lucrurile nu vor rămâne așa. PSD va depune plângere penală pentru abuz în serviciu față de toți demnitarii implicați în decizia luată de Guvern. De asemenea, vom ataca și desființa Hotărârea de Guvern prin care au alocat discreționar banii către primării din Fondul de Rezervă. Trăim într-o Românie eșuată din cauza lui Iohannis și a lui Cîțu. Nu există niciun domeniu în care actualul guvern să fi făcut ceva bun! Nimic! Datoria publică a ajuns la 55% din PIB de la 34.6%. Unde s-au dus acești bani? În sistemul de sănătate nu au ajuns. Pensiile, alocațiile nu au fost mărite. Prețul benzinei a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani, după ce s-a aflat pe un trend ascendent de la începutul anului. Prețul motorinei a crescut constant în 2021 și a atins recent maximul ultimilor 3 ani. Facturile la energie au explodat. Puterea de cumpărare a românilor este la pământ. Ați eșuat într-adevăr, domnule Cîțu și domnule Iohannis! V-ați bătut joc de români!” a declarat președintele PSD Brașov, Marius Dunca, în conferință de presă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here