Amenzi în valoare de 148.800 lei au dat poliţiştii rutieri în  perioada 08 – 10 octombrie 2021 în urma raziilor effectuate în judeţul Braşov. Oameni legii au întocmit şi 11 dosare penale  conducătorilor auo care n-au respectat legislaţia. Astfel, polițiștii au aplicat 572 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 282 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranță, 17 sancțiuni contravenționale aplicate pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 270 de sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier și 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 148.800 lei.  Totodată, polițiștii au constatat 11 infracțiuni la regimul rutier, respectiv infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 6 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. De asemenea, au fost reținute 41 certificate de înmatriculare și 47 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 17 permise de conducere fiind reținute pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 30 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here