•   Deşi are  Compartiment juridic, Primăria Făgăraş plăteşte avocaţi pentru  procesele în care este citată

  •   Primul proces  pentru gropile din carosabil

  •   Exproprierile  au ajuns în instanţă

  •  Personalul medical  de la Secţia de Cardiologie continuă procesele, cerându-şi drepturile legale

După ce în luna septembrie Legislativul n-a fost convocat în şedinţă ordinară de primar, în această lună ordinea de zi este una stufoasă, cu vreo 54 de proiecte la care se adaugă  altele consemnate la ,,Diverse”.  Consilierii locali  sunt nedumeriţi şi se întreabă de ce au fost plătite indemnizaţiile de consilier local de către primar dacă în luna septembrie n-au fost invitaţi la şedinţa ordinară şi la comisii. ,,Cum justifică primarul aceste plăţi? Ba suntem consilieri, ba nu mai suntem!  Oricum majoritatea formată în Legislativ  rămâne valabilă” spun consilierii locali din grupul celor zece. Plenul CL Făgăraş  este programat pentru joi, 28 octombrie, ora 14.00. Se regăsesc pe ordinea de zi toate proiectele HCL avansate la şedinţele extraordinare din 1 şi 2  septembrie, cele cu scandalul eliminării din Legslativ a grupului opozant format din 10 consilieri locali.  Sunt însă 6 proiecte de hotărâre prin care se  angajează avocaţi pentru procesele în care a fost  atras Municipiul Făgăraş şi care vor fi plătiţi de la bugetul local. Edilul preferă  doi avocaţi, pe Gheorghe Adrian şi pe Drăghici Cristian, ultimul fiind şi avocatul personal al lui. Exproprierile din 2018  continuă să golească bugetul local, avocatul cerând un onorariu de 20.000 lei.  Municipiul se războieşte şi cu Ministerul Dezvoltării care refuză să deconteze serviciile achiziţionate de UAT Făgăraş pe motiv că nu s-a respectat legislaţia, iar contractele ar fi fost  încredinţate pe sprânceană.  Sunt 2 procese pe rol la Curtea de Apel Bucureşti, onorariile cerute de av. Drăghici fiind de  5000 lei/ dosar plus câte 2500 lei la fiecare înfăţişare. Nici angajaţii de la Secţia de Cardiologie nu se lasă şi îşi cer drepturile  refuzate  de conducerea spitalului, dar  cer şi anularea HCL-ului prin care, spun ei, ,,conducerea s-a răzbunat pe noi înfiinţând ATI Coronarieni cu alţi angajaţi”.  Că drumurile din oraş sunt dezastruoase o ştie fiecare făgărăşean, dar numai un localnic de pe strada Stejarului a dat în judecată Municipiul pentru a i se plăti reparaţia maşinii defectate din cauza gropilor.  Numai  pentru aceste procese, onorariile avocaţilor însumează  39.000 lei fără TVA, la care se adaugă câte 2500 lei pentru fiecare deplasare la Bucureşti pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor din capitală. Dacă adăugăm şi procesele legate de situaţia de la secţia de Cardiologie,  bugetul local este  şi mai afectat. Asta în condiţiile în care UAT Făgăraş are  compartiment juridic şi plăteşte  salarii unor jurişti. Dar să le luăm pe rând.

Exproprierea, bat-o vina!

În urma exproprierilor din 2018, Municipiul Făgăraş a fost atras în 3 procese, ultimul fiind, în prezent, pe rol  la Tribunalul Braşov. În plenul CL Făgăraş de joi, 28 octombrie a.c., un proiect de hotărâre se referă la angajarea unui avocat cu 20.000 lei pentru a reprezenta interesele Municipiului în faţa SC Romanian PIGS SRL, societatea expropriată  de imobilul din strada M.Klein, nr. 40. Este vorba despre fostul abator care a trecut de-a lungul timpului prin ograda mai multor proprietari, statul român,  Montana SA, Carmolimp SRL, Romanian PIGS SRL care a cesionat contractul unui cetăţean din Bucureşt şi UAT Făgăraş. Aceste exproprieri parafate în timp record în 2018 au atras Municipiul în 3 procese.   Reamintim că exproprierea a golit bugetul local de peste 553.000 de euro, iar proiectul european invocat nu-şi mai arată forma în teren. Aşa cum arată proiectul de HCL iniţiat de primar, avocatul Gheorghe Adrian este propus de edil  să reprezinte Municiplitatea în Dosarul nr. 2187/62/2021 aflat pe rol la Tribunalul Braşov, onorariul stabilit de avocat fiind de  20.000 de lei fără TVA. Este vorba despre cererea depusă în instanţă de SC Romanian PIGS SRL  prin care solicită anularea HCL nr. 71/2018 prin care a fost expropriată de imobilul deţinut în municipiu pe strada M. Klein, nr. 40,  stabilirea cuantumului despăgubirii la valoarea reală,  acestea fiind calculate, explică în plângere avocatul societăţii,  la un preţ mult inferior faţă de preţul de piaţă. Reclamanta cere şi plata dobânzilor legale aferente tuturor despăgubirilor stabilie de instanţă şi calculată de la data exproprierii şi până la data plăţii. Aşa cum stipulează în plângere, Romanian PIGS SRL deţinea în municipiu  imobilul  cu construcţii industriale şi edilitare: clădire instalaţii frig, spaţii frigorifice, fabrică produse carne, centrală termică, sală tăiere, post trafo, 2 case portar, birouri, ramă auto, cameră cântar, bucătărie animale, şopron  lemne, magazine furaje, grajd padoc, hală, amplasate pe un teren în suprafaţă de 9550 mp.  Acest imobil a fost preluat de la  Carmolimp SRL în 2015, în noiembrie 2015 fiind intabulat pe noul proprietar, care avea de achitat la bugetul local  impozit  pentru clădiri de 14.272 lei/an, iar pentru teren, 5.032 lei/an. ,,Prin expropriere am fost împiedicată să-mi desfăşor activitatea” justifică  în plângere avocatul societăţii, care avea ca  obiect de activitate  achiziţionarea şi creşterea porcilor şi prepararea furajelor. Despăgubirea prin expropriere a însemnat suma de 1.052.694,3 lei pe care Municipiul Făgăraş  a oferit-o. Contestatara  nu recunoaşte nici calitatea de expropriator pentru  UAT Făgăraş, invocând Legea 255/2010. Aceasta mai contestă şi faptul că a fost expropriat întreg terenul şi nu doar o parte, atât cât  ar face obiectul coridorului invocat  de UAT Făgăraş.  În privinţa valorii, firma invocă faptul că valoarea a fost stabilită la nivelul anului 2015, când  expertiza semnată de expertul Cenţiu Florin stipula valoarea  imobilul la 288.100 euro, cu peste 10% din valoarea propusă de UAT Făgăraş.  Firma solicită o nouă expertiză. Avocatul desemnat de UAT Făgăraş trebuie să convingă instanţa că procedura a fost corectă, în caz contrar bugetul local va fi din nou afectat de alte sume de bani. Astăzi, pe locul abatorului şi al fabricii invocate de Romanian PIGS  sunt ruine. Clădirile au fost demolate, iar betoanele scormonite pentru fier vechi. În spatele gardului din ciment, şi el degradat, şi a vechii porţi din tablă de care atârnă un lacăt ruginit, ţi se înfăţişează  o imagine ca-n filmele de groază. Totul a fost demolat după expropriere. Firma care a transformat totul în ruine nu este alta decât una aleasă direct de primar.

Exproprieri de 553.574 euro din banii făgărăşenilor

Nu putem trece cu vederea acţiunea Primăriei Făgăraş de a goli bugetul local pe  exproprieri, nu mai puţin de  553.574 euro, respectiv 2.601.798,46 lei. Banii au ajuns  în conturile personale ale făgărăşenilor expropriaţi de Primăria Făgăraş în  mai 2018, în baza unor dispoziţii (nr. 670 şi 671 din 8 şi 9 mai 2018) emise de primarul Făgăraşului.  Suma aferentă despăgubirilor a fost consemnată pe numele persoanelor expropriate în conturi deschise de Primăria Municipiului Făgăraş, la CEC Bank, sucursala Braşov. Toate în baza unui proiect european cu care doar se laudă municipalitatea, dar  cu care face achiziţi pe bandă rulantă.  Pe lista expropriaţilor sunt: Lucian Opriş şi Nicoleta Opriş cu 198 mp; Ovidiu Popa Nicolae cu 914 mp; Constantin Suciu cu 281 mp: Sanda Mărioara Mihali cu 280 mp; Ioan Bujor cu 6 imobile cu suprafaţa totală de 406 mp; Sorin Florin Gonţea cu 68 mp, Cornel Marius Delcea şi Daniela Delcea cu 235 mp şi  SC Romanian Pigs SRL cu 9.550 mp.   Bujor Ioan  suma de  1.167.408 lei, Gonţea Sorin Florin-  suma de 114.792 lei, Mihali Marioara Sanda – 55.763 lei, Suciu Constantin prin urmaşi-  54.661 lei,  Delcea Cornel Marius şi Daniela-  32.652 lei,  Popa Ovidiu Nicoale-  110.063 lei,  Opriş Lucian şi Nicoleta-  13.765 lei,  SC Romanian PIGS SRL (fostul abator)  –  1.052.694 23 lei

Personalul medical  Secţia de Cardiologie nu se lasă şi îşi cere drepturile

În aceeaşi şedinţă a CL Făgăraş de joi, 28 octombrie a.c., printr-un alt proiect de HCL se invocă angajarea  unui  avocat pentru  Dosarul nr. 3564/62/2021 aflat pe rolul Tribunalului Braşov în care personalul Secţiei de Cardiologie,  care îşi cere drepturile lezate de conducerea spitalului, s-a îndreptat împotriva  CL Făgăraş.  Se cere anularea HCL nr. 100/31.03.2021 privind modificarea structurii organizatorice a organigramei şi a statului de funcţii ale Spitalului Municipal Făgăraş pentru anul 2021 în privinţa suplimentării  cu un post de medic specialist cardiologie, 2 posturi asistent medical, 3 posturi asistent medical debutant şi 5 posturi îngrijitoare la Compartimentul terapie intensivă coronarieni din cadrul Secţiei de Cardiologie. Angajaţii Secţiei de Cardiologie mai cer anularea  HCL nr 165/27.05.2021 prin care a fost respinsă  plângerea formulată de personalul medical al acestei secţii. CL Făgăraş are oferta avocatului Ţâru Sorin  de 4500 lei ca onorariu, care va fi plătită de la bugetul local. În fapt, personalul acestei secţii acuză conducerea spitalului că din martie 2019 nu a mai plătit sporul aferent activităţii de terapie intensivă coronarieni deşi  a lucrat şi în cadrul acestui compartiment care avea 5 paturi în cadrul secţiei cu 20 de paturi. Tribunalul Braşov a dat câştig de cauză  reclamantelor şi a obligat conducerea spitalului să plătească aceste sporuri, dar spitalul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. Curtea de Apel a menţinut hotărârea Tribunalului Braşov. Prin avocat, angajaţii reclamanţi au cerut punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti nr. 13929/24.12.2020, dar conducerea spitalului nu a aplicat-o,  luând decizia de a înfiinţa un compartiment de terapie intensivă coronarieni  cu personal nou angajat, dar cu aceleaşi 5  paturi din cadrul celor 20 ale Secţiei de Cardiologie.   Un fel de răzbunare pentru personalul care s-a revoltat, dar aplicată cu votul consilierilor locali. Că aşa e la Făgăraş, castanele se scot din foc cu mâna altuia. Petiţionarele prin avocat susţin că aceste două HCL sunt nelegale.

Proces pentru gropile din carosabil

Municipiul Făgăraş prin CL Făgăraş a fost dat în judecată de un făgărăşean care şi-a rupt roata maşinii într-una din gropile existente în carosabil.  Dosarul nr. 4939/226/2021 a fost înregistrat la Judecătoria Făgăraş în această lună. Burşova Adrian Cosmin din str. Stejarului  şi-a avariat maşina pe strada Tăbăcari, în dreptul Bl 2, unde era o groapă. ,,Carosabilul era acoperit cu o multitudine de petice, fiind noapte, nu am abservat în timp util. În urma acestui eveniment janta roţii dreapta faţă s-a rupt. Persoana responsabilă pentru cauzarea prejudiciliului este administratorul drumului întrucât nu a luat măsurile necesare pentru repararea carosablului. În încercarea de a rezolva pe cale amiabilă problema prejudiciului, am trimis pârâtei la data de 4.05.2021, prin scrisoare recomandată o petiţie, neprimind nici până în ziua de astăzi un răspuns cu toate că termenul legal este de 30 de zile” scrie petiţionarul în plâgere.   Făgărăşeanul pretinde ca Municipiul Făgăraş să-i achite contravaloarea reparaţiei în sumă de  2324,52 lei ca urmare a evenimentului  rutier din data de 31 martie 2021, ataşând şi dovezile aferente reparaţiiei.

Achiziţii îndoielnice

  •  Municipiul vrea să angajeze un avocat şi în Dosarul nr. 5433/2/2020 aflat pe rol la Curtea de Apel Bucureşti în care se războieşte cu Autoritatea de Management pentru POR aferentă proiectului ,,Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integraă în zona industrială a municipiului”.  În  proiectul de hotărâre figurează  avocatul Cristian Drăghici, care este şi avocatul personal al primarului. Acesta  pretinde pentru această fază de recurs a procesului un onorariu de 5000 lei fără TVA plus câte 2500 lei plus TVA pentru fiecare termen de judecată. Aceste costuri vor fi suportate din bugetul local. Acest proces  a apărut după ce Municipiul Făgăraş a divizat un contract de prestări servicii încălcând procedura legală, justifică Ministerul Devoltării.  Concret, achiziţiile directe se pot realiza, conform Legii nr. 98/2016, dacă valoarea este mai mică decât 132.519 lei la servicii şi în cazul lucrărilor, să fie mai mică de 441.730 lei, fără TVA. ,,Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribure reglementate de Legea 98/2016”.  Tribunalul Bucureşti a emis Sentinţa civilă nr. 3603/27.05.2021 pe care Ministerul Dezvoltării o contestă prin recurs.
  •  Un alt dosar, cel cu nr. 5441/2/2020, în care este implicat Municipiul Făgăraş se află pe rol tot la Curtea de Apel Bucureşti şi se referă la  proiectul ,,Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populaţia judeţului Braşov”. Şi pentru  acest dosar,  în proiectul de hotărâre iniţiat de primar apare avocatul Cristian Drăghici,  care pretinde un onorariu de 5000 lei fără TVA şi câte 2500 lei pentru fiecare termen. Şi acest dosar priveşte  deconturile solicitate Ministerului Dezvoltării de către Municipiul Făgăraş, dar care nu au fost acceptate prin Deciziile  nr. 237/2020 şi 238/2020 a Autorităţii de Managmen POR

Tezaurul de la Părău, tot în instanţă

Dosarul  nr. 3966/226/2019 privind Tezaurul monetar de la Părău a ajuns la Curtea  de Apel Braşov. Municiplaitatea vrea să angajeze un avocat pentru a reprezenta CL Făgăraş în faţa lui Şulea Dumitru, urmaş al celui care a descoperit tezaurul, care cere posesia asupra bunului.   În proiectul de HCL, primarul îl vrea ca avocat pe  Gheorghe Adrian care cere un onorariu de 4500 lei fără TVA. Tezaurul a fost descoperit în grădina imobilului cu nr.  47 din Părău şi reprezintă  5372 monede de argint, care se află în prezent la Muzeu Ţării Făgăraşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here