Consilierii locali sunt convocaţi din nou în şedinţă joi, 4 octombrie a.c., începând cu ora 12.00, pentru a analiza nu mai puţin de 35 de proiecte de hotărâre şi alte 12 informări.

Se alege viceprimarul

După mai bine de un an de la alegerile locale din 2020 când UAT Făgăraş a funcţionat fără viceprimar, pe ordinea de zi a şedinţei CL Făgăraş de joi, 4 noiembrie a.c., figurează un proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului. Proiectul este iniţiat de primar şi vizat de Secretarul general al Municipiului, dar este datat noiembrie 2020, aşa cum sunt datate şi avizele din comisiile de specialitate, adică au un an vechime. Consilierii locali  Cristina Paicu  şi Monica Crăciun, USR, au depus la rândul lor un proiect de hotărâre similar la Primăria Făgăraş, dar în data de  28 octombrie 2021, nr. înregistrare  56706. ,,Așa cum spuneam în ședința de consiliu din 31 august 2021, atunci când vom fi toți consilierii, 19 la număr, vom depune proiectul privind alegerea viceprimarului Municipiului Făgăraș. Astfel, joi (n.r. 28 octombrie 2021) l-am depus împreună cu colega mea, Monica Crăciun.  Sper ca, de data asta, după mai bine de 1 an de la alegerile locale să reușim să ne alegem persoana care să ocupe acest post, care să facă echipă cu primarul pentru bunăstarea cetățenilor din comunitatea noastră” explica Cristina Paicu. Proiectul lor n-a fost trecut pe ordinea de zi. Viceprimarul va fi ales prin vot secret şi pentru a fi validată persoana pe funcţie va avea nevoie de minim 10 voturi din totalul de 19. Aşa cum spun consilierii locali, nominalizările se vor face în plen.

Administrator public iar şi iar…

Primarul nu se lasă şi continuă să ceară  consilierilor locali să-i aprobe angajarea unui administrator public, deşi proiectul în cauză a fost respins în  ultimele şedinţe de plen când s-a regăsit pe ordinea de zi. Consilierii locali, aşa cum au susţinut  ei, înfiinţarea funcţiei nu ar fi necesară din moment ce Făgăraşul nu are un viceprimar, dar ar fi şi o cheltuială inutilă de la bugetul local, leafa administratorului public depăşind 11.000  lei lunar.  Tot ei spun că   funcţia   vizează o persoană din anturajul primarului.   În comisiile de specialitate, consilierii au dat însă aviz negativ pentru acest proiect al primarului.   Primăria Făgăraş nu mai are administrator public din 2018 când Marius Rică a fost dat afară de primar prin desfiinţarea postului, deşi tot el îl crease  cu un an în urmă, 2017, cu dedicaţie.  Când a înfiinţat postul  primarul spunea că este absolut necesară această funcţie pentru municipalitate. Vorbea de experienţa în fonduri europene a unei persoane care va ocupa funcţia. La 1 septembrie 2017  era déjà angajat Marius Rica pe acest post, leafa lui lunară brută fiind atunci de 10.412 lei. Se organizase un concurs la care cel mai bun s-a dovedit a fi chiar  Marius Rica, nimeni altul.  După exact un an administratorul public a aflat din presă că postul i s-a desfiinţat. Acelaşi primar anunţa fără să clipească faptul că municipalitatea nu mai are nevoie de un  administrator public şi astfel se face economie la bugetul local. Pentru Marius Rica se încheia, după un an,  contractul de muncă la Primăria Făgăraş. Nu mai are rost să spunem că de la bugetul local s-a cheltuit suma de 124.944 lei pentru susţinerea funcţiei de administrator public dorită de primar,  consilierii locali acuzând atunci că funcţia a fost înfiinţată de primar ca recompensă electorală.

Secretarul general,   penalizat

Printr-un proiect de hotărâre, primarul vrea să lase Secretarul general al UAT Făgăraş fără subordonaţi. Concret, mai multe compartimente care se aflau în subordinea Secretarului general vor ajunge în subordinea primarului.  Cel puţin aşa  arată proiectul de hotărâre iniţiat de primar prin care mută mai multe compartimente  în subordinea lui de la secretar. Pe lista neagră se află compartimentele: resurse umane, juridic, monitorizare proceduri administrative şi tehnologia informaţiei, compartimentul învăţământ, registratură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here