Poliția Brașov dorește să te informeze despre cum te poți asigura că adolescentul de lângă tine va avea o viață liberă. Este foarte important ca acesta să cunoască ce presupune răspunderea penală și contravențională, dar mai ales să cunoască legislația în vigoare. Să nu uităm, cel mai important este faptul că necunoașterea acesteia nu înlătură răspunderea în cazul în care a comis o faptă ilegală. Legislația din România pedepsește faptele ilegale comise de orice persoană încă de când aceasta împlinește vârsta de 14 ani. Este adevărat că pedepsele sunt mai blânde și răspunderea este condiționată de stabilirea existenței discernământului, însă odată cu împlinirea vârstei de 16 ani toți cetățenii răspund egal în fața legii. Noul Cod Penal reglementează sistemul de sancționare a minorilor, acesta fiind alcătuit din măsuri educative care pot fi neprivative de libertate, dar atenție, pot fi și privative de libertate pentru comiterea de fapte grave sau în mod repetat.

Cum poate un tânăr să comită o infracțiune chiar fără să își dea seama?

  •   Dacă pune o simplă piedică sau îmbrânceşte pe cineva, fapta se numeşte lovire sau alte violenţe atunci când cel lovit  suferă o vătămare. Dacă mai mulţi copii se lovesc reciproc, fapta se numeşte încăierare şi vor fi traşi la răspundere toţi participanţii!
  •   Când un bun este luat de la o persoană fără voia acesteia fapta se numeşte furt, chiar dacă bunul a fost returnat  după ce proprietarul a sesizat dispariţia lui sau dacă a fost înapoiată contravaloarea bunului sustras. La fel, fapta este furt dacă este sustras un produs de pe un raft şi se părăseşte magazinul fără a achita costul său;
  •   Dacă o persoană primeşte de la un coleg un telefon mobil pentru a se juca sau pentru a efectua un apel şi refuză să îl returneze fapta este furt. Dar dacă pentru a obține sau pentru a păstra un bun încredințat de cineva se folosesc amenințări sau acte de violență se comite infracțiunea de tâlhărie.
  •   Dacă cineva primește spre păstrare bunuri despre care știe că sunt obținute în urma unei infracțiuni sau că au fost folosite pentru săvârșirea acesteia, fapta constituie infracțiunea de tăinuire iar cel ce ascunde bunurile este considerat complice la infracțiunea comisă și va suporta aceleași consecințe legale ca și autorul.
  •   Dacă unei persoane i se produce o stare de temere, fiind amenințată cu o agresiune, fapta comisă constituie infracțiunea de amenințare.
  •  Dacă cineva amenință o persoană cu bătaia sau cu postarea unor fotografii sau informații pe internet în schimbul unor bunuri sau sume de bani, fapta constituie șantaj.
  •   Dacă o persoană este urmărită, primește apeluri și mesaje anonime menite să îi provoace temere, fapta săvârșită împotriva acesteia este hărțuirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here