Un autoturism și o căruță au fost implicate într-un eveniment rutier, sâmbătă, 27 noiembrie a.c.,  pe DJ104A, între localitățile Bucium și Mărgineni.  Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

  • „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că pe DJ104A, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate un autovehicul și un atelaj hipo. În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Procedându-se la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul conducătorului auto rezultatul a fost 0,51 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul conducătorului atelajului hipo rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here