O familie din Ticuşu Vechi este în doliu, unul dintre cei doi fii a fost ucis în noaptea de Revelion, iar celălalt se află în spital. Protagoniştii scandalului au fost doi fraţi, de 15 şi 17 ani, care n-ar fi fost primiţi la petrecerea dintre ani în casa victimelor. Nimeni nu se gândea că adolescenţii caută răzbunare, deşi sunt cunoscuţi ca agresivi în sat, aşa cum afirmă localnicii. În jurul orei 4.40, tinerii înarmaţi cu topoare  au aşteptat în faţa casei fraţilor Buta pentru a se răzbuna. Loviturile au fost atât de grave că fraţii, de 33 ani şi 35 ani, au fost băgaţi în spital. A doua zi, fratele de 35 de ani a decedat.

  •    ,,Cei doi bărbați, în vârstă de 33 ani și 35 ani, ar fi fost agresați fizic de către cei doi tineri, cu obiecte contondente din material lemnos, ambii bărbați fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate” spun oamenii legii.

La faţa locului s-au efectuat cercetări   sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, dar după decesul victimei  dosarul penal a fost   declinat   la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie, acesta reîncadrând fapta la infracţiunea de  “omor”. Unul dintre cei doi tineri, în vârstă de 17 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, la data de  3 ianuarie 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a acestuia.

 Ce titrează observatornews.ro:

  • Gelu Cosmin Buta, victima: Acolo e un loc mai întunecat şi ne-a dat în cap. Prima dată mi-a dat mine, după aia i-a dat fratelui meu. Au ieşit de acolo şi ne-au lovit direct în cap. Eu am făcut doi metri de când am ieşit pe portiţă şi deja am fost lovit.
  • Ilie Pârvu, martor: Au dat cu securea în poartă, au doborât poarta şi-atunci noi ne-am pus pe poartă. Şi, după aia, când au ieşit băieţii să se ducă acasă, ei atunci au ieşit cu securile şi au dat în toţi, în care cum au prins. Au stat la geamuri, au ascultat şi când au ieşit să meargă acasă cu securile au dat.
  • Silvia Pârvu, mama victimelor: Uite cum a dat cu securile în poartă! Aici a dat c securea, aici e sângele! Aici l-am găsit pe băiat plin de sânge, nu mai vorbea!
  • Ilie Pârvu, martor: Trei au fost. Toţi trei au dat cu securile.
  • Silvia Pârvu, mama victimelor: Nu avea niciun motiv să le dea cu topoarele în cap. Toţi trei au dat, pe toţi trei să-i închidă.  Ăştia sunt criminali în serie, din tată-n fiu. Aşa a făcut tatăl la feciorul meu cel mare. I-a dat în cap, l-a legat de picioare, l-a târăt de cal.

Cei doi adolescenţi, a doua zi după teribila faptă s-ar fi lăudat pe TikTok cu vitejia lor.

  • Nicolae Buta, tatăl victimelor:Ei pun pe Facebook: V-am executat! Pe TikTok. Băiatul meu e în groapă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here