Consiliul Judeţean Braşov a ajuns la finalul  implementării a 3  proiecte accesate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi care vizează asigurarea echipamentelor, aparaturii medicale şi obiectelor de mobilier necesare pentru funcţionarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi a Ambulatoriului Integrat dar şi  a Ambulatoriului de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. În urma derulării acestor proiecte au fost economisite sume de bani pe care administraţia judeţeană vrea să le folosască în continuare pentru dotarea acestor unităţi.

  • În proiectul „Îmbunătățirea serviciilor sanitare ale Ambulatoriului Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov prin achiziționarea de dotări”, cu o valoare totală de 10.572.694 lei, a rămas neutilizată suma de 1.900.824,02 lei.
  • În cazul proiectului „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, cheltuielile totale aprobate de finanţator au fost de 6.793.628,72 lei, iar economiile realizate în urma procedurilor de achiziţie au totalizat 1.799.174,66 lei.
  • Proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”  în valoare totală de 10.699.627,60 lei, a rămas disponibilă suma de 350.000 de lei.

Asta înseamnă un management performant în implementarea proiectelor: să atragem finanţări europene nerambursabile, să ne atingem ţintele stabilite în cadrul contractelor de finanţare şi, în final, să rămânem cu un disponibil financiar pe care să încercăm să-l valorificăm până la ultimul leu. Ne propunem să facem toate demersurile pentru valorificarea sumelor rămase neutilizate. Am cerut echipelor manageriale ale celor două spitale să ne comunice în cel mai scurt timp care sunt echipamentele pentru UPU şi ambulatorii de care ar mai avea nevoie, iar noi, cu acordul autorităţii finanţatoare, să încercăm să le achiziţionăm până la încheierea termenului de implementare a contractelor de finanţare, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Prin intermediul celor trei proiecte a fost achiziţionat câte un computer tomograf pentru realizarea investigaţiilor de care au nevoie pacienţii care ajung la UPU şi în ambulatorii, dar şi alte echipamente performante de radiologie-imagistică şi zeci de tipuri de aparate moderne, necesare salvării, investigării şi tratării pacienţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here