Doi turiști au fost surprinși joi seară de o avalanșă în zona Vf. Negoiu, la o altitudine de circa 2.300 de metri, în Munţii Făgăraşului. Salvamontiștii au fost nevoiți să intervină pe timpul nopții, iar, din păcate, misiunea de intervenție cu elicopterul SMURD, dotat cu troliu, nu putea fi realizată în condiții de siguranță. Acesta putea pune în pericol întreaga echipă aflată la bord. Prin urmare, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe jos spre turiști.  Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a luat legătura cu unul dintre cei doi turiști. Acesta i-a asigurat că echipa de salvatori montani este pe drum și vor ajunge la ei în cel mai scurt timp, fiind pregătiți pentru a le acorda primul ajutor, apoi să-i transporte într-o zonă sigură.

  • „Salvatorii montani au ajuns la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați, coborârea efectuându-se continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu. Ulterior, salvamontiștii au continuat imediat coborârea către baza muntelui unde erau așteptați de ambulanțele pregătite sa preia turiștii accidentați.

Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical”, informează autoritățile.

 Tânăra care a suferit leziuni a fost internată la spital

Turiştii erau din Iaşi,  o femeie în vârstă de 26 de ani și iubitul ei de 33 de ani. Femeia a fost preluată de pe Valea Porumbacului de un echipaj SMURD și transportat la spital.

  •  „Pacienta de 26 de ani surprinsă de avalanșă în Munții Făgăraș a fost adusă la Unitatea de primiri Urgențe a SCJU Sibiu de către un echipaj SMURD. A fost preluată imediat de personalul medical, prezintă contuzii, suspiciuni de fractură la membrul inferior drept și de entorsă la membrul inferior stâng si este conștientă și stabilă. În momentul de față au loc investigații medicale pentru stabilirea conduitei terapeutice”, anunță Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al UPU Sibiu.

Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al Munților Făgărașului sunt declarate închise, din cauza riscului de avalanșă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here