Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov montează sisteme de iluminat  pe insulele de calamare de pe DN 1. Aceste scuaruri montate  la intersecțiile cu alte drumuri secundare sau în zona intrărilor în localități, sunt o adevărată capcană pentru șoferi, astfel că, de multe ori, semnalizările au fost  „măturate” de cei care nu le observau în timp util. Au fost cazuri şi nu puţine când maşinile au derapat din cauza acestor insule oprindu-se în casele sătenilor. Drumarii montează pe aceste scuaruri stâlpișori iluminați care, pe timp de noapte, poate  vor fi mai vizibili   de la distanță, astfel încât să fie evitate incidentele în trafic. Programul DRDPR se va aplica, într-o primă fază, pe DN1, DN14, DN12, DN13A și DN12A.

  • ,,Insulele de calmare au fost proiectate în așa fel încât să oblige conducătorii auto să reducă viteza la intrarea în localități sau în apropierea intersecțiilor prin inducerea unei senzații de disconfort. Trebuie respectate și celelalte indicatoare rutiere   care   avertizează asupra existenței acestor elemente de calmare a traficului”, explică drumarii.

Aceste intervenţii vin la un deceniu de la montarea scuarurilor, timp în care au avut loc foarte multe accidente rutiere cu victime şi pierderi de vieţi omeneşti, dar şi cu pagube materiale.

Pericolul de pe DN1

Se poate spune că DN1 este coşmarul oricărui şofer care trece prin Ţara Făgăraşului. Dar nu numai al şoferilor ci şi a sătenilor care au casele de o parte şi de alta a acestei artere europene de circulaţie. Cei peste 142 de km de drum ce leagă judeţele Braşov şi Sibiu au ajuns în atenţia CNADR începând cu anul 2005. Reabilitarea acestei porţiuni din DN1 a presupus covor asfaltic, podeţe, scuaruri pe mijlocul şoselei, grătarele pentru apa pluvială şi semnalizarea intersecţiilor. Lucrările derulate din 2006 până în 2011  au transformat însă DN1 în cea mai periculoasă şosea. Mai mult sătenii au fost  foarte revoltaţi pe constructorii care au montat insule în mijlocul şoselei.  Numai în satul Mândra, pe nici 2 km au fost construite cinci scuaruri care îngustează foarte mult carosabilul. ,,S-au produs multe accidente din cauza acestor scuaruri. Vin TIR-urile cu viteză şi trec peste ele, rup toate marcajele. Stăm cu frică în fiecare clipă că vreo maşină ne dărâmă casele.   Iarna pericolul este şi mai mare din cauza zăpezii şi a gheţei. Nici maşinile de dezăpezire nu au loc să-şi facă treaba” spun sătenii din Mândra.

  • ,,În urmă cu câţiva ani, o maşină a pierdut controlul din cauza scuarului şi a intrat în casa mea. A rupt şi ţeava de la gaz. Eram în pericol de explozie. Nimeni nu m-a despăgubit. Trăim un mare pericol din cauza acestor amenajări din mijlocul şoselei” a spus Vasile Mureşan de la nr. 357 din Mândra.

Şi oamenii din Şercaia, Dridif, Beclean sau  Viştea, Olteţ, Ucea şi Arpaş sunt revoltaţi şi critică montarea acestor insule în mijlocul şoselei.

  • ,,Au redus lăţimea drumului în Beclean şi Mândra betonând două ronduri de flori pe stânga şi două pe dreapta reducând cu cel puţin 2 metri lăţimea şoselei vechi.    Bicicliştii neavând pe unde să circule fără a fi în pericol sunt expuşi accidentelor din cauza îngustării drumului. La strâmtoarea dintre insulele centrale de beton, în Mândra, un tir cu benzină era răsturnat din cauza acestor capcane din centrul şoselei, iar în Beclean alt tir derapat la insula din centru a rupt stâlpii de beton de la străduţa bisericii avariind o maşină şi o casă” este de părere un şofer de tir.

 59 milioane de euro pentru 142 de km şi despăgubiri de alte 10 milioane de euro

 Refacerea infrastructurii carosabilului de pe DN1, între Braşov şi Sibiu a costat 59 de milioane de euro repartizaţi pe trei contracte care au fost semnate în iunie 2006. Pentru tronsonul Braşov – Şercaia a fost desemnată câştigătoare societatea israeliană JV ASHTROM/ROICHMAN, care pentru 19,7 milioane de euro trebuia să reabiliteze 46,2 km. Celelalte două contracte s-au referit la tronsoanele Şercaia – limita judeţelor Braşov/Sibiu (61,13 km) şi limita judeţelor Braşov/Sibiu – Veştem (35,163 km) şi au fost date societăţii franceze COLAS SA. Cele două porţiuni de şosea au fost adjudecate pentru 20,5 milioane de euro, respectiv 18,8 milioane de euro. Bugetul total al investiţiei de reabilitare, de 59 milioane de euro, a fost acoperit de Banca Europeană de Investiţii şi Guvernul României. Compania de drumuri (CNADR)  a mai adăugat alte 10 milioane de euro pentru pretenţiile cerute de constructori. În urma solicitărilor, antreprenorul care s-a ocupat de reabilitarea DN1, porţiunea dintre Braşov – Şercaia, a fost „despăgubit” de Companie cu aproape 5.000.000 de euro. Porţiunea imediat următoare a DN 1, între Şercaia şi limita judeţelor Braşov şi Sibiu a costat statul român alte 2.300.000 de euro, fără TVA. Aproape 2.600.000 de euro s-au dat pentru aceleaşi pretenţii pe DN1, în apropiere de Veştem. Consultanţa pentru supervizarea lucrărilor a scos alţi bani frumoşi. Printr-un act adiţional din 2008, serviciile de consultanţă pentru Proiectarea şi Supervizarea Lucrărilor de Reabilitare a DN 1 Braşov – Sibiu, realizate de SC SPEA INGINERIA EUROPEA SA au fost evaluate la aproape un milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here