Abuzul sexual este unul din cele mai traumatizante lucruri care i se pot întâmpla unui copil, pentru că îl poate marca și îi poate influența relațiile interumane pentru tot restul vieții sale. Activitățile desfășurate de polițiștii Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității din Inspectoratul de Poliție Județean Brașov în cadrul Campaniei de prevenire ,,Atingeri nedorite” continuă în rândul  părinților, copiilor și publicului larg pentru creșterea nivelului de  informare și conștientizare asupra efectelor negative ale abuzului sexual. În contextul în care vulnerabilitatea, imperfecțiunea, imaturitatea și, nu în ultimul rând dependența de cei mari, pot fi ,,portițe” prin care un copil sau un adolescent să  fie pus în pericol, formarea și dezvoltarea abilităților necesare pentru a spune NU oricărui comportament neadecvat sunt indispensabile.

 Astfel, recomandăm părinților și tuturor celor care au în grijă copii: 

  • Faceți tot ce puteți pentru a vă feri copiii de abuz. Învățați-i de mici că nimeni nu-i poate atinge în zonele intime, vorbiți cu ei despre secrete, despre limitele personale, pe care au tot dreptul să și le apere;
  • Spuneți-le că nu e vina lor că există persoane care nu respectă limitele personale, dar că e datoria lor să și le protejeze și a noastră, ca părinți, să-i ajutăm cu tot ce putem;
  • De fiecare dată când se întâmplă ceva, rămâneți de partea lor! Interveniți, cereți ajutor, luați măsuri;
  • Explicați-le cum să recunoască de la distanță furia, frica și alte emoții puternice;
  • Când sunt singuri pe stradă sau la joacă să fie atenți la persoanele necunoscute care doresc să intre în discuții cu ei. Încurajați-i să vă spună ce li se întâmplă când nu sunt cu dumnevoastră și stabiliți cu ei ce pot face pentru sigurața lor;
  • În mediul online  să evite discuţiile  cu persoanele  pe care nu le cunosc, cu atât mai mult să nu le ofere informații/date personale. De asemenea, să  nu trimită imagini  în ipostaze indecente şi să nu accepte propuneri  de  întâlnire.
  • În cazul în care bănuiți că asupra copilului dumneavoastră a fost comis un abuz sexual, sesizați de urgență fapta prin apelul unic de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here