Este a șaptea zi de război, iar Ucraina rzistă.  Armata rusă a continuat bombardamentele în Kiev și alte orașe ucrainene. În urma exploziilor, au fost raportate mai multe victime în rândul civililor. Trupele lui Putin au intrat în Herson. Potrivit autorităților din Ucraina, orașele din prima linie Harkov, Sumy și Mariupol încă rezistă împotriva invaziei ruse. Serviciile de urgență din orașul Harkov au transmis că patru persoane au fost ucise de bombardamentele rusești în această dimineață după ce o rachetă a lovit mai multe clădiri ale Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și una care aparține Universității Naționale Karazin. De asemenea, nouă persoane au fost rănite, a transmis și primarul orașului, Ihor Terekhov, citat de The Guardian.

  •  La câteva ore după ce armata rusă a suținut că trupele sale dețin controlul în Herson, primarul orașului spune că acesta este încă deținut de forțele ucrainene, scrie The Guardian. Și un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia încă nu a capturat oraşul Herson. ”Oraşul nu a căzut, partea noastră continuă apărarea”, a spus consilierul Oleksii Arestovici.
  • Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat, miercuri, că a primit o solicitare de la autoritatea nucleară a Ucrainei de a oferi asistență imediată în coordonarea activităților în legătură cu siguranța Centralei Nucleare din Cernobîl, dar „și a altor instalații nucleare”, potrivit CNN.
  •  Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că, în cazul în care ar avea loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare și ar fi distructiv, a relatat agenția de presă RIA. Lavrov a firmat că Rusia, care a lansat săptămâna trecută ceea ce numește o operațiune militară specială împotriva Ucrainei, s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar dobândi arme nucleare. Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare, a insistat ministrul, citat de TASS.
  • Beijingul se opune represaliilor aplicate Rusiei în contextul invaziei din Ucraina și nu se va alătura guvernelor Statelor Unite și celor europene pentru a-i impune sancțiuni financiare, a anunțat autoritatea de reglementare bancară a Chinei, citată de The Guardian. ”Nu vom lua parte la astfel de sancțiuni și vom menține schimburi economice, comerciale și financiare normale cu toate părțile relevante. Dezaprobăm sancțiunile financiare, în special cele lansate unilateral, pentru că nu au prea multă bază legală și nu vor avea efecte bune”, a transmis, într-o conferință de presă, președintele Comisiei de Reglementare a Băncilor și Asigurărilor din China, Guo Shuqing.
  • Delegația rusă va fi în așteptarea delegației ucrainene, miercuri după-amiază, pentru o nouă rundă de discuții, a susținut purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a da detalii suplimentare despre locația sau formatul discuțiilor.

  • Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a prezentat bilanțul estimat al pierderilor suferite de armata Rusă în perioada 24 februarie – 2 martie:
  • peste 5.840 de soldați ruși uciși
  • 211 tancuri
  • 862 vehicule blindate de luptă
  • 85 sisteme de artilerie
  • 40 – RSV
  • 9 sisteme de apărare aeriană
  • 30 de avioane
  • 31 de elicoptere
  • 355 vehicule auto
  • 2 bărci
  • 60 de cisterne
  • 3 drone

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here