Dublă tragedie aviatică, în România. Un MiG 21-Lancer românesc s-a prăbușit lângă localitatea Cogealac, din județul Constanța, după ce a dispărut de pe radare. Un elicopter IAR-330 Puma, care a decolat de urgență spre zona posibilului impact, a dispărut și el de pe ecranele militarilor de la sol. Pilotul elicopterului primise ordin să se întoarcă, din cauza vremii nefavorabile, dar nu a mai apucat. Aparatul s-a izbit de sol și a luat foc, lângă localitatea Gura Dobrogei, iar cei 7 militari de la bord au murit.

Cei 7 militari care se aflau în elicopterul IAR-330 Puma care a decolat de urgență în misiunea de căutare-salvare a pilotului avionului MiG 21 LanceR prăbușit în această seară la Cogealac au murit, au confirmat surse militare pentru Antena3. Reprezentanții armatei au spus pentru Digi24 că acest incident, cu două aparate de zbor prăbușite în aceeași seară, este unic în istoria aviației din România. Potrivit acestora, condițiile meteo s-au deteriorat în timpul zborului, ceea ce a condus la accidentele aviatice amintite.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că miercuri, la ora 20.00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei. Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50.

„În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, şi-au pierdut viaţa 7 militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.

  • Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.
  • Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.
  • Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.
  • Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.
  • Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.
  • Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.
  • Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005. 

             

Reamintim că elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here