În urma unei acțiuni de strângere de ajutoare umanitare din partea comunității din comuna Arpașu de Jos  pentru refugiații din Ucraina, vineri, 4 martie 2022, Primăria Comunei Arpașu de Jos împreună cu  7 persoane cu suflet mare, s-au  deplasat cu microbuzul primăriei, un camion și două autoutilitare la Vama Isaccea din județul Tulcea. Toate produsele donate, alimente, apă, sucuri, conserve, haine, pături, încălțăminte, pampers, medicamente, cafea, ceaiuri și pâine, donate de cetățenii comunei   și societăți comerciale locale și din București, au ajuns  la cei care au urgentă nevoie.

  • ,,A fost o noapte în care echipa noastră a donat plase cu mâncare, refugiații au fost serviți cu ceai cald, cafea, dulciuri și jucării pentru copii până sâmbătă dimineața. Toate celelalte produse rămase  au fost transportate la depozitul Asociației Comunelor din România (ACOR) Tulcea, unde au fost descărcate și pregătite a fi transportate in Ucraina. Pe această cale, țin să mulțumesc inițiatorilor și tuturor cetățenilor, societăților comerciale care au contribuit la acest gest umanitar, semn de speranță pentru refugiații ucrainieni, un semn că românii sunt umani și că îi sprijină pentru a reduce durerea provocată de consecințele războiului. Să prețuim libertatea, pacea și să ne rugăm la Dumnezeu ca acest război să înceteze“ a declarat primarul comunei Arpaș,  Constantin Văcariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here