La 32 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989 instanţa îi demască pe falşii revoluţionari, iar  preşedintele ţării semnează decretele de retragere a titlurilor dobândite prin fals de aceşti impostori. Și un făgărăşean se află pe lista neagră, fiind dovedit că a dobândit titul de ,,Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” deşi nu îl merita. A beneficiat de toate drepturile oferite de legea ,,Recunoştinţei“ şi de facilităţile oferite de administraţia publică locală, precum repartizarea unui teren de un hectar în zona fostului târg de animale, în baza unei HCL, în condiţiile în care un veteran de război a primit, tot prin lege,  doar 500 mp. Făgăraşul mai are încă 9 ,,revoluţionari“, după ce Androne Gheorghe a rămas fără titlu.

De Mărţişor au rămas fără titlul de ,,revoluţionar“

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi, 1 martie, decretele pentru retragerea titlurilor de ,,Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, ,,Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi de ,,Luptător cu Rol Determinant” pentru 58 de persoane. Pe lista neagră se află şi un făgărăşean care a rămas fără acest titlu, dar şi fără beneficiile aferente respectivului statut. Gheorghe Androne este  unul dintre ,,revoluţionarii“ din Făgăraş care a rămas fără titlu. Bărbatul a făcut parte din ,,lotul interlopilor“,  dosarul penal nr. 39 D/P/2013, dosar care a şocat Făgăraşul, acuzaţiile aduse inculpaţilor arestaţi fiind de trafic de persoane, trafic de droguri, etc.


Cine sunt falşii  revoluţionari

Șeful statului a retras titlul de ”Luptãtor pentru Victoria Revoluþiei din Decembrie 1989”, respectiv titlul de ”Erou Martir al Revoluþiei Române din Decembrie 1989” pentru 11 persoane – Badea Nicolae, Balaci Nicolae, Dincã Anghel, Dragomirescu – Mihai Liviu, Grãdinaru Dumitru, Hasenfratz Marcel, Ionescu Vasile, Kovacs Martin, Maftei Costicã, Militaru Ion Gabriel, Vasilescu Valentin. De asemenea, şeful statului a retras pentru 47 de persoane titlul de ”Luptãtor pentru Victoria Revoluþiei din Decembrie 1989 – Luptãtor cu Rol Determinant”, în baza hotãrârilor judecãtoreºti definitive privind respingerea cererii de acordare a calitãþii de ”Luptãtor cu Rol Determinant”. Potrivit Administraþiei Prezidenþiale, ºeful statului a retras acest titlu în cazul urmãtoarelor persoane: Iordache Gabriel, Adetu Sorin, Burcea Gheorghe, Chelmea Corina, Imbria Ion, Lãdãrescu Nicolae, Lungu Pantelimon, Maieczki Petru, Popuºoi Ioan, Toacºe Nicolae, Androne Gheorghe, Bia Marian, Bîrloiu Gheorghe, Bufa Gabriel, Cornea Gheorghe Daniel, Dãrãbuþ Ioan, Doþa Vasile-Petru, Drãgostin Nicolae, Floca Valeriu, Garoiu Mãriuca, Kiss Liliana-Marilena, Lãpãdat Ioan-Alexe, Loaioº Vasile, Manciu Niculae, Mighiu Gigel, Molnar Endre, Neacºu Teodor, Neagu Doina, Neagu Eniko, Pasãre Ioan Traian, Pestreanu Vasile, Ruican Iulian, Cãluºaru Viorel, ªerbãnescu Paul, ªtefan Ion, Tãnase Armenia Tatiana, Tãnase Ionel, Toacºe Daniel, Toacºe Ioan-Sorin, Todicã Dãnuþ Valer, Todor Nicolae-Artistide, Coleºiu Bucur Ioan, Giurgiu Constantin-Ioan, Zamfir Ion, Crînganu Nicolae, Ionescu Maricica, Bãdulescu Mihail Ovidiu. În aceeaşi zi  a semnat  ºi decretul privind conferirea titlului de ”Luptãtor pentru Victoria Revoluþiei din Decembrie 1989 – Luptãtor cu Rol Determinant” lui Popescu Marius.

Zece ,,revoluţionari“ la Fãgãraş

Lista revoluţionarilor cu astfel de titluri publicatã în Monitorul Oficial conţine 16.012 persoane. Fãgãraºul îºi are revoluþionarii lui, care au astfel de merite deosebite. În condiþiile în care aici nu s-a tras niciun glonþ, n-a fost rãnit nimeni, dar nici n-a decedat vreo persoanã. ªi totuºi dosarele a zece fãgãrãºeni au întregit lista celor peste 16.000 de revoluþionari din toatã þara. În Decembrie 1989 au ieşit în stradã ca oricare alt român, dar ei au certificate de revolutionari. Pe unii dintre ei i-aþi cunoscut dintr-o anchetã care a vorbit despre revoluþionarii de carton. Dupã o lunã erau chemaþi de procurori la audieri.  Întâmplãtor sau nu, falºii luptãtori sunt încã liberi, cu banii în cont, bucurându-se ºi acum de beneficiile primite în ultimii ani. Parlamentul a votat o lege prin care indemnizaþiile de revoluþionari nu vor mai fi plãtite, motivând criza economicã ºi efortul bugetar. Dar adevãratul motiv este neputinþa autoritãþilor de a îndepãrta din marea masã a revoluþionarilor pe cei impostori.

Dosare contrafãcute

Au devenit revoluþionari cu martori falºi, cu dosare contrafãcute ºi prin intermediul traficanþilor de acte. Statutul de revoluþionar le conferã drepturi frumoase ºi beneficii de invidiat: terenuri sau indemnizaþii generoase încasate retroactiv din 2005. Este un tablou trist al unei revoluþii revendicate azi de impostori care ºi-au cumpãrat statutul, fãrã ca instituþiile statului sã-i deranjeze. La nivelul anului 2005, aşa cum declara  fostul secretar de stat al SSPR Puiu Nicolae Fesan, au fost avizate de comisia SSPR 14.542 de dosare.  „În anul 2012 indemnizaþiile prevãzute la art 4 alin.(4) din Legea recunoºtinþei faþã de eroii-martiri care au contribuit la victoria revoluþiei române din Decembrie 1989, precum ºi faþã de persoanele care ºi-au jertfit viaþa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987, nr. 341/2004 cu modificarile ºi completarile ulterioare, nu se acordã“, era o OUG , iar iniþiativa i-a aparþinut ministrului de Finanate de atunci, Gheorghe Ialomiþianu.  Oricum, dosarele a celor 9 fãgãrãºeni au întregit lista celor 14 542 de revoluþionari din toatã þara. Asta în condiþiile în care o statisticã oficialã prezintã bilanþul victimelor Revoluþiei în urmãtoarea formã.
La Timiºoara:
– În perioada 16 – 21 decembrie: 73 morþi ºi 296 rãniþi
– Dupã 22 decembrie: 20 morþi ºi 77 rãniþi
La Bucureºti:
– Pânã în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morþi ºi 599 rãniþi
– Dupã 22 decembrie s-au înregistrat 515 morþi ºi 1162 rãniþi
– La Cluj s-au înregistrat pânã în 22 decembrie 29 morþi ºi 58 rãniþi.
– La Constanþa s-au înregistrat 32 morþi ºi 116 rãniþi.
– La Sibiu s-au înregistrat 61 de morþi ºi peste 100 de rãniþi.
– La Hunedoara ºase persoane au fost ucise ºi alte 19 rãnite.

Indemnizaþii generoase
 

Revoluþionarii au dreptul la o indemnizaþie lunarã reparatorie, calculatã pe baza coeficienþilor de multiplicare ce vor fi aplicaþi asupra salariului mediu brut

  •   Urmaº de erou martir: 2020 lei;
  •    918 lei – fiecare dintre pãrinþii celui decedat;
  • 2020 lei – fiecare dintre copiii celui decedat.
  •   Luptãtor rãnit: 3672 lei – marii mutilaþi;
  •  persoanele încadrate în gradul I de invaliditate; 2754 lei
  •   2754 lei – persoanele încadrate în gradul II de invaliditate;
  •  2295 lei – persoanele încadrate în gradul III de invaliditate;
  •   2020 lei –persoanele neîncadrate în grad de invaliditate;
  •    Luptãtor retinut: 2020 lei;
  •   Luptãtor remarcat prin fapte deosebite: • 2020 lei ;
  •   indemnizaþia de îngrijire pentru marii mutilaþi ºi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate:  918 lei;
  •   îndemnizaþia lunarã adaugatã la pensia pentru limita de vârstã 1102 lei.

 

Beneficiile certificatului de revoluţionar

  • Indemnizaţie lunară acordă pe viaţă, care se poate cumula cu pensia.
  • Prioritate la primirea unei case din fondul de locuinţe sociale, cu plata celei mai mici chirii prevăzute în lege.
  • Cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitaţie, a un spaţiu comercial cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi
  • Împroprietărirea cu 10.000 de metri pătraţi de teren în extravilan şi 500 de metri pătraţi în intravilan.
  • Gratuitate pe transportul în comun, urban,
  • 12 călătorii gratuite dus întors cu trenul, pe an.
  • Scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă şi terenul aferent acesteia
  • Posibilitatea de a se pensiona cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei legale

La Fãgãraş Revoluþionarii din Fãgãraº au primit de la municipalitate câte un hectar de teren, în condiþiile în care un veteran de rãzboi a beneficiat de 500 mp de teren.

Impostori dovediţi şi condamnaţi

Deşi trecuse ani buni de la  evenimentele din Decembrie 1989,  au mai apărut persoane care au dobândit certificate de revoluţionar beneficiind de toate facilităţile oferite de lege. Au obţinut astfel de titluri şi persoane care  la evenimentele din Decembrie 1989 erau copii şi de 3 sau 4 ani. Oamenii legii continuă să-i dovedească pe impostori şi să le retragă aceste titluri. Curtea de Apel Braşov a condamnat doi „Luptători în Revoluţia din Decembrie 1989“, membri ai Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Braşov 21 Decembrie 1989“, la câte un an şi o lună de închisoare cu suspendare şi la o perioadă de supraveghere de doi ani, pentru înşelăciune şi uz de fals în obţinerea certificatelor de revoluţionar. A fost  primul dosar în care o instanţă braşoveană a dovedit că doi impostori au   obţinut ilegal certificate de revoluţuinari. Cei doi impostori dovediţi şi condamnaţi au fost  Bercea Ioan Marian, din Zărneşti, şi Diea Ion Marius, din Sohodol-Bran, pentru că s-au folosit de falsuri pentru a obţine aceste titluri şi banii din recompensele prevăzute de legea „Recunoştinţei“. Instanţa i-a obligat pe cei doi profitori să plătească şi câte 14.342 lei către Casa Judeţeană de Pensii Braşov, reprezentînd sumele încasate ilegal.

 Impostori printre politicieni

Neregulile de la SSPR au fost ,,taxate” de procurori cu multă întârziere. Şeful SSPR Adrian Sanda a fost arestat preventiv. Anchetatorii au descoperit că mita pentru un certificat de revoluţionar aducător de bani şi beneficii oscila între 1.000 şi 5.000 de euro şi au fost 3505 certificate false. Acuzaţiile erau de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Oraşele Deva, Buzău, Brăila, Tîrgovişte şi Herculane au fost trecute în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului, deşi aceste localităţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru includerea lor. Printre impostori se află: oameni politici precum Ion Vasile (fost deputat), Radu Berceanu (fost senator şi ministru), Eugen Nicolicea (deputat), Alexandru Arşinel (actor), Răzvan Theodorescu (academician, fost ministru), Gelu Voican Voiculescu (fost vicepremier şi senator), Dorel Vişan (actor), Victor Socaciu (fost deputat, decedat), Helmuth Duckadam (fost fotbalist), Constantin Grancea (aflat în închisoare în momentul izbucnirii Revoluţiei) şi interlopul Aurică Iamandi (zis “Papuaşul). Și lista continuă.

 La Fãgãraş au fost manifestanţi şi nu revoluţionari

Alecu Dalea, fost profesor la ªcoala Chimicã din Fãgãraº, scria redacţiei din Nürnberg, la 14 februarie 2010: ,,Pe 21 decembrie 1989 Armata a fraternizat cu revoluþionarii. ªi asta vã rog, d-lor istorici, sã o consemnaþi. ªi spun cu revoluþionarii ºi nu cu manifestanþii, pentru cã, încã din strada 1 Decembrie, cei ieºiþi în stradã ca disperaþi ce nu mai puteau accepta un sistem bazat pe minciunã, furt, manipulare ºi crimã, au scandat „Jos comunismul”. Acesta este actul prin care disperaþii au devenit revoluþionari. Acesta este actul eminamente revoluþionar. A cere „Jos comunismul“. Din strada Gãrii am mers spre  Biserica Brâncoveneascã, am oprit, toatã lumea a îngenunchiat ºi preotul din Cimitir a spus Tatãl Nostru. Dupã acest act de închinare la Atotputernicul, mulþi au depus lumânãrile la Troiþã ºi s-au dus la casele lor.  ,A doua zi, pe 22 decembrie, puþin dupã 9 am ieºit în oraº ºi am mers în centru.  În jur de ora 10 s-a format din nou o coloanã ºi ne-am îndreptat, trecând din nou pe 1 Decembrie, spre Combinat pentru a scoate lumea în oraº. Înainte de a ajunge la bifurcarea Hurez – Combinat am zãrit o Dacie care venea dinspre Hurez, cel ce ºofa a coborît ºi ne-a strigat „A cãzut tiranul”. În acel moment coloana a pãrut cã explodase.  Apoi ne-am reîncolonat ºi am mers spre Combinat. În dreptul ªcolii Generale am fãcut joncþiunea cu coloana care venea deja din Combinat ºi, împreunã, ne-am întors în oraº. Era o masã compactã de oameni, strãzile pânã la Primãrie erau înþesate de lume. Piaþa Republicii era o mare de oameni. Cred cã în acea zi au fost în stradã, în Fãgãraº, mai bine de 10.000 de oameni. Actul nostru Revoluþionar Anticomunist a fost unul autentic. Cei ieºiþi în stradã în 21 decembrie au fost cu toþii niºte disperaþi cinstiþi. Cei ce s-au bucurat cu noi în 22 au fost oameni normali, obiºnuiþi, nemanipulaþi de nici un fel de forþe oculte“.

Lista din Monitorul Oficial a ,,luptătorilor în revoluţie remarcaţi“ din Făgăraş

  • Androne Gheorghe    (362   LRM00157)
  • Costea Ioan Ovidiu  (3544  LRM-C 02011)
  • Florea Viorel Aurel (5434   LRM-F 00227)
  • Grâul Vasile Doru (6228   LRM-G   00352)
  • Marian Gheorghe (8336  LRM-M  00617)
  • Muscalu Dan (9556   LRM-M  01538)
  • Nagy Alexandru (9621  LRM-N 00077)
  • Neagu Gheorghe (9756  LRM-N  00170)
  • Varga Ion (15275  LRM-V 00216)
  • Vişoianu (Krempels) Liliana (15574  LRM-V 00772)
  • Și la Victoria este înregistrat un revoluţionar, Chirilă Dumitru (2678  LRM-C 01944)

Dosarul interlopilor din Făgăraş

Pe la  începutul lunii august 2013 s-au încheiat şase ani în care Făgăraşul a fost o scenă deschisă pentru activitatea infracţională a unei grupări de interlopi. Sub ochii blânzi şi mâna prea scurtă a oamenilor legii, interlopii Făgăraşului au terorizat, au ameninţat, au şantajat, au bătut, au traficat fete, arme şi droguri. Victimele au căzut în plasa lor rând pe rând, majoritatea de frică, alţii însă bucurându-se la câteva minute de plăceri sexuale. Interlopii şi-au găsit uşor şi locaţiile în care să-şi pună în practică infracţiunile, patronii de baruri, cluburi şi restaurante neripostând în niciun fel, sau pentru că au avut şi ei beneficii sau pentru că au fost ameninţaţi. Primele arestări în rândul acestora au avut loc la 7 august 2013. Nu mai puţin de 30 de persoane au fost săltate şi duse în dube la IJP Braşov de DIICOT.  Procurorii Cristina Paula Jagă şi Maria Rîmniceanu supervizaţi de procurorul şef de atunci Cătălin Borcoman de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritoril  Braşov, au prezentat rechizitoriul la 7 noiembrie 2013 la dosarul nr. 39 D/P/2013. Acuzaţiile i-au înspăimântat pe interlopi. Conform Rechizitoriului erau  21 de persoane care s-au constituit într-un grup infracţional sau care au aderat la grupul infracţional ce a operat pe raza municipiului Făgăraş, în împrejurimi şi în străinătate şi care au ajuns în arest şi în Penitenciarul de maximă siguranţă Codlea: Lupu Adrian Nicolae, Pîrvu Ioan Liviu, Androne Iulius Cezar, Petrescu Doru Alexandru, Panazean George Sebastian, Socea Iulian Bujor, Gabor Horaţiu Marian, Prodan Iosif Ionatan, Moise Victor Marian, Păun Ana Maria, Rusu Marian Ion, Podosu Stroiţa Ciprian, Bercea Ion Marian, Diea Ion Marius, Androne Gheorghe, Varga Ion, Mandiu Daniel, iar Grosu Iulian Constantin, Peticilă Denis Ionuţ, Prodan Beniamin, Prodan Ezechiel erau  cercetaţi în libertate. „Gruparea a funcţionat pe raza municipiului Făgăraş şi avea preocupări legate de exploatarea sexuală a unor tinere atât minore, cât şi majore. De asemenea, membrii grupării erau implicaţi şi în comiterea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri pe care ulterior le comercializau în Făgăraş, dar şi în alte localităţi. Totodată, ei aveau preocupări legate şi de perceperea de taxe de protecţie de la diverşi patroni de localuri publice din municipiul Făgăraş“, explica atunci şeful  DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman.  Acţiunile „mascaţilor” au avut loc în locuinţe de pe străzile Câmpului, Stejarului, Negoiu, 13 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Cânepii, Meltea, Florilor, Combinat, unde  procurorii au găsit  mai multe arme de foc, muniţie şi droguri, fiind stabilite şi circa 30 de victime, printre care şi minori.   Au rămas atunci în arest preventiv până la judecarea dosarului, primul termen fiind 27 noiembrie,  următorii: Lupu Adrian, Pîrvu Ioan, Androne Iulius, Petrescu Doru, Pănăzean George, Mandiu Daniel, Podosu Stroiţa Ciprian, Grosu Iulian, Varga Ioan, Prodan Iosif, Moise Victor, Rusu Marin, Bercea Ion, Diea Ion, Păun Ana Maria şi Androne Gheorghe care au rămas în arrest. ,,Dosarul interlopilor“ era  cotat a fi cel mai mare şi scandalos proces al ultimelor decenii.  Procurorii care s-au ocupat de dosarul interlopilor au decis   trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a 17 dintre interlopi printre care şi Androne Gheorghe sub acuzaţia de ,,sprijinirea unui grup infracţional constituit în scopul săvîrşirii infracţiunii de şantaj,  cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal”.

2 COMENTARII

  1. Să răspundă,dar nu toți au fost impostori asta e părerea mea,CEII de la SSPR nu trebuie sa se ia după condamnare,ci după faptele directe prin implicarea lor pentru victoria revoluției din ’89,cunosc 34,persoane din tabel,care s-au implicat direct și a avut un aport deosebit in perioada lui ,89,21,22,smd.(mai mult de cat atâta eu Gheti Traian,care am fost implicat direct prin ocuparea CJ PCR,că petiționar,din22,12,’89,la ora 9.15,moment când am pătruns în incinta CJ,am avut fapte deosebite prin organizarea unor activități,caia riscul vieți,de ce Puiu Nicolaie Fesan,mi-a ținut dos.in sertar,fara că sa fie trimis la președenție pentru decret?el sa împreună cu Piceva,jurista care s-a împotrivit pentru acordare certificatului cu LRD.Faptele mele nu se compara cu a multi dintre revi!,Nu voi muri până când nu voi obține ceea ce merit iar Puiu Fesan,și Piceva,va da socoteală în fața LG.Sant oameni fără prejudecăți și fără scrupule!,mai ales că a fost și corpul de control al prim,Ministrului in anul 2019,care a găsit atâtea nereguli făcute de Piceva,va ajunge in instanță și va fi condamnată pentru falsuri în înscrisuri,și abuz în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here