Valoarea normei de hrană alocată bolnavilor din spitalele publice va fi majorată, afirmă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Oficialul care spune că a discutat cu oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate despre creșterea costului standard alocat hranei pacienţilor internaţi în spitale, de la 11 lei la 20 de lei.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se declară convins că se vor găsi rapid soluții pentru creșterea normei de hrană pentru pacienții din spitale, dar atrage atenția că situația economică este „foarte dificilă”. „Sunt convins că vom găsi rapid o soluție pentru pacienții obișnuiți. Suma de 20 de lei reprezintă o creștere semnificativă față de suma de 11 lei care există în momentul de față”, a afirmat ministrul. Potrivit acestuia, managerii spitalelor pot suplimenta această sumă în funcție de fondurile disponibile.

„Totuși, trebuie să ne gândim că ne aflăm într-o situație foarte dificilă din punct de vedere economic. Cresc foarte mult cheltuielile cu utilitățile și atunci probabil că spațiul pe care îl au managerii ca să suplimenteze hrana pacienților este foarte mic sau nu există și atunci trebuie să găsim o soluție. Am făcut deja o simulare să vedem care sunt cifrele, câte internări sunt, cât durează, care ar putea fi costurile, astfel încât să putem să ajungem la 20 de lei pentru pacienții standard”, a spus Rafila.

Managerul Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Beatrice Mahler, spune că din cei 11 lei, cât este norma de hrană în spitale, trebuie asigurate trei mese pe zi. „Pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu, repetitiv, sărac în vitamine”, susține medicul.

„În spital din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, regim comun, trebuiesc asigurate 3 mese/zi. Nici măcar nu visăm la ceea ce ar trebui să fie normalul, adică pacientul să își aleagă meniul dintr-o varietate de preparate. În România, în spitalul public, pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu (11 lei / 3 mese), repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este un răsfăț de care are parte uneori, foarte rar, pacientul cu tuberculoză”, se arăta în postarea medicului Mahler.

În 2021, suma alocată pentru un bolnav a crescut cu un leu, de la 10 la 11 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here