Romania24.ro

Ziua Păcălelilor, pe 1 aprilie, este prilej pentru cele mai simple și nevinovate farse, dar şi pentru cele mai bine plănuite.

Obiceiul de a face astfel de “surprize” menite mai degrabă să descreţească frunţile decât să jignească destinatarul îşi are originile încă din secolul XVI. Dacă vă pregătiţi să repectați acest obicei, nu faceţi farse de 1 aprilie după ora prânzului, pentru că altfel s-ar putea să aveţi ghinion tot anul, scrie ziarul Alba2.ro.

1 aprilie, Ziua păcălelilor: Tradiţii şi superstiţii

1 Aprilie – Ziua păcălelilor este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI.

Una din numeroasele explicații a acestei tradiții este următoarea: în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma unor farse și glume nevinovate.

Pe 1 aprilie în 1998, un ziar din Alabama a anunţat că parlamentul statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea numărului lui Pi, rotunjindu-l la valoarea 3.

În 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit.

„Bill Gates a fost asasinat” era anunţul făcut de anumite pagini de internet din China şi Coreea.

Gravitaţie micşorată de alinierea planetelor: Astronomul britanic Patrick Moore a anunţat la radio pe 1 aprilie 1976 că la ora 9.47 va avea loc un eveniment unic: planeta Pluto va trece în spatele lui Jupiter, provocând temporar o aliniere care ar putea contracara şi diminua gravitaţia Pământului.

Păcălelile practicate de 1 aprilie variază de la cele simple, de genul, „Ţi s-au murdărit pantofii” la cele foarte elaborate, la care unul sau mai mulţi membri ai familiei sau prieteni „lucrează” mai multe zile.

1 aprilie. Topul celor mai reușite păcăleli

Un grup de istorici contemporani a realizat un top al celor mai reuşite farse de 1 aprilie ale tuturor timpurilor.

  • Primul loc este ocupat de farsa jucată de primăria oraşului Koln (Germania), în 1993, celor care practicau jogging în parcul din centru. Gardienii i-au oprit pe alergători, spunându-le că tocmai a fost votată o lege, iar cei care nu i se conformează vor fi amendaţi.  Gardienii spuneau că legea impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puţin. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veveriţele din parc, aflate în perioada împerecherii.
  • Pe 1 aprilie 1974, locuitorii orășelului Sitka, din Alaska, au avut un șoc imens când s-au trezit. Privind pe fereastră, puteau vedea un nor uriaș de fum ieșind dintr-un vulcan pe care-l știau adormit. Mount Edgecumbe, inactiv de peste 400 de ani, părea gata să erupă. Speriați, locuitorii au alertat autoritățile locale. În curând, a fost trimis un elicopter pentru a investiga situația. Când pilotul Pazei de Coastă s-a apropiat de munte, a aruncat o privire în crater, bănuind că lava trebuia să fie sursa fumului. În schimb, a observat cu stupoare că cineva stivuise o grămadă uriașă de cauciucuri vechi. Cauciucurile ardeau mocnit. De asemenea, pe zăpada de lângă cauciucuri stătea scris cu litere de 15 metri: „Păcăleală de 1 aprilie”. Păcăleala a fost pusă la cale de un bărbat de 50 de ani, pe nume Oliver Bickar, zis „Porky”. Înainte de a înscena erupția, acesta a anunțat  poliția și autoritatea aeronautică, dar a uitat să anunțe Paza de Coastă. Această instituție a reacționat prompt la sesizările oamenilor panicați. Totuși, păcăleala a reușit și a fost relatată de diferite ziare din jurul lumii.
  • Miliardarul Richard Branson, fondatorul Virgin Group, este autorul uneia dintre cele mai amuzante păcăleli de 1 aprilie din istorie. În 1989, Branson a comandat un balon cu aer cald, de forma unui OZN, pe care l-a dotat cu un stroboscop. Luminile au fost programate să clipească la fiecare zece secunde. În zorii zilei de 1 aprilie, Branson a lansat balonul care, văzut de la sol, arăta ca o navă spațială. Când soarele a început să răsară, OZN-ul a fost văzut deasupra autostrăzii M25 din Londra. Oamenii care făceau naveta au rămas înmărmuriți, mașinile s-au oprit, forțele de poliție s-au mobilizat, iar armata a intrat în alertă. Dar farsa lui Branson nu s-a limitat la asta. Opera a fost desăvârșită după ce balonul a aterizat în Surrey Field. Sub privirile buimace ale oamenilor, ușa OZN-ului s-a deschis, iar pe platformă a apărut un pitic în costum de E.T. Surrey Field era deja înconjurat de forțe ale poliției.
  • Când renunță la tonul sobru, BBC poate fi cel mai glumeț canal mass-media din lume. Farsa cu reducerea gravitației nu a fost prima făcută de postul britanic. În 1957, BBC a difuzat o filmare care înfățișa o familie din Ticino, Elveția, recoltând spaghete din copacul cu spaghete al familiei. Povestea era cu atât mai credibilă cu cât era narată de distinsul realizator Richard Dimbleby. În filmare apăreau femei care culegeau cu grijă fire de spaghete dintr-un copac și le așezau la soare ca să se usuce. Unii telespectatori au fost intrigați și au vrut să afle de unde își puteau procura un copac de spaghete. Alții au vrut să știe cum să cultive propriile lor spaghete. Drept răspuns, cei de la BBC i-au sfătuit să pună un fir într-o conservă cu sos de tomate și să spere că va încolți.
  • O altă instituție cu autoritate care s-a ținut de farse a fost agenția spațială americană. Pe 1 aprilie 2002, site-ul NASA a postat o imagine a Lunii însoțită de o declarație șocantă. NASA susținea că cele mai recente studii au demonstrat că satelitul Pământului este făcut din brânză. NASA a declarat că imaginea fusese captată în 1965 de sonda Ranger 9, cu câteva minute înainte de impact. Faptul că Luna era făcută din brânză fusese confirmat și de fotografiile făcute de Telescopul Hubble. Tot în glumă, cei de la NASA au anunțat și presupusa dată de expirare a brânzei din care este făcută Luna.

Există şi superstiţii legate de păcălelile de 1 aprilie. Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul. De asemenea, ar trebui evitată organizarea nunţilor în această zi sau jocurile de noroc.

1 aprilie, Ziua păcălelilor în lume

În Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, cel care cade victima unei păcăleli este numit „poisson d’Avril” (peşte de aprilie). Acesta trebuie, conform tradiţiei, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac cu gămălie, pe spate. Hârtia trebuie ori să fie decupată în formă de peşte, ori să aibă un peşte desenat. Toate acestea din cauza faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al „Peştilor”.

Ziua Păcălelilor este sărbătorită în Franţa prin cadouri constând fie în felicitari cu peşti, fie în bomboane de ciocolată în formă de peşte.

Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei.

În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo”(cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii.

Importanţa cu care este privită Ziua Păcălelilor în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care nu de multe ori au derutat populaţia.

În Spania, celor păcăliţi de 1 Aprilie li se atribuie epitetul de „nătărăi”.

În Japonia de 1 aprilie japonezii sărbătoresc „Ziua păpuşilor”, sau „Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.

Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în unele state din America Latină – Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” (ziua celor naivi). Aceeaşi sărbătoare este marcată şi în Belgia, unde însă se sărbătoreşte şi 1 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here