Doi bărbați, unul din Brașov și altul din Sibiu, au pus gând rău unei cabane din Arpașu de Sus, iar în noaptea de 23 martie a.c. au intrat în pensiune de unde au furat un generator, o butelie de gaz, farfurii, scaune, topoare și haine, creând un prejudiciu de 7.000 de lei. Hoții au fost reținuți la data de 5 aprilie a.c.  de polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, fiind cercetați  pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cei doi sunt un brașovean în vârstă de 37 de ani, respectiv un sibian în vârstă de 50 de ani.

  • În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, s-a reușit identificarea presupușilor autori ai faptei, precum și recuperarea în întregime a bunurilor sustrase, la data de 5 aprilie fiind aplicată măsura reținerii celor două persoane pentru 24 de ore”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Procurorul propune arestarea lor pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here