FOTO digi24.ro

Pe DN1 au apărut niște parapete noi, galbene, din plastic. Este un nou tip de parapet, cu role, care ajută la amortizarea puterii impactului și, deci, este de așteptat să contribuie la scăderea accidentelor grave.

Sistemul poate rezista chiar şi atunci când în el intră un autobuz ori un TIR de 13 tone.

Noul tip de parapet a apărut în cea mai periculoasă zonă de pe DN1. Este un tronson plin de serpentine, iar în afara șoselei sunt văi în care mașinile pot să cadă, în cazul unui accident. În momentul de față, sunt 500 de metri protejați de astfel de parapete, dar compania de drumuri vrea să extindă proiectul.

„Un proiect de-al nostru pe viitor  – și chiar pe această zonă, unde vedeți că sunt trei benzi – este să montăm și un parapet pe role de delimitare de căi, adică pe mijloc, pe partea mediană a drumului, astfel încât să nu existe nici pătrunderi pe contrasens, care știm bine sunt cele mai grave accidente din câte există”, spune Robert Elekes, de la Direcția de Drumuri Brașov.

Practic, separatoarele cu role atenuează impactul și deviază mașina.

Separatoare cu role mai sunt în alte două zone din țară: pe DN7 lângă Chitila și pe DN2 lângă Coșereni.

„Acest parapet are două avantaje majore, și anume faptul că mașina nu rămâne pe loc, ci este oarecum repusă pe traiectorie, pe carosabil, și al doilea mare avantaj este acela că mașina nerămânând pe loc, în parapet, o mare parte din energia impactului se disipă, se degajează, lucru extraordinar de benefic pentru ocupanții autoturismului, după care pentru autoturism, pentru că pagubele materiale sunt mult mai mici”, explică Sorin Ene, pilot de raliu.

Un kilometru de astfel de parapet a costat în jur de 800.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here