„O veste năucitoare… Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele George și să îi mângâie pe cei apropiați. Cu adevărat un părinte deosebit, care s-a grăbit la doar 44 de ani spre veșnicie. Aseară a spovedit până târziu și apoi inima i s-a oprit în somn… Ce mai poți zice? Decât că ne dăruim viața Domnului și ne lăsăm în Voia Lui…”, a scris pe Facebook preotul brașovean Costin Butnar, coordonator al Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului pentru Judeţul Braşov la Mitropolia Ardealului.

Preotul Silviu Goga, paroh în satul Rucăr, a fost șocat să afle că bunul său prieten, preotul George, s-a stins. ,,M-a șocat această tristă veste. Cu puțin timp în urmă am fost împreună la maslu la părintele din Cincu. Am avut timp să vorbim așa cum făceam în facultate, unde eram nedespărțiți. Toți ne  spuneau că suntem ca niște frați. Foarte tânăr s-a dus și au rămas 3 copilași. Este o mare durere!“ a declarat preotul Silviu Goga.

Preotul George Laurențiu Bota  era parohul Bisericii Tohanul Vechi II (din Protopopiatul Bran-Zărnești), unde nu doar făcuse un lăcaș de cult de o frumusețe aparte, ci și păstorea o comunitate unită în jurul bisericii. A lăsat în urmă și o familie frumoasă – soția și trei copii.

„Grupul Tronos este îndurerat de plecarea la ceruri a bunului Părinte George Bota”, a anunțat miercuri pe Facebook Arhidiaconul Mihail Buca, Protopsaltul Catedralei Patriarhale, citat de Agenția de știri Basilica.
Părintele George Laurențiu Bota împlinise de curând 44 de ani și iubea să slujească lui Dumnezeu. Era parohul Bisericii Tohanul Vechi II din Protopopiatul Bran-Zărnești, singurul sfânt locaș din zonă care semăna cu biserica Mănăstirii Sihăstria Neamț. Pictura fusese de curând finalizată, mai spune Arhid. Mihail Bucă.
„Sunt profund îndurerat. În 2009 ne-am cunoscut în Sf. Munte Athos și de atunci ne-au legat muzica și legăturile de frățietate și prietenie”, a mai declarat arhidiaconul, pentru Basilica.ro
Părintele George Laurențiu Bota are trei copii: David, Samuel și Siluan.
Prietenia sa cu Grupul Tronos s-a cimentat cu câțiva ani în urmă, când psalții Catedralei Patriarhale au susținut șapte concerte caritabile la București și în alte orașe din țară, prin care au ajutat o colectă pentru operația băiețelului cel mic al părintelui George Laurențiu Bota.
De atunci, clericul se alătura des concertelor Grupului Tronos, inclusiv la concertul tradițional de colinde organizat la Palatul Patriarhiei sub titlul de „Răsăritul cel de Sus”. În cadrul acestuia avea un moment de interpretare solo. „Avea o voce foarte frumoasă și duioasă și publicul simțea prezența lui pe scenă”, a mai spus Arhid. Mihail Bucă, pentru aceeași sursă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here