Legenda Oltului, că este firesc să aibă o legendă, spune aşa: Într-un vârf de munte în Carpaţii răsăriteni trăia un crai împărat cu crăiasa lui şi cu cei doi copii gemeni pe care îi chema Mureş şi Olt. Chiar dacă erau gemeni şi fizic se asemănau perfect, la fire erau total diferiţi. Mureşul era mai chibzuit şi docil pe când Oltul oscila de la nesăbuinţă, furie, învolburare până la o stare de acalmie totală. Oltul fiind tot timpul pus pe harţă, sărea la bătaie şi biata crăiasă abia reuşea să-i despartă. Într-o zi, Crai Împărat a trebuit să plece într-o cruciadă şi timp îndelungat nu au mai aflat nici o veste de la el. Cei doi fraţi zilnic se ciufuleau, aşa că crăiasa mamă a dat pus  să se construiască două tunuri: unul la miazănoapte pentru Mureş şi altul la miazăzi pentru Olt. Astfel, nu se mai puteau întâlni să se încaiere. Văzând că timpul trece şi părintele lor nu se mai întoarce, cei doi fraţi hotărâră să plece în căutarea lui. Cu greu crăiasa mamă fu înduplecată să-şi dea consiţămîntul, dar numai cu condiţia sub ameninţare de blestem că se vor împăca aşa ca fraţii şi nu se vor despărţi niciodată. Nici nu ieşiră bine pe poarta castelului că se şi luă la bătaie. Văzând că nu se pot înţelege au hotărât să se despartă. Şi pentru că Mureşul a locuit în turnul dinspre miazănoapte a plecat spre miazănoapte, iar Oltul a plecat spre miazăzi. Aşa că fraţii s-au despărţit pentru totdeauna, fiind loviţi de blestem şi tranformîndu-se în două ape curgătoare, fiecare cu firea celor doi fraţi.

Povestea microhidrocentralelor de pe Olt

Legenda merge însă mai departe. În zilele noastre însă capătă cu totul altă turnură. Apele zbuciumatului Olt, fratele Mureșului, au fost folosite de ingineri și proiectanți pricepuți pentru a produce energie electric. Sunt microhidrocentralele construite pe râul Olt, care au și ele povestea lor. Generațiile de astăzi nu privesc aceste investiții decât ca  puncte de atracţie turistică  şi loc de relaxare pentru pescarii amatori.  Ce nu ştiu cei de astăzi, este povestea construirii acestor baraje şi a hidrocentralelor de pe râul Olt.  Şantierele s-au deschis prin anii ’80, iar după o muncă susţinută, unele au fost date în folosinţă completând cantitatea de energie electrică din reţeaua naţională, dar au înlăturat și pericolul de inundații pentru unele sate făgărășene și pentru Făgăraș. Și, de ce nu, au înfrumusețat şi peisajul locului.

Ing. Sorin Miloiu, șeful șantierelor

Făgărăşeanul Sorin Miloiu a fost inginerul care a participat la realizarea acestor investiţii în calitate de specialist în hidroenergetică, dar şi de şef al acestor șantiere. În paginile ziarului  Monitorul de Făgăraș,  care are tradiţie în găzduirea serialelor despre trecutul şi investiţiile  din Ţara Făgăraşului, inginerul Sorin Miloiu relatează secvențe din  activitatea care i-a marcat în mod plăcut şi constructiv tinereţea.  ,,Dimineaţă de martie. Afară ninge frumos cum ne-am dori să ningă în Ajunul Crăciunului.  Savurez cafeaua  şi privesc din cabana mea de la Sebeş peisajul mirific de afară.  Vor avea ce toarce hidrocentralele! Aceasta ne hrăneşte speranţa că preţul energiei electrice nu va mai creşte. Oare? Lăcomia mare, proastele legi, hotărâri de guvern, OUG-uri sau ce acte normative or mai fi date în interesul unora sau altora, ne-au adus în situaţia asta. Mă gândesc la mama care este octogenară şi la sutele de mii de alte mame care cu mâinile tremurânde îşi caută prin portofele, atunci când vine factura, puţinii bani rămaşi din pensie, pentru a achita şi pentru a trăi în nişte condiţii decente şi a avea nişte seri luminate…câte le-or mai da Dumnezeu. Mă gândesc şi la cei care n-au avut posibilităţi să-şi plătească facturile şi se roagă la Dumnezeu în întuneric şi în frig. Oare asta ne-am dorit, la asta am năzuit? Cu siguranţă, nu“ își începe povestea inginerul făgărășean.

Era 1984…

Șantierele pentru construirea lanțului de hidrocentrale de pe râul Olt au durat peste 25 de ani.  ,,Aproape un sfert de veac am făcut parte din seminţia constructorilor de hidrocentrale care s-au băjenit de bună voie în Ţara de piatră a Făgăraşilor transilvani să dirijeze drumul Oltului prin cinci hidrocentrale care să producă energie electrică pentru ţară, pentru acest colţ de rai  în care parcă totul are mersul melcului. După câţiva ani de la terminarea facultăţii conduceam lucrările pe Valea Sebeşului, ca şef de punct de lucru, apoi ca şef de lot la barajele de corecţie a torenţilor şi a barajului şi bazinului compensator pentru Microhidrocentrala Sebeş. Trecusem de curând sub tutela Grupului de Şantiere CH Superior Rm Vâlcea, director Constantin Mengher. Era prin 1984 şi după un  Consiliu al oamenilor muncii  directorul mă cheamă în biroul lui.  Cu buzele galbene de nicotină şi degetele la fel, îmi spune răspicat: De săptămîna viitoare vei primi decizie de inginer şef la hidrocentrala de la Viştea-sat Olteţ. Se va deschide şantierul tineretului. Știi îţi dublez salariul, plus sporurile. Îmi cam strica planurile această detaşare, dar totul  era hotărât“ relata ing. Sorin Miloiu. Ca o completare, microhidrocentrala de la Sebeș nu mai funcționeză de mulți ani.

Cinci hidrocentrale între Avrig și Făgăraș

Trecând de la Făgăraş spre Avrig, pe partea dreaptă a şoselei DN1, se văd acum cinci clădiri impunătoare ale Amenajării Hidroenergetica Făgăraş-Avrig. Sunt cinci hidrocentrale: CHE Voila: Pi= 14,2 Mw, Em= 29,1 Gwh/am, CHE Viştea: Pi= 14,2 Mw, Em=33,3 Gwh/am, CHE Arpaş: Pi=14,2 Mw, Em=36,4 Gwh/am, CHE Scoreiu, Pi= 14,2 Mw, Em=37 Gwh/am, CHE Avrig: Pi= 14,2 Mw, Em=38,7 Gwh/am.  Pentru amenajarea hidroenergeticã a râului Olt s-au folosit proiectele tehnice executate de cei mai buni specialiști în domeniu. Îl amintim aici pe inginerul Drăghicescu Constantin.  Hidrocentralele de pe Olt ascund sub tonele de ciment si de apã povesti de viatã, sentimente, prietenii, bucurii, eșecuri, dar si necazuri, pierderi de vieți, despãrtiri de cei dragi.

Făgărașul inundat

,, Era prin luna lui iunie prin anii ’80-’81 și ploaia nu vroia sã se opreascã de vreo douã sãptãmîni. Plecasem cu treburi din colonia de la Sebes spre Fãgãras unde era forfotã mare. Oltul ieșise din matcã si îsi „fãcea de cap“ pe toatã Valea inclusiv în Fãgãraș. Interveniserã toate întreprinderile din zonã, fiecare cu ce avea în dotare, dar rolul conducãtor al actiunii îi revenise Armatei. Toatã lumea lupta sã apere Fãgãrasul de apele revãrsate. Fuseserãm anuntati cã pe Valea Oltului sate întregi erau sub apã. Cu toate cã eram, cu sigurantã, cei mai dotati cu fortã si utilaje nu ne solicitase nimeni ajutorul.  M-am întors în grabã  în santier comunicându-i șefului de santier situația.  ,,Toate utilajele disponibile si masinile merg spre Fãgãras de urgentã si rãspunzi de reusita acțiunii. Ne cheamã țara Sorine!“ mi-a spus șeful de centru, ing. Ion Grăjdan, autor a mai multor lucrãri hidrotehnice de mare avengurã în tarã și ctitorul barajului de la Pucioasa.   Vreme de o sãptãmînã au  apãrat Fãgãrasul de apele Oltului ieșite din matcă.  ,,Am apreciat în mod deosebit în aceea sãptãmânã, chiar dacã eram în comunism, unitatea oamenilor în fata pericolului, fapt ce nu l-am mai observat de douãzeci si ceva de ani încoace. Bãrbatii umpleau sacii cu nisip, femeile ne aduceau ceai cu rom sau rom cu ceai si mici gustãri din puținul pe care-l mai aveau în cãmarã“ își amintește inginerul Sorin Miloiu.

 Șantierul de la Olteț, în 1984

La iesirea din Olteț pe o platformã așezatã la marginea șoselei erau amplasate douã barãci tip TUG ce țineau loc de birouri și mica organizare de santier. Acolo a ajunș ing Sorin Miloiu, avându-l ca șef de șantier pe   inginerul Botez Constantin.   Începea constructia hidrocentralei de la Oltet, de pe Olt  Era în primăvara  anului 1984.

  • ,,Închiriasem la Olteț vreo zece case pentru cazarea strictă a personalului cu care am început. Într-o casă veche pe care am amenajat-o locuiam  eu, Costel Botez (şeful de şantier), Stănică Cruşoveanu (topometrist) şi încă patru ingineri constructori tineri. Pe şantierele hidro se câştiga bine şi foarte bine.  Am avut salariaţi care cu o dăruire inimaginabilă erau în stare să muncească 24 de ore din 24. Dar şi retribuţia le era pe măsură.  La început am fost în jur de 30-40 de oameni plus localnici vreo 20. Apoi am închiriat case şi la Viştea, am angajat mai mulţi oameni din toată zona Făgăraşului. Platformele de lucru erau în execuţie şi se măreau zilnic văzând cu ochii. Excavatoare, buldozere, autogredere, pompe, motocompresoare, autobasculante de toate categoriile, autocamioane, cisterne, macarale şi mii de sortimente de materiale soseau zilnic şi fiecare îşi găsea locul într-un ritm împresionant. Am trasat incinta baraj şi centrală şi imediat am deplasat şase excavatoare, opt buldozere, autobasculante câte trebuiau. Am început „atacul“ pe mai multe fronturi de lucru cu drumuri de acces, breşe de coborâre cu incinte, staţii de pompe. Se muncea în două schimburi a câte douăsprezece ore, iar noi, conducerea, munceam şi paisprezece, şaisprezece ore.    Primul meu salariu în noua postură, cred că nu o să-l uit niciodată, a fost de 9.740 lei. Am crezut că s-a greşit, că mi s-au dat bani în plus. Am chemat normatorul şi pe contabilul şef care au crezut că sunt nemulţumit şi au refăcut toate calculele. Surprinzător: normatorul, nea Costică Dumitru, un om   cu statut vechi pe şantier şi-a cerut scuze că uitase să îmi adauge nişte ore şi că o să mi le calculeze la salariu următor.   Ca o comparaţie tatăl meu  câştiga, după 40 de ani de muncă, în jur de 4.000 de lei şi era foarte mândru. Cu salariul pe o lună şi o primă consistentă mi-am mobilat în mare parte apartamentul cu trei camere pe care-l primisem în Făgăraş.  Între timp au sosit pe şantier  inginerul Iancu Roman celălalt inginer şef constructor (eram doi pe construcţii) şi inginerul Stoicescu Eugen (inginer şef mecano-energetic). Am împărţit lucrările, iar eu am preluat canalul de fugă, colonia (spaţiile de cazare), platforma tehnologică şi coordonarea biroului tehnic, locul unde se desfăşura toată activitatea tehnico-economică a şantierului“ își amintește ing. Sorin Miloiu.

Ce însemna o microhidrocentrală

Sistemul hidroenergetic se subordona  Ministerului Energiei Electrice, iar   finanţarea se asigura  prin Intreprinderea de Electrocentrale Rm. Vâlcea. Reprezentantul acestei intreprinderi care verifica șantierele era  inginerul făgărăşean Ioan Ciungara, omul care avea legată de pix traista cu bani.

  • ,,Vă  ofer anumite date tehnice despre cele cinci amenajări începînd cu CHE Voila. Cele 11 noduri ale Oltului Superior au un cap de cascadă provizoriu în acumularea Voila, în lipsa capului de cascadă proiectat, cota la coronament a barajului este de 427,50 m, înălţimea barajului fiind de 21,00 m, iar lungimea acestuia este de 60,00 m. Lungimea digului este de 12.035 m, cota amont fiind de 423,50 m, iar cota aval de 413,50 m cu o cădere de apă de 10,00 m. Debitul mediu 59,3 mc/s. Volumul de apă total,  de 12,3x 10 milioane mc, iar cel util de 2 x 10 milioane mc. Debitul instalat este de 180 mc/s, puterea instalată de 14,2 Mw, energia medie de 29,1 Gwh/an. Barajul nedeversor din pământ din frontul de retenţie este de 590 m, la Voila. Părintele acestei lucrări a fost ing. Gheorghe Grigorcea, un specialist care   a reuşit punerea în funcţiune a obiectivului în anul 1988. Fiecare şantier avea propria organizare socială şi tehnologică, adevărate orășele, care puteau rămâne în  administrarea autorităţilor locale ca locuinţe pentru tineri, pentru oameni săraci sau oamenii străzii. S-au demolat fabrica de betoane, staţia de sortare, staţii de carburanţi, cantine, locuinţe folosite doar 10 ani, magazii, ş.a“ rememorează ing. Sorin Miloiu.

 Lucrări proiectate, dar nerealizate

În proiect ca de altfel și în devizul general au fost prevăzute lucrări foarte importante, dar care, în timp, nu au mai fost executate.

  •   Decolmatarea permanentă a lacurilor şi transportul materialului în mlaştinile alăturate redând localităţilor şi oamenilor sute de hectare de teren ce puteau fi destinate agriculturii, turismului, dezvoltării zonei
  •   Protecţia malului drept cu sisteme simple de garduri şi opritori executate din materiale locale, pentru oprirea transportului de aluviuni
  •    Dezvoltarea pisciculturii în fostele albii ale râurilor care se vărsau în Olt, acum dezafectate
  •  Pentru o mai bună siguranţă a lucrărilor şi a zonei în perioadele de viitură era prevăzută execuţia deversoarelor laterale în contracanale pentru descărcarea debitelor suplimentare în aval de baraj şi centrală. De asemenea mărirea lungimilor grinzilor „spage val “ şi multe altele.

Lacul de la Veneția n-a mai fost realizat

Nodul Făgăraş- Hoghiz era cel mai important având în vedere gestionarea volumelor de apă   ce asigură funcţionarea energetică naţională a întregii salbe de amenajări.  S-a proiectat   schiţa cu un lac la Veneţia, de 375 milioane mc de apă, volum apreciat necesar şi suficient pentru acumulările multianuale. Lipsa unei finanțări suficiente, a dus la modificarea  proiectului, la un volum de apă la nivelul normal de retenţie de 138 milioane mc, adică la un volum  sub 40%. Lucrările au fost încredințate companiei Hidroconstrucţia Argeş-Piteşti-Şantier Mândra sub conducerea directorului ing. Copăiescu Mihai şi a directorului economic Ioan Oprescu.  Acumulările Voila, Viştea, Arpaş, Scoreiu şi Avrig   au fost puse în funcţiune înainte de 1990 și sunt  aproape identice din punct de vedere constructiv şi al performanţelor. La Voila centrala adiacentă barajului este amplasată pe malul drept faţă de celelalte patru amplasate pe malul stâng. Centrala este compusă din blocul de montaj şi blocul centralelor echipat cu două hidroagregate de 7,1 MW care au un debit instalat de 90mc/s şi bazinul de liniştire de 29 m prelungit cu o rizbermă de 32 m. Căderea valorificată în cele 5 centrale este constantă de 10 m.

 Orășelele de carton

Din platforma socială făcea parte colonia muncitorească, aşa numitul orăşel de case, cantina, depozitele de alimente şi beciurile, gospodăria agrozootehnică, clubul, remiza PSI, complexul comercial. Fiecare colonie era condusă de către un administrator. Salariaţii, în majoritate locuiau cu familiile lor în aceste colonii unde aveau toate cele necesare. În aceste orășele era platforma tehnologică   formată din atelierele electro-mecanice şi de reparaţii, garajul auto, centrala termică, staţia de carburant, magazia de materiale, laboratorul, birourile, fabricile de betoane, staţia de sortare, atelierul de tâmplărie, staţia de compresoare, alte magazii, platforma de prefabricate şi armături. Locuinţele din colonii, aşa numitele barăci, erau compuse din apartamente pentru familişti cu 2 sau 3 camere, baie, bucătărie, debara, terasă; garsoniere compuse dintr-o cameră, bucătărie, baie, terasă destinate tinerilor necăsătoriţi sau pentru cei mai buni salariaţi; bărăcile de nefamilişti compuse din camere cu 2, 4 sau 6 paturi şi baie comună; bărăcile speciale unde locuia conducerea. Cantinele erau administrate de către un şef de cantină cu tot personalul necesar.  Aceste orăşele de carton, cum erau denumite arătau ca nişte staţiuni de odihnă, erau traversate de alei betonate, frumos aliniate şi curate pentru că locatarii lor erau sătuli de noroi. La ieşirea din locuinţele lor, ei plantau pomi fructiferi, puneau gazon şi straturi de flori.  Și astăzi se mai păstrează părți din aceste orășele de carton, dar nu mai au frumusețea de odinioară. În barăci nu mai locuieșsc șantieriștii, ci familii fără locuințe.

 Șantierul de la Mândra, abandonat

Când s-a organizat, în zona Mândra, şantierul pentru construcţia hidrocentralei de peste Olt se preconiza ca în 7 ani  investiţia să fie finalizată, iar cursul Oltului să fie schimbat. Şona şi Mândra erau astfel protejate de inundaţii, iar între ele putea exista o cale de acces modernă şi sigură.  Şantierul a fost însă abandonat prin 1996 din lipsa fondurilor, deși se realizase numai 50% din ea.  Forfota de la şantierul din Mândra a dispărut atunci, iar peste colonie şi peste întreg şantierul s-a aşternut liniştea.   Dacă iniţial hidrocentrala de la Mândra costa 108 milioane de euro şi trebuia finalizată în 7 ani, acum  ar mai fi nevoie de încă 180 milioane de euro pentru a fi dată în folosinţă. Suprafaţa pe care a fost  amplasată toată investiţia era de  400 de hectare.  Nefinalizarea investiţiei are însă efecte negative pentru localităţile amplasate pe cursul Oltului în amonte de Mândra. Sate precum Comăna, Crihalma, Ticuş sunt mereu afectate de inundaţii atunci când plouă pentru că râul Olt nu este îndiguit. Proiectul hidrocentralei de la Mândra a fost comandat de Nicolae Ceauşescu şi făcea parte dintr-un lanţ de peste 20 de hidrocentrale care urmau să fie construite pe râul Olt. Hidrocentrala era proiectată pentru o putere instalată de 27 MW, una  dintre cele mai mari acumulări de apă dulce din România şi din Europa.   Conform proiectului iniţial, coada lacului pleca de la Hoghiz şi urma să atingă şi localităţile Homorod – Ungra – Cuciulata – Comăna – Crihalma – Veneţia de Jos – Ticuşu Nou – Părău – Şercaia – Hălmeag – Mândra. Capacitatea maximă de înmagazinare a lacului era de 338 de milioane de metri cubi.   Astăzi există 24 de hidrocentrale – lacuri de acumulare pe Olt  până la Dunăre.  (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here