• Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    ,,În perioada 2012 – 2014, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în numele soției sale, mai multe documente în care erau consemnate date false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le-a utilizat conform destinației și angajamentelor luate. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 142.331 lei. În timpul urmăririi penale, întregul debit a fost returnat în integralitate de către inculpate“ se arată în comunicatul DNA.

    În prezența apărătorilor aleși, inculpatul a declarat   că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.

  • ,,1 an și 10 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii“ se mai arată în comunicatul DNA.

    Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Brașov.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here