Duminică, 12 iunie a.c. prăznuim Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Pogorârea Sfântului Duh este atestată de Tradiţie, dar şi de Sfânta Scriptură. Faptele Apostolilor, scrise de Sfântul Evanghelist Luca, relatează acest eveniment: ,,Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul Sfânt a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi şi elamiţi ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?“.  (Faptele Apostolilor 2, 1-12) Este un eveniment istoric, întâmplat în timpul sărbătorii iudaice a Cincizecimii. ,,Pentru iudei, Cincizecimea era a doua sărbătoare ca importanţă după Paşte. Potrivit tradiţiei, prin ea se rememora primirea Legii lui Dumnezeu de către Moise pe muntele Sinai. La patruzeci de zile de la prima sărbătoare a Paştelui, Moise a urcat pe muntele Sinai unde a primit Legea de la Dumnezeu. În paralel, însă, Cincizecimea iudaică era şi expresia recunoştinţei iudeilor pentru roadele pământului. Deoarece coincidea cu perioada strângerii recoltei, ea se numea şi ,,sărbătoarea secerişului”, iar iudeii aduceau la templu prinosul lor de roade. În plus, Cincizecimea, care era sărbătorită de israelieni cu multă strălucire, mai purta numele de sărbătoarea săptămânilor (vezi Ieşirea 34,22; Leviticul 23, 15-17; Numerii 28, 26-31; Deuteronomul 16, 9-10). Această scurtă referire la Cincizecimea iudaică arată că ea era preînchipuirea Cincizecimii din Noul Testament. Dacă în ziua Cincizecimii iudaice, Moise a primit Legea Vechiului Testament, în ziua Cincizecimii creştine, ucenicii au luat Duh Sfânt, prin Care au trăit Legea Noului Testament, adică Legea sfântului har“. (Hierotheos Vlacos, Predici la marile sărbători). În această zi Petru a convertit la noua lege a iubirii 3000 de persoane. ,,Deci, cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat, şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“. (Faptele Apostolilor 2, 41-42).

Sfânta Treime


Sărbătoarea Cincizecimii este sărbătoarea Sfintei Treimi, deoarece, prin pogorârea Duhului Sfânt, ne încredinţăm de faptul că Dumnezeu este treimic. Şi anterior, atât din Vechiul Testament, deşi mai vag, cât şi din învăţătura lui Hristos, oamenii au aflat că Dumnezeu este Treimic, dar încredinţarea în legătură cu cele trei ipostasuri ale lui Dumnezeu s-a făcut în ziua Cincizecimii. Astfel, Cincizecimea este sărbătoarea teologiei ortodoxe. Vorbind în termeni ortodocşi, spunem că învăţătura despre Dumnezeu (teologia) este diferită de învăţătura despre întrupare (iconomia). În ziua Cincizecimii aflăm că Dumnezeu este Treimic; Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. În acord cu învăţătura ortodoxă revelată, Tatăl este fără de început, necauzat şi nenăscut, adică existenţa Sa nu este cauzată de ceva anume, Fiul S-a născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl. Cuvintele nenăscut, naştere, purcedere ne-au fost dezvăluite de Hristos şi nu putem să le înţelegem prin raţiune, ele rămânând o taină. Cert este că Fiul şi Duhul Sfânt provin din Tatăl în chip diferit, adică au trăsături ipostatice şi moduri de existenţă diferite, dar au aceeaşi fiinţă cu Tatăl. În ciuda faptului că Tatăl este născător şi purcezător, iar Fiul este născut şi Duhul Sfânt purces, Ei au aceeaşi fiinţă (substanţă) şi aceeaşi slavă (energie). Toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o slavă, de o putere şi nimeni nu este mai mare decât celălalt, adică Fiul şi Duhul nu sunt de o mai mică importanţă decât Tatăl. Atunci când vorbim despre prima, a doua sau a treia persoană a Sfintei Treimi, nu facem o ierarhie după însemnătate, după superioritate sau după putere, ci ne referim la modul lor de existenţă. Trebuie să spunem că logica omului, dar şi cuvintele şi înţelesurile omeneşti sunt neputincioase să redea taina Dumnezeului Treimic“ spune mitropolitul şi teologul grec Hierotheos Vlacos. Sfântul Grigorie Teologul spunea: ,,Nu am apucat să înţeleg ce se întâmpla, şi trei lumini m-au înconjurat. Nu am ajuns să înţeleg cele trei lumini, şi am fost readus în fire“. Acest lucru s-a întîmplat în timpul unei experienţe şi revelaţii mistice. ,,Dumnezeu Cuvântul S-a făcut om prin bunăvoirea Tatălui şi prin participarea Duhului Sfânt. Hristos a fost zămislit în pântecele Născătoarei de Dumnezeu de la Duhul Sfânt. Mai apoi, după Învierea sa şi, desigur, în ziua Cincizecimii, Hristos a trimis Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt se transmite prin Hristos. Iar cînd Duhul a venit la apostoli, Hristos a luat chip în inima lor, adică aceştia au fost făcuţi mădulare ale Trupului înviat al lui Hristos“. (Hierotheos Vlachos). O tradiţie spune că Sfânta Treime s-a arătat lui Avraam şi soţiei sale, Sara, la stejarul lui Mamvre, când a primit de la cele trei persoane misterioase vestea că Sara va rămâne însărcinată, iar Avraam va avea un urmaş direct. ,,Apoi Domnul S-a arătat iarşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicîndu-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întîmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: ,,Doamne, de am aflat har înaintea ta, nu ocoli pe robul Tău! Se va aduce apă să Vă spălaţi picioarele şi să Vă odihniţi sub acest copac. Şi voi aduce pâine şi veţi mânca, apoi Vă veţi duce în drumul vostru, întrucât treceţi pe la robul Vostru!” Zis-au aceia: ”Fă precum ai zis!” După aceea a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: ”Frământă degrabă trei măsuri de făină bună şi fă azime!”…Şi l-au întrebat oamenii aceia: ”Unde este Sara, femeia ta?” Iar, răspunzând, a zis: ”Iată, în cort!” Zis-a Unul: ”Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sara, femeia ta, va avea un fiu”. Iar Sara, a auzit din uşa cortului, de la spatele lui. Avraam şi Sara însă erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sara nu mai era în stare să zămislească. Şi a râs Sara în sine şi i-a zis: ”Să mai am eu oare această mîngâiere acum, când am îmbătrînit şi când e bătrân şi stăpânul meu?” Atunci a zis Domnul către Avraam: ,,Pentru ce a râs Sara în sine şi a zis: Oare cu adevărat voi naşte, bătrână cum sunt?“. Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sara va avea un fiu…Din Avraam cu adevărat se va ridica un popor mare şi tare şi printr-însul se vor binecuvânta toate neamurile pământului, Că l-am ales să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit“. (Facerea 18, 1-19). Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel şi la episodul Botezului Mîntuitorului de către Ioan, când s-a auzit glas din cer spunând: ,,Acesta este Fiul Meu, întru care am binevoit“. Sfânta Treime şi-a făcut astfel apariţia atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Viaţa noastră este pusă sub semnul tainei, iar Cartea Cărţilor revelează tocmai acest lucru. Suntem înconjuraţi de taina dumnezeească în toate zilele vieţii noastre, fără ca să percepem. Sfânta Treime este cea mai mare taină a credinţei noastre, adeverită prin Întruparea Domnului, jertfa Sa pe Cruce, Învierea şi Înălţarea sa la ceruri. Pogorârea Sfântului Duh a adeverit tot ceea ce au spus proorocii şi ce a făcut Hristos. Evenimentul Rusaliilor reprezintă împlinirea promisiunii pe care Iisus le-a dat-o ucenicilor Săi- trimiterea Mângâietorului, a Paracletului. ,,De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!“. (Ioan 14, 15-17)

Sărbătoarea Rusaliilor menţionată în documentele istorice


,
,Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor. Este prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, reprezentând de fapt o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre această sărbătoare amintesc Sfinţii Apostoli, cât şi Constituţiile Apostolice care menţionează că sclavii sunt eliberaţi de muncile obişnuite în acea zi. Până la sfârşitul secolului al IV-lea d.Hr. şi începutul secolului al V-lea d.Hr., Cincizecimea era o dublă sărbătoare. A Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Aşa o descrie, încă din prima jumătate a secolului al IV-lea d. Hr., Eusebiu de Cezareea, care ne spune că în timpul sărbătorii se împodobeau casele în semn de bucurie cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei (obicei moştenit de la evrei)“. (Ioan Țoca, Sărbători religioase, datini şi credinţe populare) Egeria, o pelerină în Țara Sfîntă din perioada Bisericii Primare, relatează în jurnalul ei de călătorie, un document foarte preţios atât pentru istorici cât şi pentru teologi: ,,În ziua Cincizecimii, duminica, o zi de mare efort pentru popor, se fac toate după obicei de la primul cântat al cocoşului: se face veghea la Anastasis pentru ca episcopul să citească acel pasaj din Evanghelie care se citeşte întotdeauna în zi de duminică, adică Învierea Domnului, iar mai apoi se săvîrşesc toate cele rânduite la Anastasis, aşa cum se procedează tot anul. Iar când se face dimineaţă, purcede tot poporul în Biserica mare, adică la Martyrium şi se fac toate câte sunt de făcut după rânduială (quae consuetudinaria sunt agi): predică preoţii, apoi episcopul, se fac toate cele cuvenite (omnia legitma), adică se aduce Sfânta Jertfă după obicei (offertur iuxta consuetudinem), aşa cum se obişnuieşte să se facă în zi de duminică. Doar că se grăbeşte Liturghia la Martyrium, astfel încât să se săvârşească înainte de ora a treia (N.R- ora 12.00). Iar când s-a făcut Liturghia la Martyrium, tot poporul, până la unul, îl conduce pe episcop cu imnuri către Sion, aşa încât, la ora a treia, să fie deja în biserica din Sion. După ce au ajuns aici, se citeşte acel pasaj din Faptele Apostolilor, în care se spune cum coboară Duhul (ubi descendit spiritus), astfel încât să înţeleagă toate limbile cele ce se spuneau (ut omnes linguae intellegerent quae dicebantur). Apoi se face Liturghia după rânduiala sa“.

Pogorârea Sfântului Duh pentru noi

Toate sărbătorile noastre au o strânsă legătură între ele, iar calendarul liturgic nu este decât un periplu spiritual în toată istoria mântuirii. Rusaliile constituie adeverirea promisiunii Mântuitorului şi naşterea oficială a Bisericii creştine. Toate tainele Bisericii noastre se fac prin puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Pentru noi, Pogorârea Sfântului Duh, trebuie să fie un gând spre convertirea perpetuă, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Este un alt îndemn să fim mai buni, mai înţelepţi şi mai îngăduitori unul cu celălalt.
(Ştefan BOTORAN)  

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here