Asociația ASUM a prezentat astăzi un material traumatizant despre o agresiune întâmplată azi noapte în centrul Brașovului. Nu putem să comentăm întâmplarea, astfel încât vă prezentăm ce au scris cei de la ASUM, pe pagina lor de socializare, titrează monitorulexpres.ro.

”Imagini Șocante în centrul Brașovului!


În cursul nopții, în jurul orelor 3, o tânără a fost victima unei agresiuni fizice. Evenimentul s-a petrecut peste drum de Modarom, în fața Primăriei Brașov! Aceasta a fost lovită, de două ori, de o persoană de sex masculin. Un smardoi, un chiloțar, un Rambo de Brașov! A fost apelat serviciul de urgență 112. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, Jandarmerie dar și o Ambulanță. Tânăra a fost transportată de urgență la unitatea medicală de primiri urgențe din Brașov. Dureros este că, o mulțime de persoane au asistat la incident dar nimeni nu a intervenit. Nici măcar „băiatul de băiat, smardoiul de femei” nu a schițat nimic după lovitură, măcar să o ridice, să vadă dacă este ok! Solicităm public IPJ Brașov lămuriri cu privire la acest caz îngrozitor. Mai sunt cetățenii în siguranță pe domeniul public? Individul, smardoiul ăsta, a fost identificat? A fost reținut…!? Conducerea IPJ Brașov ne-a transmis că…”La nivelul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”!
În această dimineață, victima s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea evaluării! Tot astăzi va depune și o plângere penală împotriva agresorului. Avem încredere că Poliția îl va identifica pe „băiat”! Din ce am aflat noi, acesta ar fi din București! Nu suntem siguri de informație!”
, au încheiat postarea cei de la ASUM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here