Rezultatele de la Bacalaureat 2022 au fost publicate de Ministerul Educației. Vezi mai jos lista județelor – elevii intră în platformă și pot introduce codul primit de la școală pentru căutarea rezultatului obținut la examenele din sesiunea iunie-iulie 2022 a Bacalaureatului. Rezultatele sunt cele inițiale, adică înainte de contestații.

Notele elevilor la Bacalaureat 2022 sunt anonimizate, pentru al treilea an, astfel că fiecare candidat la această sesiune de Bac trebuie să introducă în platforma bacalaureat.edu.ro codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut atât la probele scrise, cât și la cele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații tot astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00. Consultă aici modelul de cerere pentru contestație. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 1 iulie.

Vezi aici rezultatele din județul Brașov

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut declarații despre rezultate Bacalaureat 2022, în ziua în care se afișează notele și mediile la examen. Potrivit acestuia, peste 89.000 de candidați au promovat examenul, rata de promovare fiind de 73,3%.

Ministrul spune că este cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat din ultimii 10 ani.

Rata de promovare pentru promoția curentă este 78,3%.

Cele mai ridicate ratele de promovare pe județe au fost: 85,1% Cluj, 81,7% Iași. La polul opus Ilfov 47%, Giurgiu 55% și Călărași 53%, dar acestea au sub 1000 de candidați.

În ceea ce privește medii/note de 10, cele mai multe sunt în București.

În Brașov, Alba,  Giurgiu, Călărași, Tulcea nu a fost nicio medie de 10, a spus ministrul.

În mediul rural, la nivel național, rata de promovare a fost de 69%.

Anul trecut, la nivel național, rata de promovare a examenului de Bacalaureat era de 67,8% înainte de contestații (în 2020 era de 62,9%). Pentru promoția curentă, promovabilitatea era de 73,9% în 2021.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here