Principesele din Cetatea Făgărașului. Ecaterina de Brandenburg și nunta ca-n povești cu Gabriel Bethlen

Katharina von Brandenburg s-a născut în anul 1602 şi a fost fiica principelui elector de Brandenburg, Johann Sigismund şi a Anei de Prusia. Destinul Ecaterinei va fi legat de cel al principelui Gabriel Bethlen, una dintre cele mai proeminente figuri ale sec. XVII din Transilvania. O nuntă superbă a avut loc în urma unui tratat politic. ,,Căsătoria a fost una dictată de interese politice şi încheiată în urma nogocierii cu fratele ei, electorul Georg Wilhelm. Mariajul contractat i-a asigurat lui Gabriel Bethlen propulsarea în sfera marii politici europene“ (Evul Mediu Românesc, Dicţionar biografic, coordonator Vasile Mărculeţ).

Nunta de la Kosice

În martie 1626 a avut loc, la Kosice, o nuntă ca-n poveşti. Ioan Kemeny, căpitanul Cetăţii Făgăraşului, consemna:

• ,,Principesa a fost aşteptată la Kosice, principele întâmpinând-o pe ea şi tot alaiul care o însoţea, îmbrăcat într-un veşmânt tivit cu fire de argint alb, înflorat, în mintean cu guler îmblănit cu blană de jder, având o pălărie cu pană, atât el, cât şi calul său favorit. Alaiul nupţial s-a pus în mişcare, fiind însoţit de principe călare pe cal, alături de caleaşca prinţesei, până în faţa unor corturi ridicate în apropierea câmpului de luptă. Prinţesa a coborât din caleaşcă şi principele de pe cal, i-au dat mâna şi s-au sărutat, oştile prezente au lansat nişte împuşcături mari, au răsunat tobele şi trâmbiţele“.

Mireasa princiară a fost pusă într-o caleaşcă capitonată în roşu şi cusută cu fire de aur, ingrediente artistice comandate direct de la Constantinopol. Caleaşca era poleită în argint auriu iar hamurile cailor erau confecţionate din catifea roşie şi ciucuri de mătase, birjarii aveau veşminte de catifea roşie. Un alai regesc de nuntă, întâmpinat cu care alegorice şi salve de tun şi ovaţionat de mulţimea care a venit din toate părţile să asiste la eveniment ca la un spectacol.

• ,,În ziua nunţii, cel dintâi dans a fost al mirelui, apoi mireasa a dansat cu solul împăratului, om al Bisericii. Obiceiul era astfel: o năframă frumoasă trebuia să fie ţinută la un capăt de preot, iar la celălalt de mireasă, şi aşa se dansa. Nunta a fost acompaniată de muzică de tot felul şi de focuri de armă“ (Cetatea Principeselor, Florentin Olteanu, Ana Mago, Lucreţia Olteanu, Muzeul Ţării Făgăraşului ,,Valer Literat“).

Primire cu fast în Cetate

Conform memoriilor lui Kemeny, Ecaterina de Brandenburg şi soţul ei au fost primiţi cu mult fast în cele mai importante oraşe ale Transilvaniei (Alba-Iulia, Sibiu). De aceeaşi primire călduroasă au avut parte şi la Făgăraş unde principesa a fost aşteptată de autorităţile locale, nobili şi boierii din satele făgărăşene. În tot timpul în care principesa a locuit în Cetatea Făgăraşului, s-a bucurat de tot confortul, pentru că fortăreaţa a fost restaurată în stil apusean de către soţul ei.

• ,,La intrarea în cetate, pe partea stângă, în curtea a doua, deasupra unei uşi se poate observa şi astăzi emblema principesei, reprezentînd două raţe străpunse de o săgeată şi înconjurate de o cunună de flori, pe un fond albastru, alături de iniţialele C.B. şi anul 1626, care marca intrarea în apartamentele sale princiare“ (ibidem).

De la Ecaterina de Brandenburg au rămas o serie de diplome de înnobilare şi altele de confirmare a titlului nobiliar pe care le deţinea boierii din satele Ţării Făgăraşului. Pe alţii îi condiţiona să aducă pe mai departe servicii Cetăţii Făgăraşului. Tot timpul ea se semna cu titlul de ,,Nos Catharina Deri gratia Marchionissa Brandenburgica, sacri Romani Imperii et Transilvaniae Princeps“.

Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei

Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei şi soţul Ecaterinei de Brandenburg s-a născut în anul 1580, la Ilia, în judeţul Arad. Iniţial el s-a aflat în serviciul principilor Sigismund Bathory, Moise Szekely, Ştefan Bicskay şi Gabriel Bathory.

• ,,Încă din 1602 stabileşte relaţii cu înalţi demnitari otomani, între care paşalele de Timişoara şi Buda, astfel încât orientarea sa politică turcofilă i-a asigurat susţinerea Imperiului Otoman. Ocupă tronul Ţării Româneşti în toamna anului 1613 cu sprijinul Porţii otomane, al domnilor Ţării Româneşti şi Moldovei şi al partidei nobiliare turcofile. Pe plan intern, acţionează în direcţia întăririi autorităţii centrale, încurajează dezvoltarea meşteşugurilor şi comerţului, susţine Reforma şi învăţămîntul de factură umanistă prin înfiinţarea la Alba-Iulia a unei academii. Pe plan extern promovează o politică turcofilă, bucurându-se de susţinerea Imperiului Otoman, care, prin două ahidname-le imperiale din 4/14 iunie şi 21 iunie/1 iulie 1614, garantează hotarele Transilvaniei în schimbul creşterii tributului la 10.000 de galbeni. Gabriel Bethlen s-a confruntat neîntrerupt cu ostilitatea Habsburgilor. Pacea de la Tyrnavia din 6 mai 1615, prin care aceştia îl recunoşteau principe, a fost doar un scurt armistiţiu, Curtea de la Viena acordând sprijin principalului adversar al lui Gabriel Bethlen, Gheorghe Himonnai. Victoriile obţinute de principele Transilvaniei îi obligă pe Habsburgi să accepte reînnoirea păcii de la Tyrnavia (iulie 1617). În 1618, Gabriel Bethlen angajează Transilvania în Războiul de 30 de ani de partea taberei protestante antihabsburgice. Confruntările cu forţele habsburgice şi cu susţinătorii acestora dintre 1618 şi 1626 sunt întrerupte de păcile favorabile Transilvaniei“ (Evul Mediu Românesc).

Gabriel Bethlen a făcut alianţe cu Anglia, Olanda şi Franţa, lucru ce a sporit prestigiul Transilvaniei în Europa. Gabriel Bethlen a dorit să iniţieze şi o utopie protestantă. ,,Între proiectele politice ale lui Gabriel Bethlen s-a numărat şi acela de constituire a unui regat protestant al ,,Daciei“, prin unirea Ţărilor Române, iniţiat în 1627“ (ibidem). Bethlen s-a adresat în acest scop patriarhului ecumenic, Kyrillos Loukaris, dar care l-a refuzat categoric. Patriarhul îi răspunde în 2 septembrie 1629: ,,Pentru îndeplinirea fericită şi paşnică a acestei schimbări de religie, ar trebui mai întâi să se rupă legătura de sânge şi de simţire care zvâcneşte în taină, dar cu multă putere, între românii din Ţara Transilvaniei şi locuitorii din ţările Munteniei şi Moldovei. Negreşit, domnii vecini ai ziselor ţări nu vor îngădui aceasta niciodată şi foarte sigur vor pune piedici, dacă nu cu armele, cel puţin cu îndemnuri tainice“. Gabriel Bethlen l-a scos din scaun pe mitropolitul Dosoftei şi a continuat activitatea prozelitistă împotriva ortodoxiei şi în vremea mitropolitului Ghenadie II.

O căsnicie de 3 ani

Mariajul dintre Gabriel Bethlen şi Ecaterina, care a început ca în basme, nu a avut o soartă prea lungă: Bethlen a murit la trei ani de la căsătoria lor, în anul 1629, iar Ecaterina rămâne pradă luptelor dintre partidele nobililor transilvăneni pe care Gabriel Bethlen le-a ţinut sub control cu o mână forte. Gabriel Bethlen şi-a lăsat, prin testament, moştenitoare la conducerea ţării, obţinând şi confirmarea Porţii Otomane. Gabriel Bethlen a lăsat vistieria principatului plină, precum şi vistieria Cetăţii Făgăraşului aflată în grija lui Kemeny Balthazar (galbeni, taleri, obiecte de patrimoniu). Ecaterina va fi prinsă între două tabere rivale: cea a lui Ştefan Csaki, comitele de Cluj, care constituia partea catolică ce lupta pentru apropierea de Habsburgi, şi tabăra reformată în frunte cu guvernatorul Transilvaniei. Ecaterina se alătură taberei lui Csaki şi se converteşte la catolicism. Îi va preda acestuia sume mari de bani din vistieria Făgăraşului. Cade şi în cursa opoziţiei care obţine o scrisoare prin care putea intra în vistieria de la Făgăraş şi să ia tot ce nu era nominalizat în testament. Kemeny, căpitanul Făgăraşului, scria în memoriile sale că Ecaterina de Brandenburg era ,,risipitoare“ şi ,,lipsită de griji“. În cele din urmă ea va face o mişcare care îi va şoca pe adversarii ei: îşi cedează locul lui Gheorghe Rakoczy I. Foloseşte actul cu iscălitura şi sigiliul ei, prin care renunţa la demnitatea princiară în favoarea acestuia. Pe data de 28 septembrie 1633 este semnată Convenţia conform căreia Gheorghe Rakoczy I preia şi Făgăraşul de la prinţesă în schimbul unei sume de 73.000 de florini. Rakoczy menţine tradiţia şi donează Cetatea Făgăraşului soţiei sale, Susana Lorantffy, în timp ce Ecaterina se îndreaptă spre spaţiul german unde îşi găseşte liniştea în braţele unui mare nobil bogat, cu care se va căsători în cele din urmă. Este vorba de principele Francisc Carol de Saxa-Lauenbourg.