Legume de calitate, bio și la prețuri accesibile oricărui buzunar. Dacă la toate aceste calități mai adăugăm și sintagma ,,Susținem producătorii locali“ vom ajunge negreșit la legumele produse la Șercaia, în serele familiei Florin Iacob. De 16 ani soții Iacob cultivă legume la nivel industrial la Șercaia, în Țara Făgărașului. Au avut nevoie de curaj și multă muncă pentru a pune pe picioare o astfel de afacere de familie, producție agricolă, într-o zonă mai puțin prietenoasă cu legumicultura  și într-un cadru legislativ presărat cu multe obstacole și fără subvenții de la statul român. Chiar și așa soții Iacob Florin și Maria au demonstrat că pasiunea pentru munca pământului poate aduce rezultatele dorite.

12 sere cu legume

Pe o suprafață de peste 5000 mp de teren din gospodăria lor, sunt sere în care legumele parcă îți zâmbesc. Cu greu poți să te oprești să nu rupi o roșie bine coaptă și să o mânânci chiar în seră. Nu găsești roșii cu nervuri groase în interior care să nu poată fi folosite, așa cum sunt cele care zac pe rafturile supermarketurilor de producție Turcia, Egipt sau Grecia. Florin Iacob ne spune că pentru roșii și pentru toate legumele din serele lor folosesc semințe de la producători români, folosesc gunoi de grajd ca îngrășământ și sunt realizate o serie de lucrări care dezvoltă bine planta. ,,Sunt legume cu gust, bune, proaspete. În fiecare an așa este producția noastră“ explică legumicultorul din Șercaia. Am regăsit la legumele din serele de la Șercaia gustul legumelor din copilărie. În fiecare dimineață în Piața Agroalimentară din Făgăraș, Florin Iacob își expune legumele proaspăt culese din sere pentru vânzare. Cei care cunosc această frumosă afacere locală caută legumele de la Șercaia și le preferă în locul celor aduse de la km distanță de Țara Făgărașului sau cele aduse de la piața en-gross din Brașov sau de aiurea.

Roșii bio cu 3,5 lei/kg

Este perioada roșilor, ardeiului, fasole verde, varză, dovlecei, castraveți, o gamă diversificată de legume.  ,,3,5 lei/kg costă roșile, 2,5 lei/kg varza, 4 lei/kg castraveții, 6 lei/kg ardeii, 3 lei/kg dovleceii, verdeață: 1 leu/legătura de pătrunjel, 1,5 lei/legătura de țelină“ spune legumicultorul. În primăvară, timpuriu, s-au putut cumpăra de la Serele Șercaia usturoi și ceapă verde, salată, ridichi. Aici culturile se rotesc, serele fiind folosite și pentru 3 rotații de culturi/an.

De 16 ani pe piață

Povestea afacerii lui Florin Iacob a început undeva în anul 2006.  ,,În 2006 am început cu 2 sere și am construit altele pe parcurs ajungând la 12. Am ocupat 5000 mp cu serele la care adaugăm și grădina de zarzavat, în total 8.000 mp. Am învățat din greșeli, din experiență. Un ajutor foarte important îl avem și de la fiul meu, care  a studiat  Agronomia  la București, a făcut apoi masterul în Germania tot în domeniu acesta, iar  acum lucrează în cercetare la un institut din Olanda. Ne ajută cu sflaturi și tot ce este nevoie pentru a putea lucra profesional. La acest nivel nu mai putem face de capul nostru. De 16 ani ne-am perfecționat, lucrăm industrial“ a explicat Florin Iacob.

Statul nu subvenționează legumicultura

Și Maria Iacob spune că reușita afacerii lor a însemnat muncă și pasiune. ,,Această muncă are avantajul că  ești acasă, e liniște, nu ne deranjează și nu ne face nimeni program,  facem totul din  pasiune. Dar sunt și probleme. Clima din zona noastră montană  este un dezavantaj, primăverile și toamnele sunt reci comparativ cu sudul țării  unde temperaturile sunt mult mai ridicate. Noi avem nevoie de încălzire în sere pentru a avea producție timpurie și folosim centrale pe motorină. Sunt cheltuieli, iar statul nu ne subvenționează cu nimic. La început, în 2007, statul a plătit subvenții pentru încălzire, dar au fost scoase. Am întrebat la APIA, la Direcția agricolă și ne-au spus că nu sunt programe. Astfel că am fost nevoiți să ne descurcăm,  folosim încălzirea doar în cazuri de temperaturi foarte scăzute, sub minus 5 grade,  pentru că cheltuielile sunt foarte mari“ explică legumicultorul de la Șercaia.

Programul ,,Tomata“ a ajuns și la Șercaia

A fost o investiție foarte mare pentru Florin Iacob, numai o seră a costat 15.000 euro, și sunt construite 12 sere, cele mari de 50 mx8m, iar două sunt mai mici. ,,În 2006 am întocmit un proiect  și am încercat să obținem o finanțare pe programul SAPARD. Aveam banii pentru partea noastră și așteptam fondurile europene pentru a demara afacerea. Din păcate  am fost anunțați că fondurile s-au terminat și am rămas cu proiectul documentat și plătit, cu multele avize și studii realizate. Ne-am hotărât să pornim pe banii noștri. La început am făcut 2 sere, apoi am tot construit și altele. De 16 ani  nu am mai încercat să obținem nicio finanțare. Am apelat însă la programul ,,Tomata“ și beneficiem de 3000 euro/an. Este al 4-lea an când îl folosim și este un ajutor“ a spus Florin Iacob.

Legumele de la Șercaia se găsesc doar în Piața din Făgăraș

Singura loc de desfacere a legumelor este Piața Agroalimentară din Făgăraș. ,,Desfacerea o facem doar în Piața Făgăraș unde avem 2 mese, mesele 6 și 7, în afara clădirii, intrarea dinspre Romarta. În supermarketuri nu putem intra pentru că au condiții pe care le putem respecta doar în parte. Cereri en-gross avem doar sporadic. O problemă pe care o întâmpinăm este dată de faptul că oamenii, cumpărătorii, nu cred că produsele puse în vânzare de noi sunt de la Șercaia, din Țara Făgărașului. Suntem de atâția ani pe piață și oamenii tot se întreabă dacă sunt legume din Șercaia“ spune legumicultorul din Șercaia.

Clacă pentru recoltat legumele

Lucrările agricole sunt realizate mecanizat, iar pentru  recoltare apelează la vechile forme practicate în satul românesc, claca. ,,Recoltăm cu familia și cu neamurile. Este greu să găsim zilieri, oameni responsabili de munca pe care o cerem. Trebuie să fie atenți la fiecare legumă să nu le distrugă. În plus cer foarte mult pentru ziua de muncă și sunt pretențioși. Așa că lucrările le facem cu neamurile noastre, celor  din Șercaia nu le place să muncească.  Lucrările le facem cu utilajele, arat, freză, mărunțit. Aducem gunoi de grajd  și îl împrăștiem, folosim folie de mulcire, irigăm cu picătura“ mai spune Florin Iacob.

 Producție bogată în fiecare an

Cu multă muncă și responsabilitate, soții Iacob se pot mândri cu producția de legume obținută peste an.

  •   roșii cultivate în 3 sere (5.000 fire): 10 tone/sezon
  •  castraveți cultivați în 4 sere: 17 tone/sezon
  •  ardei gras (soiul Potop) cultivați în 3 sere: 2,5 tone
  •  Ardei kapia: 2 tone
  • varză: 4,5 tone
  • dovlecel: 1 tonă
  • fasole verde, în 4 solarii, 2,3 tone
  • ceapă verde: 17.000 legături
  • usturoi verde: 4.000 legături
  • ridichi: 2.200 legături
  • spanac: 250 kg
  • verdeață: pătrunjel și țelină: 3700 legături (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here