Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, „braconaj”  și „uz de armă, fără drept”.  Oamenii legii au constatat că în noaptea de 11 spre 12 iulie 2022, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Beclean a vânat un   cerb din fondul de vânătoare Drăguș, iar, cu ajutorul altor patru bărbați, l-a transportat la domiciliul său, unde l-a tranșat, ulterior abandonând trofeul și pielea animalului în râul Olt. Polițiștii au mai constatat că partida de vânătoare s-a efectuat în afara perioadei stabilite pentru vânatul de cerb, iar bărbatul, în vârstă de 38 de ani, nu deține autorizație de vânătoare. În zilele de 14 și 15 iulie 2022, au avut loc  percheziții în localitatea Beclean, în urma cărora au fost găsite  mai multe bunuri, respectiv 11 arme letale de vânătoare, 1 armă letală de tir sportiv, mai multe tipuri de muniție, precum și aproximativ 200 de kilograme de carne de vânat, specia cervide.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here