Un secol de industrie chimică în Făgăraș  va fi  marcat printr-un eveniment organizat  vineri, 22 iulie a.c., ora 17.00, în sala mică a Casei de Cultură, de Lucian Cupu,  Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro și ing. Remus Popovici, Cercul Filatelic Cetatea Făgăraș.  Organizatorii spun că îi așteaptă la eveniment pe specialiștii Nitramoniei, acum pensionari, cei care au scris istoria industriei chimice făgărășene, să vorbească despre vremurile în  fabrica era numită Combinatul Chimic nr. 1 din România.

1922, anul înființării fabricii chimice

S-a numit pe rând Fabrica chimică, apoi ENA 1922, apoi Combinatul Chimic Făgăraş şi Nitramonia. S-a ajuns ca produsele de la combinatul din Făgăraş să fie recunoscute şi căutate pe tot mapamondul, iar specialiştii în chimie, automatizări, cercetare de aici să fie invitaţi să construiască instalaţii similare prin toate colţurile lumii. În 1989 acest combinat atingea apogeul dezvoltării sale ca după evenimentele din Decembrie din acel an totul să intre într-un declin sigur. Grupuri de interese susţinute de oamenii politici ai vremii nu s-au lăsat până n-au pus combinatul chimic de la Făgăraş pe butuci.  Combinatul chimic de la Făgăraş se întindea pe o suprafaţă de peste 490 hectare, avea un patrimoniu în valoare de de peste 274 miliarde de lei inclus în capitalul social al SC Nitramonia SA, din care peste 159 miliarde reprezintau valoarea construcţiilor şi a celor 212 clădiri. Toate reprezentau averea statului român. Azi te înspăimântă ruinele rămase după tăvălugul comandat al distrugerii fabricii care poartă din umbră vina guvernanţilor, a politicienilor şi a unor localnici. Cei mai tineri dintre făgărăşeni nu prea știu ce a însemnat combinatul chimic pentru Făgăraș și îi numesc pe foștii angajați ,,nostalgicii din combinat”, fără să se gândească vreo clipă că părinţii şi bunicii lor au scris istoria acestei intreprinderi chimice. Mai mult de atât, dezvoltarea oraşului s-a datorat şi acestei fabrici chimice, iar casele impunătoare şi trainice din cartierul Florilor, de pildă, s-au edificat pentru că proprietarii erau angajaţi ai combinatului şi îşi ridicau lefurile, deloc mici, din fabrică. Iar dacă aruncăm o privire şi în satele din jur, vom şti cu adevărat care săteni au fost angajaţi în fostul combinat şi care nu. Dar despre intreprinderea chimică nr. 1 a României se mai poate vorbi doar la trecut. Pentru că n-a mai rămas nimic din ea sau aproape nimic. Multe din activele sau bunurile fostului combinat, le vedem, astăzi, cu uşurinţă, în ograda unor oameni ai zilei declaraţi democratic ,,oameni de afaceri” şi politicieni.

Prima societate română de explozivi
 

Istoria fabricii chimice de la Făgăraş a început în 1920, pe vremea regelui Ferdinand I. Consiliul de Miniştrii impunea o dezvoltare a economiei prin atragerea de capital străin. Funcţiona, atunci, în târgul din centrul ţăii, o singură fabrică de spirt, în rest se evidenţia prin manufactură, ateliere meşteşugăreşti şi agricultură. La 29 septembrie 1920 apărea în Monitorul Oficial ,,Legea pentru Constituirea unei societăţi române pentru înfiinţarea unei fabrici de explozibile miniere pe teritoriul ţării româneşti”. Ministerul Economiei şi Comerţului a stabilit, tot prin lege, aportul de 40% capital străin, iar restul de 60% capital românesc. Prin Decretul din 30 noiembrie 1920 pentru autorizarea înfiinţării fabricii se stabilea sediul societăţii la Bucureşti, apoi la Făgăraş, iar al fabricii în ,,împrejurimile Făgăraşului” ca regiune centrală şi de maximă securitate a ţării. Astfel a luat fiinţă ,,Prima societate română de explozivi“ care va funcţiona sub această denumire până la naţionalizare în 11 iunie 1948.

Dynamit Nobel din Viena a fondat societatea

Societatea a pornit cu un capital social de 20.000.000 lei din care 10% revenea Ministerul Industriei, 40% grupul străin, iar restul de 50% au revenit pentru: Banca de Credit Român, Banca Marmorosch, Banca Ţărănească, Banca Chrissoveloni, Banca Agrară, Societatea Reşiţa şi avocatul I. Boambă care a depus 100.000 de lei. Grupul străin a fost reprezentat de societatea ,,Dynamit Nobel” din Viena. Primul preşedinte al CA pentru noua societate a fost numit I. Boambă. Sediul funcţional al fabricii a fost stabilit la Făgăraş la 10 februarie 1921. Societatea Nobel şi-a trimis experţii şi specialiştii pentru a stabili amplasamentul optim pentru fabrică. De comun acord a fost ales sudul Făgăraşului, în plin câmp, spre satul Hurez, pe malul râului Racoviţă. Era o suprafaţă de 93 de hectare care aparţinea domeniilor statului şi care s-a predat societăţii cu titlul gratuit, dar abia în septembrie 1921 s-a rezolvat problema legală a amplasamentului. Tot atunci s-a mai cumpărat de la Emil Stoff, proprietar de moară, 320 stânjeni de teren pe care se puteau asigura drumurile de acces şi apa din Racoviţă. A fost perioada în care s-a realizat şi problema legăturii fabricii cu Gara Făgăraş, o distanţă de 3 km. Linia a fost proiectată tot de reprezentanţii austrieci paralel cu şoseaua Ileni până la moara lui Stoff. Pentru construcţia podurilor, trei la număr, necesare pentru linia respectivă au mai fost cumpărate 2 ha de teren de la ţăranii din Ileni. La 2 mai 1922 s-a început construcţia fabricii de explozivi, experţii fiind din Bratislava, ing. Karl Berkovits şi ing. Vesely, iar cu o lună mai devreme s-a început construcţia grupului de locuinţe. S-au implicat în construirea fabricii societăţile Nobel din Viena, Londra şi Bratislava, dar şi Banca din Viena. La început au fost importate şi montate maşinile şi instalaţiile necesare secţiilor de nitroglicerină şi acid azotic. Au fost angajate 394 persoane din Fgăraş. La 7 mai 1923, fabrica de la Făgăraş a fost terminată şi pusă în funcţiune, ca în 1924 să fie extinsă prin funcţionarea a trei instalații chimice complete, toate coordonate de ingineri străini. Abia în 1925 au fost angajaţi ingineri români, primii fiind Constantin Nicolau şi Gheorghe Bock. În 1925 fabrica se întindea pe 164 de pogoane şi avea 300 de angajaţi, salariul mediu fiind de 140 de lei, iar ziua de lucru avea 10 ore. În 1927 s-a construit sediul administrativ al fabricii, noi locuinţe, s-a realizat conducta de apă care a legat şi locuinţele destinate specialiştilor şi angajaţilor din satele făgărăşene.

Localnicii îşi revendică terenurile

Legile agrare postdecembriste au dat posibilitatea localnicilor să-şi revendice terenurile cândva luate de fabrica chimică de la Făgăraş. După mai multe intervenţii în documentele agrare ale zonei, localnicii care le-au folosit au solicitat restabilirea vechilor proprietăţi. Astfel, s-au solicitat terenuri la Ileni, pe amplasamentul actualului combinat chimic. Întorcându-ne la anii de început ai fabricii chimice, monografiile arată că intreprinderea s-a edificat pe terenurile care au aparţinut domeniilor statului sau care au fost cumpărate de la terţi. Venind după anii ’60 situaţia s-a schimbat în privinţa terenurilor pe care s-a extins fabrica, astfel că au apărut solicitări la Comuna Mândra pentru despăgubiri.

Primul accident soldat cu doi morţi a fost în 1928

În fiecare an, fabrica se dezvolta prin noi investiţii. Transportul pe liniile interne se realiza cu animale de tracţiune care erau asigurate de o gospodărie internă organizată în incinta fabricii. 1928 a fost anul în care s-au făcut simţite efectele crizei economice. Conform monografiilor vechi, fabrica de explozivi de la Făgăraş a reuşit să se menţină faţă de alte societăţi la care a fost declarat falimentul. La 14 august 1928 s-a înregistrat şi prima explozie din fabrică soldată cu doi morţi. Dionisie Şofariu şi Spiridon Milea, ambii din Ţara Oltului, şi-au pierdut viaţa la fabrica de pulbere neagră. Instalaţiile distruse total au fost refăcute în trei săptămâni. Societatea a mărit de atunci fondul de asigurare de explozie la 5.304.392 lei. Până în 1933, criza economică a afectat şi fabricile de la Făgăraş prin scăderea producţiei şi a numărului de angajaţi. Situaţia a fost salvată de Statul român care a cedat, în 1933, dreptul de monopol asupra produselor.

În 1935 apare denumirea Nitramonia

  Cu un an mai târziu, societatea a reuşit să achiziţioneze alte terenuri pentru extindere prin înţelegere cu şefii de la comuna Ileni. Aici au fost construite transformatoarele electrice şi s-au instalat conductele electrice. Comuna Ileni a primit curent electric la 1 noiembrie 1934 în schimbul terenurilor cedate.  Angajații erau plătiți bine la acea vreme, directorul avea 700.400 lei, inginerii 325.970 lei, maiştrii 102.850 lei, şoferul 60.600 lei, funcţionarul administrativ 97.508 lei. La nivelul anului 1935 funcţionau la Făgăraş 10 subunităţi deservite de 214 angajaţi. În acel an s-a cumpărat integral proprietatea lui Stoff, de pe râul Berivoi, de 17 jugări şi o casă de 4 camere. A fost anul în care s-a investit într-o fabrică nouă care avea să se denumească Nitramonia şi la care acţionar era şi ,,Prima fabrică românească de exploziv“.

 După 1990, la 3000 angajați 100 de directori

Făcând un arc peste timp până la nivelul lui decembrie 1989,  la Nitramonia lucrau peste 10.000 de angajaţi. În 1991 mai erau pe platformă 5570 salariaţi, în 1994 au mai rămas 4900, iar în 1997 numai 2880 de salariaţi. La faimoasa privatizare la care s-au interzis disponibilizările mai erau 2500 angajaţi, ca după încheierea vînzării să rămînă numai 1150 de angajaţi. La nivelul anului 1989 cifra de afaceri a fabricii era de ordinul, la valoarea banului de atunci, 3.656 milioane de lei. În 1990 a scăzut la 2.636 milioane de lei, în 1991 se mai produceau mărfuri de 1.152 milioane de lei, în 1992 a scăzut cifra de afaceri la 813 milioane de lei, după care scăderea n-a mai putut fi oprită. Amplasăm dezastrul de aici în ograda PDSR, CDR format din PNL şi PNŢ-CD, PSD şi a foştilor securişti aciuiaţi în sânul acestor partide politice. Astfel, combinatul chimic de la Făgăraş a fost jucat de astfel de grupuri ca la ruleta rusească fără să existe vreun control sau răspundere asumată din partea statului român. Să-l amintim pe Mitrea, fost ministru, care le spunea directorilor numiți la Nitramonia: ,,Faceţi bani pentru partid, lăsaţi angajaţii“.  A fost un dezmăţ, o destrăbălare pe averea statului. Nimeni n-a fost interesat să caute vinovaţi. S-au perindat la conducerea fabricii după 1990, peste 100 de directori, dar își urmăreau propriile interese. Oamenii legii au strâns dovezi cu tonele, dar într-un final au scris pe dosarele de anchetă ,,NUP”. Direcţia Anticorupţie, Parchetul Făgăraş deopotrivă cu instanţele de judecată au răspuns doar politic în faţa cauzei numită Nitramonia. Nimeni n-a fost tras la răspundere cu toate că dezastrul a fost vizibil pentru toată lumea.

Clubul și cantina, construite în 1957

Combinatul Chimic nr. 1 Făgăraş s-a reorganizat în anul 1953  pe despărţăminte funcţionale: direcţie economică şi direcţie tehnică, iar peste acestea s-a format un for de coordonare şi control condus de un director general supravegheat de partidul comunist. Nicolae Iorga a fost numit director general, Zeno Ionaş director tehnic, iar ing. Jean Forst inginer şef de producţie. S-a creat un post de Contabil şef pe care a fost numit Gheorghe Artimon, un post de director administrativ şi comercial pe care a fost numit Dumitru Nicula. Numărul salariaţilor a ajuns la 3603 din care muncitori erau 3015. S-a înfiinţat şi un fond care era gestionat de directorul general şi care s-a utilizat mai mult în scopuri sociale. Au fost construite locuinţe, s-a amenajat terenul de sport,   s-a înfiinţat gospodăria agricolă anexă, policlinica, s-a dat în funcţiune o tipografie (Ioan Chiriţă şi Ioan Diaconu). Toate acestea pe lângă investiţiile cuprinse în planul de dezvoltare al fabricii referitor la instalaţii. Trebuie amintit că în anul 1950 s-a realizat proiectul pentru clubul muncitoresc care a costat, în banii de atunci, 194.600 de lei. Lucrările la acest club au fost demarate în anul următor proiectării ca la nivelul anului 1954 să fie dat în folosinţă complexul social-cultural cu o cantină modernă pentru 2000 de persoane, un club muncitoresc cu sală de spectacole de 600 de locuri şi o bibliotecă sindicală. În 1957 Combinatul Chimic Făgăraş avea deja construite 10 blocuri pentru familişti cu 296 apartamente, 5 blocuri pentru nefamilişti cu 366 camere, 30 locuinţe individuale cu credit, cantina la care serveau masa 1000 de salariaţi, o cantină pentru salariaţii care lucrau în condiţii grele cu 300 de locuri, un grup comercial cu 14 unităţi de deservire şi o fabrică de sifoane. A fost finalizat clubul muncitoresc dotat complet şi terenul de sport cu 1000 de locuri, s-a dat în funcţiune un spital cu 60 de paturi, o policlinică cu cabinete medicale, o creşă cu 40 de locuri, casele de odihnă de la Sâmbăta de Sus, Rotbav cu o capacitate de 950 de locuri anual, o tabără de şcolari la Sâmbăta de Sus cu 240 de locuri, o şcoală profesională cu 310 elevi, o şcoală tehnică de chimie cu 95 de elevi, o şcoală de maiştri cu 78 de cursanţi.

   Perioada directorului Teodor Șuteu

În anul 1960 este numit director general inginerul Teodor Şuteu. În acel an s-a dat în funcţiune şi o seră de flori. Şuteu îl numeşte director administrativ al combinatului pe Ion Chiriţă. ,,Cei peste 100 de directori de după 1990 au distrus tot. Combinatul n-a fost nici al meu, nici al lui Lazăr sau al altui directoraş, a fost al statului, noi doar l-am administrat”spunea Teodor Șuteu, directorul combinatului vreme de 25 de ani. La sfârşitul anului 1970 erau în fabrică 170 de ingineri, 200 de maiştrii, 200 de tehnicieni, cantina era coordonată de Kunz Carol.  În primii ani de după Decembrie 1989, combinatul chimic de la Făgăraş era profitabil. De pildă la nivelul anului 1995 Nitramonia înregistra un profit de 5 miliarde de lei, în 1996 de 2 miliarde, iar la 30 iunie 1997 profitul scăzuse la doar un miliard de lei.  Anul 1997 a fost cel care a dat tonul dezastrului, când la cârma ţării se afla CDR-ul, guvernul format din ţărănişti şi liberali şi care şi-a numit reprezentanţii şi la conducerea Nitramoniei, localnici de altfel. La 31 decembrie 1997, Nitramonia avea deja pierderi de 27 miliarde de lei. Schimbarea guvernării în 2000, prin instalarea PSD, n-a adus nicio schimbare în bine pentru Nitramonia. Declinul şi jaful au continuat. Se ajunsese la datorii care depăşeau de cel puţin 5 ori capitalul social al societăţii. Din capul locului s-a dorit lichidarea combinatului, aşa cum s-a vrut în cazul tuturor intreprinderilor din ţară. (Lucia BAKI)

1 COMENTARIU

  1. În mare parte articolul relevă adevărul istoric cât și cel contemporan. Se lasă însă de înțeles că principalul vinovat de jaf ar fi alianța CDR. Întrucât am fost cu toții contemporanii acelui timp și avem aprecieri diferite e bine să spunem că situația din acei ani a fots de natură să falimenteze combinatul. Cu alte cuvinte, oricine ( cu excepția unei societăți cu adevărat democratice și iubitoare de țară) dintre cei aflați atunci pe scena politică ar fi „executat” Combinatul chimic Făgăraș, fără să schițeze nici un fel dde regret. A fost vorba atât de bani cât și de trădare națională. Să nu uităm că vorbim de perioada pre-aderării la UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here