Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 3.076 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 913 persoane, o persoană dintre acestea fiind transportată la o unitate spitalicească. În perioada de referință, au primit asistență medicală de urgență prespitalicească din partea echipajelor SAJ și SMURD 107 de persoane, din care 84 au fost transportate la spital. Totodată, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 192 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 1.149 ha. În ultimele 24h, autoritățile publice locale au efectuat 1 transport de apă potabilă, 5 transporturi de apă menajeră și 3 transporturi de apă pentru animale. Cu scopul de a conștientiza populația asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetației uscate de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, respectiv a consecințelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 714 acțiuni de informare preventivă desfășurate în teren, în care au fost diseminate 2.423 materiale informative.  Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor de pe terenurile agricole și a vegetației uscate de pe pajiștile permanente, la nivel național, în mediul rural s-au desfășurat 343 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conștientizării riscului generat de temperaturile extreme. Dintre acestea, 72 misiuni au fost desfășurate de către personalul ISU, 3 cu ajutorul autorităților locale, 268 de către SVSU. Totodată, au fost executate 16 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de miriști, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale, dintre care 23 avertismente și 8 amenzi, în cuantum de 5.000 lei.

  Sfaturi  de la ISU pentru populatie 

🔴evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
🔴 bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
🔴poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
🔴consumă fructe și legume proaspete
🔴nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
🔴resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here