-
Doctorul Teofil Mija, lider al Rezistenţei Anticomuniste din Codrii Fetea şi fost deţinut politic în închisorile de exterminare comuniste ale României, a încetat din viaţã la vîrsta de 87 de ani
-
Era nelipsit de la comemorarea eroilor anticomunişti din Ţara Fãgãraşului, de la Crucea de la Sâmbãta.
În ziua de 3 august 2010, se stingea, la Braşov, după o grea suferinţă, dr. Teofil Mija, luptător în rezistenţa armată anticomunistă, deţinut politic, întemeietor al aşezământului socio-medical Christiana din Braşov, cetăţean de onoare al Braşovului). O viaţã de martir. Teofil Mija s-a nãscut pe 11 septembrie 1923, la Brãtei, judeţul Tîrnava Mare, actualul judeţ Sibiu. A absolvit Liceul „Principele Nicolae“ din Sighişoara, iar în 1942 s-a înscris la Facultatea de Medicinã din Iaşi, de unde, din cauza rãzboiului, dupã doi ani, se mutã la Facultatea de Medicinã de la Cluj. În 1936 a devenit membru al Frãţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu“ din Dumbrãveni. Între 1942-1948 a desfãşurat activitãţi educative în cadrul centrelor studenţeşti legionare din Iaşi şi Cluj. Dupã 23 august 1944, împreunã cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Pãcuraru şi alţi studenţi tîrnãveni a înfiinţat Centrul de Rezistenţã Armatã din Codrul Fetea. Acesta a fost de altfel şi unul dintre motivele pentru care în 1948 a trebuit sã fugã în munţi, fiind urmãrit de Securitate şi reuşind totuşi sã scape arestãrilor masive fãcute de comunişti în rîndul legionarilor. A fost condamnat în lipsã, în Sãptãmîna Patimilor, din anul 1949, la 15 ani de muncã silnicã. Arestat în mai 1950, într-o casã-capcanã a Securitãţii, a fost anchetat de şeful securitãţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de cumplitul cãlãu torţionar, generalul Alexandru Sergheevici Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsã ce o suferise anterior, împreunã cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţionalã. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, deoarece Procurorul General al Republicii a fãcut recurs. Condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncã silnicã. A participat la greva generalã a foamei din închisoarea Aiud, în primãvara anului 1957, fiind acuzat, alãturi de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi de organizare de revoltã în închisoare. A primit o pedeapsã de izolare pe timp de un an de zile, la ,,Zarca“ din Gherla. Un an dupã aceea a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculãzã. Dupã douã tentative de ,,reeducare“, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor conceputã de bolşevici, dr. Teofil Mija a refuzat sã mai vorbeascã cu reeducatorii. Au încercat atunci sã-l determine sã vorbeascã folosind o ultimã metodã de asanare a dr. Mija. L-au ţinut dezbrãcat, la izolare, pe un ger cumplit, în luna ianuarie 1964. Tînãrul Mija a trecut prin mai toate puşcãriile în care a fost decimat tineretul intelectual român. Decretul de eliberare din 1964 l-a gãsit la Aiud, de unde a fost eliberat. A fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagãrele de la Canalul Dunãre-Marea Neagrã. La ieşirea din închisoare avea 47 de kg.Dupã eliberare
Pentru cã nu i s-a permis sã termine medicina, s-a înscris la cursurile fãrã frecvenţã ale Facultãţii de Biologie. În anul 1969 a reuşit sã-şi dea examenul de stat la medicinã, iar în 1972 şi-a luat şi licenţa în biologie. Ambele examene le-a trecut cu nota 10. În anul 1979 intrã prin concurs în corpul medical din Braşov. În anul 1990, dr. Mija a înfiinţat dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, l-a comasat cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana“, al cãrui preşedinte a fost. De-a lungul anilor, la acest dispensar au fost consultaţi şi trataţi sute de foşti deţinuţi politic. În 1999, a înfiinţat în oraşul Sãcele un cãmin pentru bãtrîni, iar din 2001 o cantinã pentru sãraci. Dr. Teofil Mija a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic Braşov, vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste şi a primit diploma de „Membru senior“ al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987. A fost membru fondator al Partidului pentru Patrie. Este Cetãţean de onoare al Municipiului Braşov. Împreunã cu Aurel Ursu a ridicat, în 2003, un monument în Codrul Fetea pentru cinstirea eroilor martiri din acest centru de rezistenţã armatã anticomunistã. A luptat întreaga lui viaţã „pentru asanarea moralã, însãnãtoşirea spiritualã şi materialã a ţãrii şi a poporului român“ şi a publicat mai multe articole şi cãrţi de specialitate şi de memorialisticã, în care a dezvãluit ororile regimului comunist. A fost iubit atît de colegii de suferinţã, cît şi de oamenii care l-au întîlnit, l-au ajutat în misiunea lui caritabilã sau au beneficiat de serviciile fundaţiei „Cristiana“. „A fost unul dintre cei care m-au învãţat cã noi nu avem vîrstã şi trebuie sã ne menţinem tineri. L-am iubit cu toţii. E trist cã ne-a pãrãsit unul dintre ultimii care erau dispuşi sã se sacrifice nu numai pentru noi, cei care am suferit în închisori, ci şi pentru ceilalţi, pentru români. Lasã un gol pe care nu ştiu dacã-l va putea umple cineva“, spune Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. A fost alãturi de luptãtorii anticomunişti din Munţii Fãgãraşului pe care i-a întîlnit dupã evenimentele din Decembrie 1989. În fiecare an a participat la comemorarea de la Crucea de la Sâmbãta edificatã în memoria camarazilor lui de suferinţã din Ţara Fãgãraşului, de bunul sãu prieten Ion Gavrilã Ogoranu.
