• Chiriaşi cu dare de mână şi pile la Primărie şi Partida romilor

  •   Dosar penal pentru persoanele care au cerut bani pentru repartiţiile din fondul  locativ local

  •   Primăria Făgăraş a cumpărat cu 40.000 euro o casă cu 4 camere de la 1900 pentru ,,chiriaşii de lux“ 

 

La Făgăraş, locuinţele sociale sunt repartizate pe şpagă şi după interese de grup. Sunt mulţi făgărăşeni care acuză Primăria Făgăraş şi Comisia de repartizare a locuinelor din fondul locativ coordonată de Partida Romilor că locuinţele sociale ajung la persoanele care plătesc mii de euro, sfidând legislaţia în vigoare. Conform acestora, s-ar fi plătit 7.500 euro şpagă pentru o locuinţă aflată în apropierea Cetăţii Făgăraş, pe strada Mihai Viteazu. S-ar fi plătit sume cuprinse între 2500 euro şi 10.000 euro pentru locuinţe aflate pe strada Mecanicilor sau Ciocanului. Asta în timp ce familiile cu mulţi copii care au nevoie de locuinţe nu sunt ţinute de vorbă deşi cererile depuse de acestea au şi 5 ani vechime.  Mai mult, Primăria Făgăraş  s-a transformat în agent imobiliar, cumpărând imobile cu zeci de mii de euro pe care le foloseşte apoi în favoarea anumitor persoane apropiate aleşilor locali. Și asta pentru că la Făgăraş chiriaşii primăriei sunt împărţiţi în două categorii, ,,chiriaşi de lux“ şi ,,amărâţi“, cei ,,aruncaţi“ în blocul 6 din cartierul Combinat.

Poliţia a deschis dosar penal

O plângere depusă la Poliţia Municipiului Făgăraş la data de 19 iulie 2022 stipulează o serie de acuzaţii grave la adresa primăriei. Acuzaţiile se referă la modul în care sunt repartizate locuinţele din fondul locativ local. În plângerea semnată de Gîrtea Petrică este descris modul fraudulos prin care a fost repartizată o locuinţă aflată pe strada Mihai Viteazu unei familii care a avut în proprietate o locuinţă, dar pe care o vânduse. Șpaga, aşa cum spune Gîrtea Petrică, a fost de 7500 euro, bani care au fost împărţiţi persoanelor care au făcut tranzacţia cu acest bun al oraşului.

Plângerea depusă la Poliţia Făgăraş

  • ,,Vă aduc la cunoştinţă următoarele: numiţii R.M. şi R.L.V. au deţinut un apartament proprietate personală şi o moştenire în localitatea Făgăraş, în strada 13 Decembrie, bloc 21 şi bloc 23. În urmă cu 2 ani numiţii şi-au vândut apartamentul proprietate personală şi cu banii obţinuţi numitul R.L.V., care este membru în Partida Romilor, a dat o şpagă de 7.500 euro şi a obţinut o locuinţă  socială în strada Mihai Viteazu, nr. 36, ceea ce este împotriva legilor în vigoare. Banii i-a dat numitului P.V. junior cu domiciliul în Făgăraş, str. Negoiu, nr. 1, în faţa unui notar public. P.V este de asemenea membru aceluiaşi partid. În urma banilor obţinuţi fraudulos acesta i-a facilitat fraudulos obţinerea locuinţei sociale“ scrie printre altele Gîrtea Petrică în plângerea depusă la Poliţie. În urma acestei plângeri a început urmărirea penală.

Partida romilor împarte locuinţele sociale

De  6 ani, Comisia de repartizare a locuinţelor sociale este coordonată de Partida Romilor, aşa cum a decis edilul de la Făgăraş. Gîrtea Petrică aduce acuzaţii acestei  comisii din Primăria Făgăraş, dar şi conducerii organizaţiei locale a Partidei Romilor, care, spune el, oferă locuinţele sociale ale municipalităţii în funcţie de banii primiţi şi nu de condiţiile legale.

  • ,,Este o întreagă mafie la Făgăraş. Cine are bani primeşte locuinţă, cine nu are stă sub cerul liber sau în blocul 6 din cartierul Combinat, blocul mizeriei“ spune făgărăşeanul.

O plângere similară a fost depusă şi la Primăria Făgăraş, adresată primarului, la data de 9 august 2022, înregistrată sub nr. 46932, la care Gîrtea Petrică aşteaptă un răspuns. Cazul din Mihai Viteazu a ajuns în faţa opiniei publice după ce familia care ar fi plătit 7500 euro şi a primit locuinţă aici a aflat că imobilul a fost solictat de foştii proprietari.

  • ,,Sunt 4 apartamente în acest imobil de la nr. 36 din Mihai Viteazu care aparţin primăriei şi pentru care se plăteşte chirie. Celelalte 6 au fost cumpărate de foştii chiriaşi. Când s-a aflat că fostul proprietar al imobilului îşi cere proprietatea în baza legii, familia care a dat şpagă s-a dus la cel care a încasat banii şi i-a cerut înapoi. I s-a spus că banii nu mai sunt pentru că au fost împărţiţi mai sus. Aşa a început scandalul. Sper ca Poliţia să-şi facă treaba“ a spus Gîrtea Petrică.

Chiriaşii vând locuinţele sociale cu acordul Comisiei

Situaţii similare s-au înregistrat şi în cartierul Combinat, unde locuinţele sociale se vând pe bani grei. Cel puţin aşa spun persoanele care au nevoie de locuinţe dar nu au bani pentru şpagă.

  • ,,De 5 ani am cerere depusă la primărie să primesc o locuinţă, dar pentru mine cu 3 copii nu s-a găsit. Dar pe strada Ciocanului s-a dat  o locuinţă socială chiar zilele trecute cu 2500 euro. Pentru bani se găsesc locuinţe sociale, dar pentru noi, nu. Chiriaşii au vândut locuinţele cu 2000, cu 5000 şi chiar cu 10.000 euro la alte persoane. Sume foarte mari pe motiv că au îmbunătăţiri. Atâtea mizerii face primăria cu noi, dar nimeni nu ia nicio măsură. Orice se întâmplă, primarul trimite Partida Romilor, ea decide pentru noi. Am ajuns să ne conducă oameni cu 5 clase, primarul sau viceprimarul nici nu se uită la noi. Nu avem bani, nu primim locuinţă chiar dacă avem cereri depuse de 5 ani. Cei care plătesc primesc case. Sunt locuinţe goale, nefolosite după ce au murit cei care le aveau în chirie, dar nu ne sunt repartizate nouă, celor care avem nevoie“ a spus o familie cu 3 copii.

Familii cu copii au rămas fără locuinţe după ce imobilul a ars

La 25 iulie 2022, imobilul de pe strada Mecanicilor nr. 1 a fost cuprins de flăcări. A ars mansarda şi a fost afectată toată clădirea. Familiile care locuiau în acest imobil au rămas în stradă. A trecut de atunci mai bine de o lună, iar cele 11 familii cu copii locuiesc pe unde apucă.

  • ,,Nimeni nu ne întreabă unde locuim. Suntem familii cu mulţi copii şi nu mai avem locuinţe. Primarul nici n-a trecut să stea de vorbă cu noi deşi eram chiriaşii primăriei. După vreo 2 săptămâni de la incendiu au venit de la Partida Romilor să ne spună că este nevoie de un arhitect care să constate dacă a fost afectată structura clădirii. Păi noi ce facem aşteptăm alte luni să vină arhitectul promis? Vine iarna şi noi stăm în stradă? Îmi voi lua copiii şi mă duc la Primărie  şi nu plec până nu se rezolvă situaţia noastră. Îşi bat joc de noi“ a spus un locatar din imobilul mistuit de flăcări.

Lucrări plătite

Acest imobil din strada Mecanicilor a suferit lucrări de reparaţii pentru care s-au cheltuit de la bugetul local sume importante de bani. Aşa cum spun locatarii, tot Partida Romilor s-a ocupat, iar după aceste lucrări  imobilul arăta la fel ca înainte la interior, doar faţata a fost reparată şi vopsită.

  • ,,Mi s-a spus că nu am condiţii în locuinţă. Am băgat bani, am modernizat şi acum toată munca mea s-a dus pe apa Sâmbetei. Când ne-am mutat aici nu era apă, gaz, nimic. Noi ne-am ocupat de tot, dar chiriile le-au încasat cei din primărie. Când nu aveam apă şi canal în acel imobil, primăria ne-a obligat să plătim chirie şi penalităţi. Am făcut îmbunătăţiri aşa cum a cerut dl Florin şi acum am pierdut tot. Cine mă despăgubeşte pe mine. Îl sun pe primar, dar nici măcar nu are bunul simţ să răspundă. Încep copiii şcoala şi noi nu avem unde să locuim“ a mai spus familia cu 3 copii.

Locuinţe sociale cumpărate de primărie cu 40.000 euro

Când Casa Embacher a fost vândută de proprietar, locuiau acolo chiriaşii primăriei. Au fost evacuaţi respectivii chiriaşi pentru a se instala noul proprietar. Dar nu oricum, cu bani de la bugetul local s-a achiziţionat o casă de pe la anul 1900 pe strada Podului nr. 1, unde au fost mutaţi aproape toți chiriaşii. Era în luna februarie 2020, când Primăria Făgăraş a plătit pe această casă cu 4 camere de pe strada Podului, nr. 1, suma de 182.000 lei, respectiv  38.199 euro.  Consilierii locali (vechiul legislativ  în care primarul avea de partea sa pe toţi consilierii locali) au aprobat fără comentarii propunerea primarului, iar locuinţa de aproape 40.000 de euro a primit ca destinaţie ,,locuinţă socială”. N-a fost destinată săracilor urbei, cei cu venituri modeste sau fără venituri ci ,,chiriaşilor de lux“, care locuiau în centrul urbei.  Imobilul  cu 4 camere cumpărat de primărie a aparţinut profesoarei de la CN Radu Negru, Claudia Trif, care depusese o adresă de vânzare la primărie. Acest imobil mai avea în alt corp de clădire încă vreo 6 locuinţe sociale ocupate de chiriaşi.   (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here