ISU Brașov a realizat în ultimele 12 luni  127 de controale de prevenire la unități de învățământ, care au avut rolul de a înlătura eventualele deficiențe pe linia siguranței la incendiu. În aceeași  perioadă   au fost executate peste 200 de instruiri și exerciții de evacuare și intervenție, la care au participat mai bine de 1500 de preșcolari, elevi, cadre didactice, nedidactice și personal auxiliar din unitățile de învățământ.  În  luna august a acestui an, au fost reluate acțiunile celor două centre mobile de pregătire, care au desfășurat activități in judetul Brasov.  În ceea ce privește procesul de autorizare din punctul de vedere al securității la incendiu,  ISU Brașov explică faptul că  obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției, respectiv autorității publice locale care are în administrare respectivele clădiri sau unității de învățământ.  ,,Odată cu începerea anului școlar, unitățile subordonate din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor intensifica acțiunile de îndrumare și control la aceste categorii de obiective și vor continua organizarea exercițiilor destinate formării comportamentului preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii și cadre didactice“ comunică ISU Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here