FOTO: EduPedu
Bursele școlare vor fi plătite obligatoriu pe data de 15 ale lunii pentru luna care a trecut, potrivit Hotărârii Guvernului nr 1.138, publicată în Monitorul Oficial miercuri seara. Actul normativ a fost aprobat azi de Guvern.

„Bursele prevăzute la art. 1 alin (1) se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”, prevede articolul 2 al Hg-ului.

Săptămâna trecută secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, declara că „pe data de 15 a fiecărei luni, unitatea de învățământ este obligată să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată”.

Cuantumul minim al burselor este același ca anul trecut școlar, sumele rămân neschimbate:

  • 500 lei, pentru bursa de performanță;
  • 200 lei, pentru bursa de merit;
  • 150 lei, pentru bursa de studiu;
  • 200 lei, pentru bursa de ajutor social.

Noile criterii de acordare a burselor au fost aprobate pe 7 septembrie și pot fi găsite aici. Elevii de clasa a V-a nu mai primesc burse de merit, iar pentru bursele de studiu și cele de ajutor social cererile se mai pot depune până la finalul lunii septembrie.

Și bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here