Foto: Radu Grovu

Festivalul ,,Ziua recoltei“ de la la Ucea de Jos a adunat laolaltă sătenii din comună care au avut parte de o zi de relaxare și de distracție prin spectacolul și degustările pregătite de organizatori.  Primăria Ucea și Consiliul Local Ucea au organizat sâmbătă, 17 septembrie a.c.,  la căminul cultural din Ucea de Jos, ,,Ziua Recoltei“, un  un proiect realizat  cu sprijinul Asociației Comunitare Ucea, cofinanțat de Consiliul Județean Brașov. S-au alăturat proiectului sponsorii Aromapa Serv Ucea și Purolite.  Și-au adus aportul și elevii de la Școala Gimnazială Ucea de Jos, dar și producătorii locali.

  •  ,,Prin acest festival vrem să arătăm și altor producători exemple de bune practici, oameni care au reușit în afaceri, care au prosperat, iar în ziua de astăzi au beneficii foarte mari.   Ziua Recoltei este o modalitate de a promova afacerile locale“ a declarat Adrian Grovu, primarul comunei Ucea.

Au urcat pe scena căminului cultural artiști locali, dar și interpreți naționali: Ionuț Langa, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Nicolata Florea, Livia Sorlea. Spectacolul a continuat cu formațiile Armonia coordonată de Victor Hoajă, Europa, Grupul Sirinx, Grupul Cetina de Brad, Bârlădeanu Marian, Ansamblul Comorile Arpașului, Ansamblul de la Clubul Copiilor Victoria și Corul Bisericesc din Ucea de Sus.  Organizatorii au pregătit cele mai gustoase preparate culinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here