FOTO: digi24.ro

Românii aruncă anual la gunoi 2,5 milioane de tone de mâncare. O risipă alimentară imensă, mai ales acum, când totul se scumpește. Dar nu toate alimentele expirate ar trebui să ajungă la ghenă. Unele pot fi consumate în siguranță cu mult după data inscripționată pe ambalaj. Care sunt acestea și cum putem păstra alimentele cât mai mult timp, ne spune Nastasia Belc, director general al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare.

Nastasia Belc, director general al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare: Sunt alimente care pot fi consumate și după ce scrie pe ambalaj, după termenul de valabilitate, pentru că termenul de valabilitate e pus de producător și producătorul își ia întotdeauna o marjă de siguranță pentru a nu îmbolnăvi consumatorul. Iaurturile, de exemplu, dacă sunt nedeschise, bineînțeles, depozitate în frigider corespunzător, ele se acidifiază, crește cantitatea de acid lactic, ceea ce nu este rău, acidul lactic fiind un conservant la rândul lui și deci nu e nicio problemă cu iaurturile. Foarte mare risipă alimentară este la pâine. Pâinea, dacă se usucă, poate fi transformată imediat în pesmet. Problema e de manipulae și de igiena mediului alimentar. Frigiderele să fie curate, să fie curat în bucătărie, de exemplu. Deci pâinea se poate transforma în crutoane, să zicem, și să fie depozitată. Pâinea poate fi ținută la frigider, iar atunci ține mai mult decât scrie pe etichetă. Mai sunt conservele, care și ele pot fi utilizate un timp mai îndelungat. Sau, dacă facem mai multă mâncare, să o congelăm și să o consumăm în continuare. Ideea este să avem grijă cât cumpărăm și să încercăm să evităm să aruncăm mâncare. Alimentele congelate pot sta și câteva luni de zile. S-ar putea să nu mai aibă gustul foarte, foarte bun, acela de proaspăt pe care îl știm. Nu ne îmbolnăvim, dar ar fi bine totuți să facem mai puține sarmale, în două luni ar fi mai bune congelate decât în șase luni. – Există și alimente care nu expiră, cum ar fi mierea. Nastasia Belc, director general al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare:  Și la miere este o problemă pentru că, odată borcanul desfăcut… (…) Din cauza igienei precare, au fost cazuri de botulism la miere. Igiena contează foarte mult, igiena mediului alimentar contează foarte mult ca să păstrăm mai mult alimentele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here