O crimă oribilă a avut loc în această noapte la Codlea. Doi soţi au fost găsiţi în casă înjunghiaţi şi plini se sânge. Scena şocantă a fost descoperită de pompieri, care au ajuns la faţa locului alertaţi de nora celor doi care a transmis la numărul de urgenţă că oamenii nu răspund la telefon, care a sunat la 112, spunând că oamenii nu răspund. Ajunşi la faţa locului pompierii au văzut scena de groază. Femeia în vârstă de 65 de ani era căzută pe jos fără suflare, iar soţul ei, de 67 de ani era inconştient. Bărbatul a fost coborât pe targă şi dus în stare gravă la spitral. Evenimentul a avut loc pe strada Petuniei din Codlea, titrează Brasov.net.

  • „În această dimineață, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie cu privire la faptul că nu îi poate contacta pe socrii săi, care locuiesc în municipiul Codlea, județul Brașov. La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea și Serviciului de Investigații Criminale Brașov, precum și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Întrucât ușa locuinței era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuință de către pompierii aflați la fața locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconștiență, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani și o femeie, în vârstă de 65 ani, soț și soție, ambii din municipiul Codlea, județul Brașov. Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul femeii, iar bărbatul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În prezent, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.”, a transmis IPJ Braşov.

Femeia găsită moartă  și soțul ei, descoperit în stare gravă, prezentau răni prin înjunghiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here