•   Serviciul Public de Termie furnizează agent termic pentru abonaţii săi

  •   Funcţionarea Serviciului se bazează pe unităţile publice din municipiu

  •   Salariile angajaţilor din Termie

Serviciul public de termie din Făgăraş a început să furnizeze căldură pentru populaţie de la 3 octombrie a.c., mai puţin în zonele în care s-au înregistrat defecţiuni. Cel puţin aşa susţine directorul general al Serviciului de termie, Ciprian Ţeţiu, care mai afirmă că până la sfârşitul acestei luni toţi abonaţii vor avea căldură. În prezent sunt racordate la sistemul centralizat de termie din Făgăraş în jur de 1300 de apartamente, dar marea majoritate a abonaţilor sunt instituţiile publice:  primărie, şcoli, grădiniţe, spital, clădirea Asistenţei sociale din cartierul Tudor Vladimirescu, casa de cultură, poliţie.

Defecţiuni pe reţea

Zonele în care   nu s-a furnizat agent termic sunt Tudor Vladimirescu, 1 Decembrie 1918, 13 Decembrie din cauza defecţiunilor depistate pe reţea. ,,S-au înregistrat defecţiuni, însemnând scăpări de apă şi branşamente greşite în câteva cartiere, dar izolat. Intervenţiile sunt realizate cu angajaţii serviciului“ a spus directorul Ciprian Ţeţiu.

Serviciul de termie se bazează pe unităţile publice

Se ştie că Serviciul de termie este urmaşul societăţii Ecoterm, care a fost falimentată, lăsând Municipalităţii o gaură de peste 6 milioane de lei. Este concluzia auditorilor Curţii de Conturi cuprinsă în raportul întocmit la ultimul control efectuat la UAT Făgăraş.

  • ,,…creanţe născute ulterior deschiderii procedurii insolvenţei/falimentului, de asemenea nu s-a înscris în termenul legal la masa credală cu contravaloarea redevenţei datorate şi neplătite de către SC Ecoterm SRL în baza contractului de concesiune nr. 24.049/28.10.2011. Valoarea abaterii constatate este de 12.274.209 lei din care 5.894.029 lei reprezintă creanţe curente la impozit pe clădiri în cazul celor 7 agenţi economici, iar 5.517.986  lei redevenţa neîncasată de la  Ecoterm, aferentă perioadei 2012-2019 precum şi redevenţa în valoare de 862.194 lei calculată pentru perioada octombrie 2019-februarie 2020“ se stipulează în raportul Curţii de Conturi.

Pentru a nu se repeta soarta termiei, Serviciul branşează o serie de unităţi publice. A fost legată clădirea Casei de Cultură din Făgăraş, costurile în valoare de 30.000 lei au fost suportate de la bugetul local. A fost branşată clădirea Poliţiei Municipale Făgăraş, tot pe cheltuiala bugetului local, lucrările fiind în valoare de 150.000 lei. Clădirea fostei unităţi  militare din cartierul Tudor Vladimirescu a fost branşată la reţeaua de termie, costurile fiind de 150.000 lei.

  • ,,S-a lucrat cu angajaţii serviciului, primăria a pus la dispoziţie materialele. Acum lucrăm la clădirea fostei unităţi militare unde se va muta Administraţia Financiară Făgăraş. Racordăm doar o treime din clădire, o parte de la parter până la etajul 3“ a explicat directorul Ciprian Ţeţiu.

Servicii subvenţionate de la bugetul local

Abonaţii Serviciului de termie vor plăti în sezonul rece 2022 facturi la preţurile stabilite prin HCL emisă în luna martie 2022, care stipulează 295 lei/Gigacalorie pentru persoane fizice şi 738 lei/Gigacalorie pentru persoane juridice. Abonaţii serviciului de termie persoane fizice vor beneficia de subvenţii de la bugetul local, însemnând pentru fiecare Gcalorie 443 lei.

  •  ,,Diferenţa dintre 295 lei/Gcal şi 738 lei/Gcal va fi subvenţionată de la bugetul local. O estimare pentru această perioadă ar fi de forma: pentru o garsonieră se va plăti căldura şi apa caldă la 200 lei, pentru un apartament cu 2 camere- 250 lei, iar pentru un apartament cu 3 camere- 350 lei/lună. Bineînţeles depinde şi de modul cum se administrează fiecare locatar, factura lunară poate fi mai mare sau mai mică“ a explicat directorul Serviciului de termie.

Preţ plafonat pentru serviciile publice

Furnizarea agentului termic se bazează pe contractul încheiat cu CEZ Vânzare România care este valabil până la data de 1 decembrie 2022.

  • ,,Beneficiem de un tarif plafonat în baza legislaţiei actuale, 0,31 lei/Mwat la gaz metan şi de 0,8-1 lei/kwat la energia electrică. Facem demersuri pentru a asigura şi după 1 decembrie necesarul de gaz metan pentru a putea furniza căldură şi apă caldă. Conform declaraţiilor guvernanţilor de până acum, pentru serviciile publice va fi asigurat gazul necesar“ mai spune directorul Ciprian Ţeţiu.

Cel mai mare consumator al Serviciului de termie este Spitalul Municipal Făgăraş, care plăteşte lunar facturi de la 70.000 lei la 120.000 lei.

  • ,,Înregistrăm şi datornici, sumele cele mai mari fiind de la populaţie. În prezent avem de recuperat de la populaţie 200.000 de lei. Și spitalul are restanţe, dar datoria provine din unele facturi rostogolite. Pentru ca serviciul să poată funcţiona, abonaţii trebuie să plătească la termen facturile“ explică Ciprian Ţeţiu, directorul Serviciului de termie.

În prezent, veniturile lunare ale  serviciului se duc în proporţie de 80%, aşa cum spune directorul Ţeţiu, pe gaz metan, iar restul de 20% pe plata salariilor şi a lucrărilor efectuate în cazul defecţiunilor. La Serviciul de Termie sunt 28 de angajaţi din care 5 sunt în birouri.

Salariile din Serviciul public de termie

Publicăm salariile de bază ale angajaţilor din Serviciul public de termie Făgăraş, fără sporuri sau alte indemnizaţii:

  •   Director general: 9.567 lei/lună
  •   Contabil şef, inginer şef- 6.294 lei
  •   Jurist, inginer, contabil- de la 4.143 lei la 5.159 lei, în funcţie de gradaţie
  •   Economist  (costuri)- de la 3.870 lei la 4.819 lei, în funcţie de gradaţie
  •   Dispecer, fochist, electrician, lăcătuş, (studii medii)- de la 3.504 lei la 4.363 lei/lună, în funcţie de gradaţie
  •   Casier, gestionar, secretar relaţii cu publicul: de la 3.413 lei la 4.250 lei/lună, în funcţie de gradaţie
  •   Muncitor necalificat: de la 2.550 lei la 3.175 lei/lună. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here