În vremea lui Avraam şi a lui Moise se vorbea de Canaan, iar locuitorii se numeau cananeeni, descendenţi din Ham, unul dintre fiii lui Noe. 
 Cînd evreii au ajuns să aibă un conducător unic, ţara şi-a schimbat numele în Israel. Dar la moartea lui Solomon s-a împărţit în două provincii, Israel şi Iuda, care a devenit mai tîrziu Iudeea. Istoria colonizării evreieşti începe în secolul al XIII-lea î.Hr, cînd un trib semit coborîtor din patriarhul Avraam, a emigrat din Egipt spre Ţara Canaanului. Evreii considerau că sînt singurul popor care trăieşte într-o strînsă legătură cu Dumnezeu. Cartea Facerii ne spune că Dumnezeu îi făcuse o promisiune lui Avraam (,,Eu voi ridica din tine un popor mare”), iar această promisiune a fost repetată de Domnul lui Moise (,,Suiţi-vă în pămîntul pentru care ne-am jurat lui Avraam, lui Isac, lui Iacov…” Aşa se face că într-o zi din anul 1250 î.Hr. Moise suia un munte deasupra rîului Iordan privind în jos spre Canaan, mulţumit că îşi adusese poporul acasă. Era teritoriul mărginit la stînga de Marea Moartă, cu Mediterana la 80 km în faţă, şi Marea Galileii la 100 km spre nord, era pămîntul promis lor de Dumnezeu. Se încheia fuga din Egipt pentru israeliţi. Rămăseseră însă puţini, foarte puţini. Au rătăcit apoi mulţi ani în deşertul Sinai, îndurînd foamea, setea şi atacurile triburilor. La un moment dat însă, Moise a auzit vocea mult aşteptată. Dumnezeu i-a vorbit pe Muntele Sinai şi I s-a arătat. Urmele comuniunii dintre Moise şi Dumnezeu se văd şi astăzi în acest ţinut şi atrag milioane de pelerini. Este ţinutul sfînt de la Muntele Sinai, locul unde Domnul Dumnezeu şi-a făcut cunoscută vrerea în faţa poporului ales.

Experienţa din deşertul Sinai

 Grupul de pelerini coordonaţi de preotul Nicolae Lie şi preotul Ciprian Creangă a ajuns în Egipt pentru a merge pe urmele lui Moise. Două zile au fost insuficiente pentru a parcurge şi înţelege o parte din drumul israeliţilor sub comanda lui Moise. Dar decît nimic, cei 42 de membri ai grupului format din făgărăşeni şi braşoveni s-au declarat mulţumiţi mai ales că au avut, pe lîngă experienţa spirituală şi una geografică cu imaginile impresionante ale deşertului Sinai. S-a poposit la Taba, apoi în oraşul Sfînta Ecaterina, în oaza în care a fost edificată mănăstirea Sf. Ecaterina, s-a urcat pe Muntele Sinai, acolo unde Moise a primit legile şi chivotul. Cu ajutorul lui Saladin, ghidul egiptean vorbitor de limba română, am aflat și despre viaţa egiptenilor şi a beduinilor.

Sinai, un munte mai mic decît Moldoveanu Făgăraşilor, dar cu o istorie pe măsură

Muntele Sinai cu vîrful cunoscut cu numele Jabal Musa, care se traduce Muntele lui Moise, are o înălţime de 2.285 m şi se ridică la capătul de sud al peninsulei Sinai. Cercetarea muntelui în privinţa legăturii cu Moise a început în vremea împăratului Constantin, în sec. al IV-lea, la peste 1500 de ani de la evenimentele descrise în Cartea Plecării din Vechiul Testament. Primii creştini egipteni au fost copţii, iar mărturii ale existenţei lor, aşa cum ne spune ghidul egiptean care vorbeşte foarte bine limba română, sînt cîteva mănăstiri ce pot fi vizitate şi astăzi. Mănăstirea Sfînta Nina de lîngă Alexandria, cea mai mare mănăstire creştină unde se găsesc şi moaştele întregi ale sfintei. Mănăstirea Sf. Macarie cel Mare Egiptean, mănăstirea Sf. Paisie. Cea mai veche este însă Mănăstirea Sf. Antonio cel Mare, părintele monarhismului, unde sînt adăpostite moaştele întregi ale sfîntului, şi se află lîngă Cairo. Mai sînt Mănăstirea Sf. Pavel Tedeul, amenjată într-o peşteră, şi mănăstirea ortodoxă Sfinta Ecaterina, administrată de călugări greci, unde se găsesc părţi din moaştele sfintei.

Biserica cu hramul ,,Schimbarea la faţă”

 Am vizitat Mănăstirea Sf. Ecaterina, unde am participat la slujba de vecernie săvîrşită de călugării de aici. Este dominată de multă linişte, o linişte care te obligă la respect şi smerenie.

  • ,,Mănăstirea Sf. Ecaterina cu hramul ,,Schimbarea la faţă”, nu este cea mai veche, dar este mănăstirea cu viaţă monahală continuă de la construirea ei, în secolul VI. Se spune că atunci cînd Împărăteasa Elena a ajuns aici, a construit un zid în jurul Rugului Aprins. Sfînta Ecaterina a fost descoperită însă mult mai tîrziu, prin secolul IX, undeva în munte, şi adusă aici. Ultima restaurare a edificiului a avut loc odată cu expediţia din Egipt a lui Napoleon. Pictura principală îi înfăţişează pe Iisus şi pe Moise, iar pictura cu Schimbarea la faţă este din secolul VI. Aici se păstrează tradiţia cu inelul de logodnă, de la legenda sfintei căreia Iisus I s-a arătat în vis. Şi la Braşov aveţi moaşte de la Sf. Ecaterina” explică ghidul Saladin.

De la Taba la Sfînta Ecaterina, în plin deşert stăncos

     Trecerea în Egipt a durat peste o oră. Am intrat în Taba, oraşul de la graniţa ţării.   De la Taba am pornit prin deşert, drumul şerpuit dîndu-ne posibilitatea să admirăm forma şi coloritul stîncilor care lăsau să se zărească, pe ici pe colo, cîte un petic de verdeaţă. Peisajul este impresionant. După vreo 3 ore de mers prin deşert, am ajuns în oază,  nu departe de oraşul Sfînta Ecaterina,  un oraş cu 10.000 locuitori şi un aeroport situat în plin deşert stîncos. Centrul atracţiei este mănăstirea ortodoxă Sf. Ecaterina, administrată de călugări greci, care se află chiar la baza Muntelui Sinai. Din oraş pînă la mănăstire sînt 300 m de mers pe jos. Beduinii păzesc locul şi vînd o serie de obiecte legate de profilul religios al locului sau obiecte de manufactură produse în comunităţile lor. Mănăstirea este o fortăreaţă împrejmuită de ziduri groase. Treci prin două porţi pentru a ajunge la biserica mănăstirii. Legenda spune că prin secolul VI, cînd împăratul Iustinian a ajuns aici, a adus cu el şi o garnizoană de olteni cu familiile lor care erau luptători de temut, dar şi foarte loiali. Atunci a refăcut şi întărit Mănăstirea Sfînta Ecaterina. Ni se explică faptul că oltenii ar fi rămas pentru paza locului, iar urmaşii lor au format populaţia locală care, în timp, s-a convertit la islam, astăzi tribul Jabalia.

Osuarul mănăstirii

 După ce treci de prima poartă, în mijlocul grădinii mănăstireşti, găseşti paraclisul Sfântului Trifon care a fost construit în 1888. Sub paraclis se află osuarul mănăstirii, încăperi în care se află nişe speciale în care au fost depuse oseminte şi cranii ale călugărilor care au vieţuit la această mănăstire de-a lungul vremii. Într-o raclă de lemn cu vitrine se păstrează moaştele întregi ale Sfîntului Ştefan Sinaitul, aşezat şi astăzi pe scaunul spovedaniei. În timpul vieţii, acest sfînt stătea la poarta de intrare către vîrful Muntelui Sinai, unde asculta spovedaniile pelerinilor. Saladin, ghidul nostrum, ne explică faptul că egiptenii respectă tradiţia creştină, iar turismul nu este îngrădit. În osuar, preoţii noştri au oficiat o scurtă slujbă religioasă, iar un reprezentant al mănăstirii ne-a miruit. Am fost invitaţi apoi în biserică unde am participat la slujba de vecernie în limba greacă, care începea la ora 16.00.

Mîna Sfintei Ecaterina cu inelul pe deget

     În biserică impresionează policandrele şi candelabrele aflate în număr foarte mare. Abia reuşeşti să distingi picturile de pe tavanul foarte înalt. Sînt policandre cu braţe cu lumînări aşa cum sînt pe Athos, ne explică pr. Nicolae Lie. Sînt şi zeci de candele cu ulei şi fitil.

  • ,,Sînt momente în timpul slujbei cînd se aprind toate lumînările, este un obicei la greci” mai explică preotul Nicolae Lie.

După slujbă, călugării au scos moaştele sfintei Ecaterina şi ne-au dat prilejul de a ne închina, ocazie cu care fiecare am primit în dar cîte un inel ca simbol al familiei şi spre aducere aminte a vieţii sfintei. Sfînta Ecaterina era fiica unui principe pe nume Consta, din cetatea Alexandriei a Egiptului. Era frumoasă peste măsură, dar la fel de înţeleaptă. Cînd avea doar 18 ani, l-a înfruntat pe împăratul roman Maxenţiu, cunoscut drept unul dintre cei mai violenţi persecutori ai creştinilor, dar şi pe filosofii păgâni de la curtea lui pe care i-a convertit la creştinism. Sfînta Ecaterina a fost trasă pe roată, iar pe 25 noiembrie 305, a fost decapitată, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte, scriu cărţile religioase. În secolul al IX-lea, un călugăr a avut o vedenie în care se făcea că trupul plin de lumină al Sfintei Ecaterina era ridicat de îngeri pe un vârf în apropiere de Muntele Sinai, unde a rămas neatins. Aşa i-au găsit moştele călugării de pe Sinai. Povestea sfintei se referă şi la logodna ei cu Mîntuitorul Iisus care I s-a arătat în vis împreună cu Maica Domnului. Cînd s-a trezit, sfînta avea pe deget inelul de logodnă. Moaştele înfăţişează şi mîna sfintei pe degetul căreia se află inelul. Orice pelerin care ajunge la mănăstirea Sf. Ecaterina primeşte un inel în amintirea sfintei.

Rugul aprins

Un alt moment a fost ,,Rugul Aprins”. Ne-am descălţat pentru a intra în altarul unde I-a vorbit Dumnezeu lui Moise. Locul este amplasat chiar sub altarul bisericii. Este o încăpere întuneacoasă, cu pereţii tapetaţi cu icoane, dominată de o masă sub care este evidenţiat locul pe care a stat Moise cînd Dumnezeu i-a vorbit. Ne-am închinat la acel loc, supravegheaţi de un călugăr. Aşa cum scrie Vechiul Testament, între Dumnezeu şi Moise a avut loc un dialog: Descalţă-te, Moise, că eşti pe pămînt sfînt! Apoi i-a spus: Eu sînt Cel ce sînt!Lasă oile şi mergi în Egipt să spui faraonului să elibereze poporul meu. Dar cine spun că sînt, cine m-a trimis? Eu sînt gîngav, cum voi putea vorbi? Îţi voi da pe Aron, fratele tău”. Preotul Nicolae Lie ne explică atributul aseităţii care reiese din expresia ,,Eu sînt Cel ce sînt!”, existenţa este în Dumnezeu Însuşi. În apropiere se află rugul, copacul care s-a aprins fără să ardă atunci cînd Dumnezeu I s-a arătat lui Moise. Împărăteasa Elena a construit un zid în jurul rugului. Mănăstirea este una cu regim foarte strict, iar liturghia este neîntreruptă din secolul VI.


Domnitorii români au ajutat mănăstirea de pe Sinai

     Am vizitat muzeul şi biblioteca mănăstirii. Ni se spune că biblioteca este cea mai veche din lumea creştină şi adăposteşte cea mai mare colecţie de codice timpurii şi manuscrise din lume, fiind depăşită numeric doar de Biblioteca Vaticanului. Colecţia sa cuprinde mai mult de 3.000 de manuscrise şi peste 5.000 de cărţi religioase din epoca de început a creştinismului. Muzeul deţine o colecţie de circa 2.000 de icoane înfăţişînd pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fecioara Maria şi Sfinţii Părinţi, expuse într-o galerie specială. Impresionează icoana în care Iisus are un ochi lăcrimat şi celălalt autoritar (Pantocrator). Aici se regăsesc şi darurile făcute mănăstirii de domnitorii români Matei Basarab şi Ieremia Movilă, evanghelii valoroase, dar şi crucea cu ceas oferită de oraşul Braşov călugărilor.


Expediţia de pe muntele Sinai

   Expediţia pe Muntele Sinai este un traseu de 7 km, 4 ore la urcare şi 3 ore la coborîre, putîndu-se închiria şi cămile, cu 22 dolari. Nu s-au încumetat să urce toţi din grup, pînă la cota 2285 metri înălţime. Un traseu greu, pietros. Erau şi vreo 750 de trepte din stîncă făcute de călugării de la mănăstire pe care nu se puteau folosi cămilele. Pe vîrful muntelui se spune că Moise a primit tablele legilor de la Dumnezeu. Răsăritul soarelui este pe vîrful Sinaiului un fenomen special, unic în lume.   Bila luminoasă iese treptat din întuneric colorîndu-se, iar în cîteva minute devine complet roşiatică. Sub lumina ei, tot ţinutul văzut de pe vîrful Sinaiului, 2285 m, devine o mare de stînci roşiatice. Este imaginea unei alte lumi, una ireală. Dar într-un timp scurt panorama îşi reia culoarea normală, de la lumina zilei. Tot acolo este peşterea în care a stat Moise şi capela amenajată.   (Lucia BAKI)

    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here