,,Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție!“
Așteptare…
Marea așteptare și o lume încremenită în ea însăși, mistere ce se lăsau descoperite, filosofi, vraci, tămăduitori, cuceritori și colb, mult colb. Peste toate se așternea praful, iar metropolele îngerilor coborâți din cer, cuceriți de frumusețea pământencelor, au fost acoperite de mări. Au căzut de sus aducând cu ei nostalgia măreției, măreție care nu avea să mai vină pentru ei și nici pentru ucenicii lor, împărații pământului. Metropola atlanților zace acoperită de ape și niciun cercetător nu a descoperit-o până astăzi. ,,Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”. Lumea întreagă aștepta, iar o stea ciudată se ivise la răsărit atrăgând seama celor trei conducători înțelepți din tribul mezilor, coborâți în vale cu iurtele lor, scrutând cerul înstelat în timp ce cămilele lor și caii se adăpau în oaza unde poposiseră. Steaua devenea tot mai mare, pe măsură ce înaintau spre Răsărit. ,,Ce căutăm Balthasare? Un rege, o împărăție sau copacul înțelepciunii despre care ne povesteau strămoșii noștri?” rupse tăcerea unul dintre ei. ,,Ziua în care Ahura Mazda îl va îngenunchea pe Ahriman, nici regi, nici care de luptă, ci ziua, Melchior” spuse acesta. ,,Și ziua ni-l va da pe micul prinț în care sălășluiește Ahura Mazda al nostru, care va fi al tuturor prin prințul ce se va naște” spuse un al treilea, numit Gașpar. ,,Căutăm zeul coborât printre oameni, uite, steaua crește tot mai mult iar lumina ei devine tot mai puternică” mai spuse acesta din urmă. ,,Împărații Chitaiului așteaptă să se coboare din cer omul-zeu iar păzitorii de la porțile de jad și-au sporit ochiul magic” își cânta mantrele mandarinul de la celălalt capăt al pământului. ,,Să se coboare zeul!” striga sibila lui Apollo din Delphi, întorcând spatele frontispiciului pe care scria ,,Gnothi Seauton”- ,,Cunoaște-te pe tine însuți!”.
Un măgăruș, o femeie și o povară
Octavian Augustus, împăratul Romei, ordonase un recensământ în Palestina, țara săracă în importanță din Orientul Mijlociu, iar convoaie de oameni se îndreptau spre locurile în care au fost născuți, chiar dacă locuiau de ani de zile în alte părți. Un bărbat între două vârste, cu tenul măsliniu, trăgea de hamurile unui măgăruș ce purta o femeie și o povară, strictul necesar pentru călătorie, cămăși albe de in, mâncare și apă. Femeia avea alura tipică a seminției lui Iuda, o evreică de o frumusețe uimitoare. Călătoreau spre marginea deșertului Iudeei, la Betleem, și veneau de la Nazaret, un cătun neînsemnat. Tânăra se numea Miryam și era soția bărbatului, pe nume Iosif, nevoit să facă călătoria spre Betleem, căci de acolo erau strămoșii săi, iar regele David era capul genealogiei sale pe linie paternă. Urmași de viță regească, cu sânge albastru, dar scăpătați din cauza vitregiei vremurilor și a căderii regatului Israel. Tâmplar și pietrar totodată de meserie, cu mintea ageră, Iosif avea o credință profundă în Yahwe, zeul israeliților, unic Dumnezeu peste toate duhurile cerului, ale planetelor și ale astrelor. ,,Ascultă glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către locașul Tău cel sfânt” erau cuvintele murmurate de Iosif în timp ce călătorea, unul din poemele strămoșului său, David, pe care le învățase de mic pe de rost, la sinagogă, casa de rugăciune a urmașilor lui Avraam, plecat din Ur-ul Caldeii, făuritor al unui popor mic, încăpățânat, ager la minte și îndrăzneț. Urmașii lui Avraam s-au căsăpit cu cine au apucat de-a lungul vremii și îl așteptau pe regele victorios promis de Dumnezeul lor, care îi va îngenunchea pe toți regii pământului. ,,Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?” murmura femeia. În zare se vedeau deja casele Betleemului, orașul războinicului-păstor David, al doilea rege al Israelului, uns de profetul Samuel din porunca Domnului. Situat la 9 km sud de Ierusalim, numele vechi era Efrata sau Betleem Efrata, nu departe se află mormântul Rahelei, soția lui Iacov, mama celor doi copii mai tineri ai patriarhului Iosif și Beniamin.
Trei căpetenii și un rege nebun
La poarta castelului era mare zarvă, trei străini apăruți de nicăieri se certau cu străjerii ca să-i lase înăuntru, vorbeau într-un grai necunoscut iar tălmaciul spunea că o stea misterioasă i-a îndreptat într-acolo, pentru că era semnul vădit al nașterii unui prinț. Cei trei ajunseseră mânați de stea și s-au rătăcit într-un oraș mare, cu ziduri mari și un templu atât de măreț încât nici în Persia nu mai văzuseră. Era Templul ,,Celui ce este”, iar ei și-au dat seama că ajunseseră la Urisalimmu. ,,Lăsați-i înăuntru, stăpânul vrea să-i vadă!” se auzi o voce puternică. Pașii sunau pe lespezile reci, iar în sala cea mare aștepta Irod edomitul, ce ocupase tronul cu încuviințarea romanilor al căror aliat era. Senatul roman îi dăduse titlul de ,,rege al iudeilor” în urma unor ițe diplomatice. După bătălia de la Actium, Octavian Augustus, noul stăpân al lumii romane, i-a confirmat titlul de rege. Prefect militar al Galileii la început, el intră în grațiile Romei prin vigoarea de conducător stârpind tâlhăria la drumul mare. A fost făcut apoi prefect militar al provinciei Coele-Siria. Mare constructor, organizator desăvârșit era acest conducător, dar desăvârșirea lui strălucea și în nebunie. Se căsătorește în familia hasmoneilor, luând-o de soție pe Mariamne, fiica marelui preot Hyrcanus II. Suspiciunea patologică îl face să-i elimine pe toți hasmoneii și să își ucidă în cele din urmă și soția. Degeneratul își ucide și cei doi fii pe care îi avea cu Mariamne, pe Alexandru și Aristobul, crescuți la Roma și pregătiți pentru a prelua frâiele politice ale țării. El va fi ținut minte de către posteritate mai mult pentru nebunia sa și izbucnirile criminale. Nebunul îi scruta de câteva minute bune pe cei trei străini din fața sa îmbrăcați în haine bizare. ,,Ce vânt vă aduce în regatul meu?” îi întrebă el prin tălmaci în cele din urmă. ,,Steaua și regele!” spuse Melchior. ,,Care stea și care rege?” întrebă din nou Irod cu un tremur nestăpânit al mâinii pe care și-o ținea sub bărbie. ,,Steaua ne-a adus aici, în regatul tău” spuse Baltasar. ,,Așa, și?” îi scrută Irod plin de mânie. ,,Steaua ne ducea spre regele ce se va naște când ne-am rătăcit aici, în orașul tău, rege” a încheiat Gaspar. Irod sări de pe tronul său țipând cât îl țineau rărunchii: ,,Aduceți înțelepții! Mișcați-vă!” ,,Unde stă scris că se va naște Hristosul?” urlă el. Unul i-a spus: ,,În Betleemul Iudeii, că așa este scris că a spus proorocul. ,,Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel”. Irod se întoarse spre cei trei spunându-le: ,,Mergeți la Betleem, și dacă-l găsiți pe prunc dați-mi și mie de știre, ca să vin și să mă închin lui cu toată curtea mea”.
Regele stea
,,Iar ei- povestește Matei, vameșul, unul din ucenicii Pruncului ce se va naște- ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era pruncul”. Orașul era luminat de făcliile drumeților care căutau locuri de popas, ale locuitorilor și neguțătorilor ce își strigau marfa, deși soarele apusese de câteva ceasuri bune. În orașul Betleem era mare zarvă de la un astru care apăruse pe cer și lumina puternic străzile, așa ceva nu se mai văzuse niciodată, iar cei bătrâni povesteau despre profețiile unui vrăjitor, pe nume Valaam, care le prevestiseră strămoșilor lor despre o stea care va arăta nașterea unui mare rege al lor. ,,Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov, un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi”. Balthasar, Melchior și Gaspar erau din ce în ce mai orbiți de lumina astrului, până când au ajuns la o grotă de la marginea orașului, aici steaua începuse să scadă în intensitate și să pâlpâie tot mai lin. Era unul din locurile de refugiu, astfel de grote erau folosite drept adăposturi pentru animalele de călătorie și oameni. Intrară înăuntru, iar pe fân, în lumina făcliilor, era întinsă o evreică frumoasă, înconjurată de câteva femei și un bărbat cu fața blândă și pioasă. Una dintre ele striga încontinuu: ,,Azi s-a înălțat sufletul meu, căci ochii mei văzură lucruri neobișnuite! S-a făcut mântuire pentru Israel” Într-o iesle, la botul unor vite, era pus un prunc. Copilul zâmbea iar ochii îi erau precum migdalul, o lumină celestă strălucea în ei. Balthasar îngenunchează în fața ieslei și scoase un giuvaer din aur punându-l la capul micuțului: ,,Fii binecuvântat, zeu al zeilor și rege al regilor, fie ca lumina ta să cuprindă, în veacuri, înțelepțirea tuturor neamurilor!”. Melchior scoase tămâie și o puse la căpătâiul pruncului: ,,Mireasma rugăciunilor tale să se urce spre cer, preot al preoților!”. Gaspar se apropie și el în genunchi, spunând: ,,Smirna ce ți-o voi da să te însoțească până dincolo de moarte și să zdrobești stăpânirea întunericului, aducând, o, Rege, lumina dumnezeirii peste tot pământul și să sfărâmi porțile Hadesului!” Apoi, se întoarse către Myriam, mama copilului spunându-i: ,,Pântecele tău l-a ocrotit pe Zeul zeilor, îndrumă-i pașii spre menirea ce i-a fost dată!” Un altul se întoarse către tatăl copilului poruncindu-i: ,,Ocrotește-i!” apoi se pierdură toți trei în noapte.
Îngeri printre lacrimi
Cartea cărților și înțelepciunea înțelepciunilor scrie: ,,Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: ,,Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prooroc: ,,Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem, și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: ,,Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt”. Săbiile au sfârtecat trupurile plăpânde ale copiilor nevinovați, victime colaterale ale strategiilor corbilor necromanți, de ieri, de astăzi și de mâine. Omenirea nu va duce lipsă de corbi, nici de lăcomie, nici de irozi. Irod, simbolul stăpânilor lumii, ne zâmbește sinistru chiar la ușa noastră. Lama săbiilor încă lucește, copiii cad secerați, iar cohortele de secerători anunță că Irod încă nu a plecat, iar pacea Pruncului s-a instaurat doar în sufletele celor care L-au primit. Așteptăm Nașterea Lui, când preoții melodramatici ai lui Marte binecuvântează bombe și gloanțe, iar moartea este numită eliberare, monștrii eliberatori iar morții vinovați fără vină. Irozii din Apus și cei din Răsărit vor sărbători victorii plăsmuite de cronicari năimiți lângă trupul pruncilor uciși și al femeilor sfârtecate. Regii pământului năimesc melozi care să ne cânte în strune și alăute dulceața robiei iar îngerii plutesc printre lacrimi. Azi, ca și atunci, oamenii sărbătoresc zei plăsmuiți după chipul și asemănarea lor, în timp ce Pruncul se naște mereu în sufletele curate. Aceasta este povestea Pruncului care S-a născut acum mai bine de două mii de ani, a cărui Împărăție domnește, dar nu în lumea aceasta, ci într-a Lui, cu cei ce cred în El cu fapta, inima, cugetul și tot sufletul.
Steaua
Ochi ai cerului, copile ale lunii și ale soarelui, ce ne leagă soarta de cer, lumini ale cerului ce simbolizează spiritul, călăuze și simboluri ale destinului uman, stelele. Cei de demult spuneau că fiecare om are steaua lui iar fiecare naștere este legată de apariția unei stele. În vechime se mai spunea că fiecare stea găzduiește un înger sau sunt ferestre ale cerului. Steaua Betleemului ne urmărește cu razele ei strălucitoare și ne călăuzește spre Ieslea Sfântă, mereu și mereu, până ce steaua vieții noastre va apune, și o altă stea ne va călăuzi spre lăcașurile Pruncului Împărat, steaua credinței! Să păstrăm untdelemnul în vase, pentru că Mirele-Prunc vine la miezul nopții să se cunune cu sufletele noastre. Vegheați, nu dormiți…și păstrați untdelemnul în vase, că vine pe nepregătite…(Ștefan BOTORAN)
