La  Jibert, comună pierdută printre dealurile transilvane, se petrec lucruri greu de înțeles și de acceptat.  Vin din partea aleșilor locali care aplică legea după propriile interese, folosind sintagna: ,,Dacă nu ești cu mine ești eliminat“. Așa se întâmplă cu un polițist local, care aplicând legislația în litera și spiritul ei, a devenit dușmanul celor care ar trebui să apere legea. Edilii vor să scape de respectivul polițist local, iar ca deciziile lor să aibă un aer de legalitate,  desființează Poliția Locală Jibert lăsând comunitatea fără apărare în fața infractorilor. Recent unei familii din Dacia i-au fost furate 2 vaci, iar autorii au rămas necunoscuți. Tăierile ilegale de arbori sunt mușamalizate de aleșii locali și apropiații lor. Și lista fărădelegilor continuă.  Pe ordinea de zi a ședinței CL Jibert programată marți, 10 ianuarie 2023, începând cu ora 16.00, se află proiectul de hotărâre inițiat de viceprimarul care are atribuții de primar, Vaida Bucur, privind desființarea Poliției Locale. Documentul ce însoțește proiectul de hotărâre este cel puțin halucinant! Dar să le luăm pe rând.

Camerele video vs. Polițiștii locali

În Referatul de aprobare ce însoțește proiectul de hotărâre privind  desființarea compartimentului Poliției Locale Jibert,  Vaida Bucur, viceprimar cu atribuții de primar, critică activitatea celor 3 polițiști locali, acuzându-i că ,,au aplicat foarte puține sancțiuni contravenționale“. El mai spune că activitatea polițiștilor locali nu se mai justifică întrucât au fost montate camere de supraveghere, iar cu banii economisiți prin desființarea compartimentului s-ar mai putea monta alte camere de supraveghere. Vaida Bucur invocă în susținerea proiectului prevederile Legii 115/2010, art 6, act normativ care se referă la  regimul străinilor în România, în loc să invoce Legea 155/2010, a Poliției locale. De asemenea, se menționează faptul că polițiștii locali angajați nu au urmat cursurile de perfecționare/inițiere   în domeniu. Conform legislației, această atribuție revenea Primăriei Jibert, care avea obligația să-i trimită la cursuri pe polițiștii locali.

Sindicatul polițiștilor locali contestă proiectul HCL

S-a sesizat Sindicatul Polițiștilor Locali ,Ordine și Siguranță“ Brașov, care  critică proiectul de hotărâre de la Jibert. ,,Dacă această hotărâre de consiliu va fi adoptată, o vom contesta la Instituția Prefectului Județului Brașov și la instanțele de judecată“ spune Ștefan Calaican, președintele sindicatului. Un caz similar s-a înregistrat la Primăria Recaș care a fost obligată, prin sentință judecătorească,  să reangajeze polițiștii locali și să le plătească salariile pe perioada disponibilizării. La Jibert sunt angajați 3 polițiști locali dintre care doar unul a urmat cursurile de specializare în domeniu, Sorin Bercan.

Polițistul local Sorin Bercan: ,,Am deranjat prin faptul că mi-am făcut meseria“

Într-un comunicat de presă, polițistul local Sorin Bercan prezintă furturile de lemn pe care le-a identificat. ,,La 22 decembrie 2022 am constatat tăierea ilegală de arbori de pe raza comunei. 19 cioate au fost numărate, arborii găsindu-i la o fermă din Jibert, la B.V., B.V. jr și M.M. În zilele următoare am identificat tăierea a 35 de arbori. Am anunțat pe viceprimarul Bica Ioan, consilier local, pe șeful  de post și pe  alți consilieri locali. În zilele de 29 și 30 decembrie am identificat 2 transporturi ilegale de material lemnos, într-un caz am primit sprijin de la poliția națională, iar în al doilea caz nu cunosc dacă s-au luat măsuri fiind un apropiat al unui consilier angajat al Ocolului silvic. Având în vedere că persoanele la care s-au găsit nereguli și arbori tăiați ilegal sunt apropiați ai viceprimarului cu atribuții de primar și de unii consilieri locali, nu s-au luat măsuri. Ca urmare a sesizărilor mele asupra mai multor nereguli de pe raza comunei Jibert, pentru că am deranjat prin faptul că mi-am făcut meseria, datoria de polițist local și mi-am îndeplinit atribuțiile din fișa  postului și nu am închis ochii la mai multe nereguli, mi s-a transmis că se va desființa Poliția Locală și că îmi voi pierde postul. Activitatea de polițist local o efectuez cu mașina proprie și carburant propriu întrucât mașina Dacia logan achiziționată de primărie pentru Poliția Locală este folosită de angajați ai primăriei“ a prezentat într-un comunicat de presă polițistul local de la Jibert, Sorin Bercan. (Lucia BAKI)

 

 

 

 

 

6 COMENTARII

  1. Fiecare comuna din Romania, are Post de Politie naționala. Iar aceasta postare a-ți furnizat public informațiile Dl cu pricina, respectiv un document personal în care are specificat CNP-ul. Încălcând protecția datelor cu caracter personal.

  2. Sa ascultati in filmarea de la sedinta ce Sorin Bercan si de contabila dna Georgeta de la primarie ca se plinba cu masina pe motorina comunei. Sia pus toate neamurile s-a faca afaceri cu primaria si nui in stare de nimica. Camerele de filmat lea pus nepotuso de aia vrea sai deie afara pe politia locala ca o dat lu nepotuso un miliard pe camere

  3. Trebuie diferentiata Pol Locala de sub ordinele primarilor corupti. Asa facem lumina. Sa arda primarii daca pol romana nu poate. Felicitari politistului local. Tot mai multi ca el.

Dă-i un răspuns lui Ion Barbatei Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here