FOTO: ProTV

Nutriţionistul Adina Rusu consideră că există un fenomen supranumit „efectul noului început”, care sugerează că luna ianuarie poate fi oportună pentru schimbări şi pentru stabilirea unor noi obiective.

Pe de altă parte, susţine Adina Rusu, în ceea ce priveşte alimentaţia, cercetările arată că 80% dintre regimurile pentru scăderea în greutate pornite la început de an eşuează până la mijlocul lunii februarie.

„Motivele pentru acest eşec pornesc de la lipsa unui plan concret, de la dietele prea restrictive şi de la oboseala cauzată de acestea. Există însă alţi factori care ne pot influenţa abilitatea de a atinge obiectivele stabilite pentru noul an. Astfel, conform studiilor realizate în acest sens, secretul ar sta, mai curând, în stabilirea unui plan pentru dobândirea unor obiceiuri noi, decât în eliminarea unor obiceiuri proaste. Cu alte cuvinte, e mult mai uşor să adăugăm un comportament nou decât să scăpăm brusc de unul vechi”, a declarat pentru Agerpres Adina Rusu.

Mai mult decât atât, afirmă aceasta, oricât de admirabilă ar fi decizia noastră de a ne corecta alimentaţia, nu este indicat să facem toate schimbările deodată, de pe o zi pe alta.

„Schimbările bruşte pot duce rapid la ‘oboseala de dietă’ şi la revenirea la obiceiurile alimentare proaste. Este, astfel, indicat ca, la început, să ne concentrăm pe schimbări mici, deoarece, în timp, acestea vor face o diferenţă foarte mare şi corectarea alimentaţiei se va realiza treptat, fără a ne obosi”, a arătat Adina Rusu.

Aceasta a menţionat totodată că o primă schimbare pe care o pot face cei care şi-au propus să mănânce mai sănătos în noul an ar putea fi creşterea consumului zilnic de legume, fie că vorbim despre legume preparate termic sau crude.

„Ideal ar fi ca, pe cât se poate, legumele să facă parte din meniul stabilit pentru fiecare masă, cu o pondere mai mare la prânz şi la cină, când cel puţin jumătate din farfurie ar trebui să fie ocupată de legume non-amidonoase. Printre numeroasele beneficii pe care le aduc, legumele vor contribui la creşterea saţietăţii, la îmbunătăţirea tranzitului intestinal, la hidratare şi vor aduce şi un plus de vitamine, minerale şi alţi compuşi bioactivi, cum ar fi antioxidanţii”, a explicat Adina Rusu.

Nutriţionistul-dietetician atrage atenţia că, întrucât gusturile şi preferinţele alimentare se modifică odată cu înaintarea în vârstă, este indicat să încercăm meniuri cât mai variate şi să introducem în reţetele preparate chiar şi legumele care nu erau agreate în copilărie.

„Creativitatea este esenţială atunci când preparăm legumele şi, fie că optăm pentru variantele sotate, la cuptor sau grill, condimentarea acestora sau adăugarea unor ingrediente pentru gust, cum ar fi parmezanul, contribuie la un plus de savoare şi ne îndepărtează de ideea de regim drastic, lipsit de gust. De asemenea, introducerea în meniul zilnic a 1-2 fructe aduce organismului o doză bună de fitonutrienţi şi poate ajuta la scăderea consumului de zahăr din dulciurile rafinate. Astfel, dacă dorinţa noastră la început de an este să reducem aportul de dulciuri, fructele pot fi un aliat, zahărul din 1-2 fructe nefiind un exces pentru organism”, a explicat nutriţionistul Adina Rusu.

Ea a spus că un alt aspect important pe care trebuie să îl avem în vedere este planificarea cumpărăturilor înainte de a merge la magazin, realizarea unei liste cu alimente pe care dorim să le achiziţionăm şi respectarea acesteia.

„Pentru a realiza corect şi eficient această listă, foarte utilă ar fi planificarea din timp a meniului cel puţin pentru câteva zile, fiind recomandat să nu ne axăm pe meniuri foarte complicate, ci pe reţete cât mai simple, care să includă atât legume, cât şi surse de proteine de bună calitate, sărace în grăsimi. Astfel, carnea de pasăre, peştele, oul, fasolea şi soia sunt surse excelente de proteine, fiind recomandată reducerea consumului de brânzeturi şi carne grasă şi de produse procesate din carne. O altă schimbare simplă cu beneficii mari pentru alimentaţia de început de an poate fi înlocuirea glucidelor rafinate cu cereale integrale şi optarea, de exemplu, pentru pâine graham şi paste integrale, compoziţia acestora aducând beneficii pentru realizarea digestiei, pentru reglarea glicemiei şi pentru saţietate”, a subliniat Adina Rusu.

Şi nu în ultimul rând, spune aceasta, pentru a putea urmări progresul făcut spre atingerea ţelurilor propuse, se recomandă completarea unui jurnal alimentar, acesta fiind o unealtă excelentă pentru corectarea obiceiurilor alimentare, cu condiţia ca, după o perioadă de câteva zile, să se realizeze o reevaluare a alimentelor consumate, în scopul conştientizării atât a progresului, cât şi a greşelilor făcute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here