Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu au preluat dosarul adolescentei răpite din Tălmaciu, dat fiind complexitatea și gravitatea faptelor. Oamenii legii au pus detaliile cap la cap, au audiat toate persoanele implicate și au dispus primele măsuri. Cinci indivizi au fost arestați preventiv în prima instanță, iar alte cinci persoane sunt urmărite penal. Copila de 14 ani de etnie romă a fost găsită de polițiști în Vad, comuna Șercaia, după ce a fost anunțată alerta de răpire.

Cinci inculpați în răpire

În data de 9.01.2023 organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Tălmaciu au fost sesizate cu privire la răpirea unei minore învârstă de 14 ani. Având în vedere complexitatea cauzei şi gravitatea faptelor săvârşite Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus preluarea cauzei în vederea supravegherii urmăririi penale. Prin ordonanţa din data de 9.01.2023 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 5 inculpaţi (4 bărbaţi şi o femeie) cu privire la săvârşirea infracțiunilor de lipsire de libertate prev. de art. 205 al. 1 şi 3 lit. a,b C.p. şi violare de domiciliu, prev. de art. 224 al. 1 şi 2 C.p., ambele cu aplic. art. 77 lit. a C.p. şi art. 38 al. 1 C.p.

Cu cagule, sabie și topoare au răpit copila

,,Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că la data de 9.01.2023, în jurul orei 3.30, cei cinci inculpaţi, purtând cagule şi având asupra lor arme (topor, sabie) au pătruns prin violenţă şi efracţie în imobilul din localitatea Tălmaciu unde locuia minora . Au intrat în camera unde aceasta dormea împreună cu mama sa şi împotriva voinţei sale au scos-o din casă şi au urcat-o într-un autoturism parcat în faţa imobilului. În cauză s-a mai stabilit că minora fusese logodită de părinţi potrivit tradiţiei rome cu un băiat pe care nu îl plăcea. Ea cunoscuse pe facebook un băiat şi vorbise cu el să vină să o ceară de la părinţi. Această persoană, având şi sprijinul părinţilor săi, a organizat însă răpirea minorei din noaptea de 9.01.2023 fără ca minora să cunoască acest plan şi fără a  avea consimţământul ei. Cei 4 bărbaţi din Avrig care au pătruns în locuinţa persoanei vătămate au primit suma de 6000 de euro. Ei au fost însoţiţi de mama băiatului, care având şi ea o cagulă pe faţă a intrat în imobilul din Tălmaciu şi a participat la răpirea minorei“  a declarat prim-procuror adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Cinci persoane arestate, cinci urmărite penal

Pe data de 10.01.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă pentru cinci inculpați, propunerea fiind admisă, astfel cei cinci au fost arestați preventiv pentru o durată de 30 de zile. În ceea ce privește alte persoane care au participat ca și complici sau instigatori la infracțiunea de lipsire de libertate, cercetările continua pentru a se stabili cu precizie faptele comise de acestea. Procurorul va lua decizii în funcție de probele administrate. În acest moment procurorul a dispus continuarea urmăririi penale pentru încă 5 persoane. Pe parcursul investigației procurorul a beneficiat de sprijinul poliției din cadrul IPJ Sibiu, Serviciului Investigații Criminale, Poliției orașului Tălmaciu și Poliției orașului Avrig.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here