Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc la 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi- Vasile, Grigorie şi Ioan. Este o sărbătoare foarte importantă pentru că îi cinstim în această zi pe unii dintre cei mai mari dascăli ai Bisericii Apostolice,  de Răsărit (Biserica Ortodoxă) şi de Apus (Biserica Catolică cu toate riturile sale).

Sfîntul Vasile cel Mare

Sfîntul Vasile cel Mare a trăit între anii 330-379 d. Hr. şi face parte din grupul scriitorilor de tendinţă alexandrină, mai exact din grupul capadocienilor împreună cu Grigorie de Nazians şi Grigorie de Nissa. Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadochiei, dintr-o familie creştină şi bogată. Tatăl său a fost unul dintre cei mai distinşi retori şi avocaţi ai cetăţii. Mama Sfîntului Vasile se numea Emmeria. Au fost zece copii la părinţi, dintre care patru dăruiţi Bisericii: Macrina a devenit călugăriţă şi a înfiinţat o mănăstire de maici pe proprietatea ei de la Annesi. Alţi trei copii au devenit episcopi: Vasile episcop al Capadochiei, Grigore episcop de Nissa, iar Petru episcop de Sebaste, la mitropolia Micii Armenii. Educaţia şi-o începe mai întîi cu tatăl său, după care îşi completează studiile în marile metropole ale culturii antice- Cezareea, Constantinopol şi Atena. Îl are ca dascăl pe celebrul retor Libanius, iar la Atena are colegi iluştri precum viitorul împărat Iulian Apostatul, nepotul împăratului Constantin cel Mare, şi pe Grigorie de Nazians, cel de care se leagă una dintre cele mai frumoase şi celebre prietenii din istorie. În anul 356 Vasile se întoarce acasă unde exercită pentru o perioadă profesia de retor, dar Macrina, sora lui, îl convinge să îmbrăţişeze viaţa călugărească. În anul 357 se botează iar înainte să se retragă din lume vizitează cele mai vestite mănăstiri din Egipt, Siria şi Palestina. După acest periplu spiritual îşi vinde bunurile şi se retrage  pe marginea Irisului, în apropiere de Annesi.  Acolo ajunse şi Grigore Naziansenul ]n timp ce scria  (358-359), Filocalia origenistă, precum şi regulile pentru călugări.  El s-a folosit în viaţa spirituală de îndemnurile părinţilor şi pustnicilor pe care i-a găsit în Mesopotamia, Siria şi Egipt, după cum mărturisea el: ,,Și, într-adevăr, pe mulţi am găsit în Alexandria, pe mulţi în alte locuri ale Egiptului, iar pe alţii în Palestina, în Celesiria şi în Mesopotamia; m-am mirat de cumpătarea lor la mîncare; m-am minunat de răbdarea la lucru; m-am uimit de vegherea lor în rugăciuni, de felul cum biruiau ei somnul şi, neluînd în seamă nicio trebuinţă firească, păstrau în suflet chipul cugetării înalte şi slobode, petrecînd în foame şi în sete, în frig şi în lipsă de haine, necruţîndu-şi trupul şi nevoind să poarte cît de puţin grija de el, ci ca şi cum vieţuiau în trup străin, arătînd prin însăşi faptele lor ce înseamnă a fi străini şi călători pe pămînt şi ce înseamnă a avea cetate în ceruri. Minunîndu-mă de acestea şi fericind viaţa unor asemenea bărbaţi care arată în fapte că poartă în trupul lor moartea lui Iisus, am dorit şi eu să mă fac, după cît îmi va fi cu putinţă, următor acelor bărbaţi“.    În anul 362 este hirotonit preot de către episcopul Eusebiu al Cezareei şi, în anul 370, îi urmează acestuia în scaunul episcopal. S-a împotrivit cu toată puterea ereziilor ce bîntuiau atunci Biserica şi chiar împăratului Valente. A fost un om al păcii, un luptător al lui Hristos, a întemeiat primele aşezăminte pentru bolnavi la marginea oraşului şi a fost unul dintre cele mai pătrunzătoare şi geniale spirite ale omenirii.  Sfîntul Vasile cel Mare a fost orator distins, moralist dar în primul rînd om de acţiune. A trecut la Domnul în anul 379, la doar 49 de ani, din cauza mortificărilor şi a ascezei aspre pe care şi-a impus-o. A fost un spirit profund şi practic, un mare teolog dar şi filosof. Vasile cel Mare era ascultat de către toţi episcopii din Orient, fiind unul dintre cei mai mari apărători ai învăţăturii apostolice adevărate. Din scrierile sale amintim ,,Contra lui Eunomiu“, ,,Apologeticum“, ,,Despre Sfîntul Duh“, ,,Despre originea răului“, ,,despre Botez“, ,,Despre credinţă“, ,,Despre Judecata lui Dumnezeu“, ,,Moralia“, ,,Marile reguli“, ,,Micile reguli“ şi epistole. Scrierilor practice le poate fi adăugată ,,Sfînta Liturghie“.

Sfîntul Grigore de Nazians

Viaţa Sfîntului Grigore de Nazians este cunoscută mai ales din autobiografia sa în versuri. S-a născut în anul 330, lîngă Capadochia. Tatăl său a fost un păgîn convertit la creştinism, care a ajuns în cele din urmă episcop iar mama sa se numea Nona. Grigore a mai avut un frate pe nume Cezar care era medic şi o soră ce se chema Gorgona dar aceştia au pierit prematur lăsîndu-l singur la părinţi. Primii paşi în educaţie îi face în casa părintească, după care îşi continuă studiile la Cezareea Palestinei, Alexandria Egiptului şi Atena unde studiază vreme de zece ani literatura şi filosofia. În anul 360 se botează şi petrece o vreme alături de bunul său prieten, Vasile cel Mare, la mănăstirea pe care acesta o înfiinţase pe malul rîului Iris. Aici scriu împreună Filocalia- studiul operelor lui Origen. Este hirotonit preot la Nazians de către tatăl său pentru a-i fi de ajutor în guvernarea diecezei. Sfîntul Vasile cel Mare îl consacră episcop de Sasima dar Grigorie fuge în munţi considerînd că această alegere este forţată. În anul 379 vine la Constantinopol unde ridică o capelă într-una din casele părinţilor săi căreia îi va da numele ,,Anastasis“ adică ,,Învierea“. Aici va ţine nişte predici memorabile aducîndu-i pe mulţi rătăciţi la dreapta credinţă. Rosteşte cele cinci ,,Cuvîntări teologice“ celebre care îi vor aduce mai tîrziu supranumele de ,,teologul“.   Trădările nu au lipsit nici din viaţa marelui teolog. ,,Bunătatea lui fu exploatată de ereticul zis filosof, Maxim Cinicul, sosit la Constantinopol, ospătat şi lăudat de însuşi Sf. Grigore, în timp ce el urzea înlăturarea Sf. Grigore de la scaunul episcopal al Constantinopolului, cînd acesta era bolnav, introducîndu-se cu ceata lui în biserica ,,Anastasis“, fiind hirotonit episcop. Însă poporul credincios Sfîntului Grigore îl alungă pe impostor şi îi ceru Sf. Grigore să rămînă în fruntea lor. , strigîndu-i: ,,Dacă plecaţi, pleacă Treimea cu dumneavoastră“. Pentru liniştirea poporului, interveni însuşi împăratul Teodosie, care-i ceru episcopului arian, Demofil, să adere la credinţa Niceeană, sau să părăsească, el şi preoţii lui, toate bisericile oraşului. Demofil refuză să se supună şi împăratul ordonă evacuarea tuturor bisericilor ariene, ocupă cu trupele marea biserică a Sfintei Sofii în 27 octombrie 380. Împăratul, însoţit de escortă, îl înscăună, în aclamaţia mulţimii: ,,Grigorie episcop!“. Sf. Liturghie se termină fără tulburări“. (Ioan M. Bota) Grigore nu rămîne multă vreme episcop din cauza orgoliilor.  Se va întoarce la Nazians, apoi se retrage în locul natal, Arianz, unde îşi petrece ultimii ani ai vieţii în rugăciune, studiu şi definitivarea lucrărilor începute. A murit în anul 390, lăsînd în urmă o operă clară cu precizări dogmatice care au fost evidenţiate la Sinodul din 451 de la Calcedon“. (Aurelia Bălan Mihailovici) Este cinstit deopotrivă atît în Biserica Ortodoxă cît şi în cea Catolică. A rămas celebrul răspunsul său dat unui membru mai tînăr al adunării de la Constantinopol care striga- ,,Nu în Orient s-a născut Hristos?“. Grigorie îi reteză acestuia elanul răspunzînd- ,,Da, dar tot în Orient L-au omorît!“.

Sfîntul Ioan Gură de Aur

S-a născut în anul 344, în Antiohia şi a făcut parte dintr-o familie nobilă şi foarte bine situată. Tatăl său a fost ,,Secundus magister militium Orientis“, adică înalt funcţionar al Imperiului, fiind comandantul trupelor imperiale din Siria unde cade în luptă. ,,A fost crescut de mama sa, Antusa, rămasă văduvă la 20 de ani. Nu a voit să se mai mărite, numai pentru a-şi putea creşte cît mai bine copilul. Ioan ascultă cursurile retorului Libanus şi ale filosofului Andraghatius, apoi profesă cîtva timp avocatura. Numai dragostea sa mare faţă de mamă-sa l-a reţinut să nu părăsească lumea şi să intre în mănăstire. Totuşi, rămînînd în lume, a dus o viaţă de ascet. În 369, fiind remarcat de episcopul Meleţie, a fost botezat şi făcut lector. Probabil că în acest timp a ascultat lecţiile lui Diodor din Tars. În 374, în urma morţii mamei sale, şi poate şi pentru a scăpa de sarcinile episcopiei pe care voiau să i-o dea, se retrage într-o mănăstire din jurul Antiohiei, iar după patru ani se ascunde într-o peşteră, trăind singur o viaţă foarte austeră. Sănătatea foarte şubredă nu a suportat acest regim sever pe care şi l-a impus şi este silit să se întoarcă în Antiohia în anul 380, unde, în 381, este hirotonit diacon de către Meleţie, iar în 386 preot, de către episcopul Flavian, şi însărcinat cu predicarea în catedrala din Antiohia (386-398). Atunci începe cariera sa de orator, ţinînd cele mai vestite predici, Omiliile sale, care se răspîndesc şi îi duc faima pretutindeni“. (Ioan M. Bota). În anul 397, după încetarea din viaţă a episcopului Nectarie, Ioan este numit episcop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie. ,,Om energic, Sf. Ioan Gură de Aur a început să combată toate neregulile şi viciile, pe cîte le vedea în cler, în mănăstiri, în poporul de jos şi în puternicii zilei, chiar şi pe acelea ale curţii imperiale, necruţînd pe nimeni. El şi-a propus să reformeze şi să curme abuzurile în care alunecase biserica; suprimă mai întîi orice lux al casei episcopale, împiedică clerul să folosească în profitul său şi în paguba săracilor generozitatea persoanelor bogate; apără fecioarele şi diaconsesele, oprindu-le să mai locuiască la clerici, ceea ce le expunea calomniilor despre corectitudinea lor, ceru văduvelor o conduită ireproşabilă, un nealterat devotament, ceea ce îi aduse ura neîmpăcată alor trei dintre ele, care se uniră mai tîrziu cu împărăteasa Eudoxia (N.R- soţia împăratului Arcadie) pentru a-l pierde.Trimise misionari să-i evanghelizeze pe goţii de pe malurile Mării Negre şi de la Dunăre, din părţile ţării noastre“. (Ioan M. Bota) În urma urzelilor pregătite la palat de către împărăteasa Eudoxia care era criticată adesea de patriarh, Sfîntul Ioan este exilat de către împăratul Arcadie mai întîi în Bitinia. Aici veneau însă mulţi discipoli din Constantinopol ca să îl vadă şi să primească învăţături de la el. Este izgonit apoi mai departe, în Armenia. Drumul a fost epuizant iar episcopul a fost chinuit de soldaţii care îl însoţeau. La Commana, astăzi localitatea Bizeri din Turcia, pe malul Mării Negre, Ioan Gură de Aur se prăbuşeşte epuizat, nu înainte de a rosti cuvintele- ,,Slavă lui Dumnezeu pentru toate!“. Era ziua de 14 septembrie 407. Aşa a trecut la Domnul unul dintre cei mai profunzi dascăli şi filosofi ai omenirii. Este numit ,,Înţeleptul interpret al tainelor lui Dumnezeu şi flacăra virtuţii“, la Sinodul de la Calcedon din 451 ,,învăţător al Bisericii“ iar Papa Pius al X-lea îl numeşte ,,patronul ceresc al predicatorilor creştini“. Operele sale se împart în tratate exegetice- de studiu asupra Sfintei Scripturi, morale (,,Despre penitenţă“, ,,Despre calende“, ,,Contra jocurilor de circ“), dogmatico-politice, ocazionale şi diverse tratate- ,,Despre căinţă“, Despre duşmanii vieţii călugăreşti“, ,,Către călugărul Styagiriu chinuit de diavol“, ,,Comparaţie între un rege şi un călugăr“, ,,Despre feciorie“, ,,Către o tînără văduvă“, ,,Despre rămînerea în văduvie“, ,,Despre preoţie“.

Cuvinte de duh ale celor trei mari învăţători

Putem spune, şi pe bună dreptate, că cei trei mari dascăli nu aparţin doar Bisericii creştine ci întregii posterităţi, fiind unii dintre marii maeştri ai spiritualităţii universale. Vasile cel Mare obişnuia să spună- ,,Proştii sînt bogaţi mai mult în vise decît în bogăţii“ sau ,,Fapta bună nu piere niciodată definitiv. Acela care seamănă amabilitate, culege prietenie; acela care sădeşte bunătate, culege rodul dragostei; bucuria care se revarsă dintr-un suflet nobil nu a fost niciodată neroditoare, iar recunoştinţa aduce de obicei răsplata“. Tot el mai spunea- ,,Educaţia cu forţa nu poate fi temeinică, ci doar ceea ce pătrunde cu bucurie şi veselie rămîne înrădăcinat adînc în sufletele receptive“; ,,Nu cuvintele stîrnesc durerea, ci obrăznicia şi aroganţa care ne-au jignit“; Morţilor li se cuvine să doarmă peste măsură, şi nu celor vii“; ,,Bîrfitorul murdăreşte trei oameni: pe cel bîrfit, pe ascultător şi pe sine însuşi“. Grigorie de Nazians spunea: ,,E nebun acela care, după ce s-a îmbogăţit, îşi uită prietenul“; ,,Discuţiile care durează mult consumă viaţa“; ,,Dumnezeu face totul cum vrea, iar omul cum poate“; ,,Cel care vorbeşte de rău e mereu în pierdere“; ,,O nevastă rea în casă seamănă cu viforul“; ,,Vorba bună e ca un leac pentru un suflet rănit“; ,,Să vorbească pot mulţi, să înţeleagă doar puţini“; ,,Nu vei afla nicio viaţă care să fi trecut fără de tristeţi“; ,,Certurile îndrăgostiţilor nu durează mult“. Sfîntul Ioan Gură de Aur spunea- ,,Nu ieşi în lume, ci întoarce-te în tine însuţi; înlăuntrul omului se adăposteşte adevărul“ sau ,,Nimeni nu este capabil să-l găsească pe Dumnezeu, dar să nu crezi dinainte în ceea ce vei afla în urmă“; ,,Desăvîrşirea stă în cunoaşterea de către om a propriei nedesăvîrşiri“; ,,Felul în care se îmbină sufletele cu corpurile este absolut uluitor şi cu desăvîrşire de nepătruns pentru om, dar, totuşi, acesta este omul“; ,,Crede ca să poţi înţelege“; ,,Viaţa celui care vorbeşte are mai multă însemnătate decît orice discurs“. (Ștefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here