Primele carduri de energie urmează să ajungă săptămâna aceasta la persoanele aflate în dificultate financiară, pentru a le ajuta la plata facturilor, informează romania-actualitati.ro.

Primele carduri de energie urmează să ajungă săptămâna aceasta la persoanele aflate în dificultate financiară, pentru a le ajuta la plata facturilor. Vor fi aduse de poștași ca scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, și ar urma să poată fi utilizate începând cu 20 februarie.

Cardul de energie nu este însă un instrument de plată, el doar certifică faptul că beneficiarul poate folosi sprijinul de la stat, prin intermediul Poștei Române, care va face decontările. Este o procedură care presupune multe drumuri la oficiile poștale, dar autoritățile ar vrea să permită și plata online și inclusiv verificarea soldului rămas, a explicat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.

Marcel Boloș: ”Sper să avem și aprobat serviciu de e-mandat poștal, adică inclusiv plății electronice, acolo unde este posibil. După fiecare operațiune să solicite dovada serviciilor de mandat poștal. Este documentul care confirmă că plata va avea loc, respectiv Poșta Română va vira banii pe care îi primește de la noi către furnizorul de energie al beneficiarului. Vom da posibilitatea ca, pe baza seriei pe care o are cardul de energie, să poată fi electronic consultat soldul contului și istoricul plăților.”

Un proiect de act normativ pentru introducerea sistemului online pentru plata facturilor cu ajutorul de la stat ar urma să fie pe agenda ședinței de guvern de săptămâna aceasta. Platforma de plată online ar urma să fie pusă la dispoziția beneficiarilor tot de Poșta Română și ar trebui să fie accesibilă inclusiv de pe telefonul mobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here