Investiţiile prevăzute în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) al Județului Brașov pare că au depășit obstacolele, iar cererea de finanțare din fonduri europene va fi depusă în această primăvară.  Finanţarea va fi solicitată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027 (PDD), asta după ce documentaţia nu a putut fi depusă prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020 din cauza problemelor legate de identificarea terenurilor pentru realizarea investiţiilor.  Un raport privind stadiul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor   a fost prezentat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Szenner Zoltan joi, 16 februarie, într-o conferinţă de presă.
Zoltan a anunţat că, după mai bine de doi ani, în care au fost verificate zeci de terenuri şi au fost purtate discuţii cu primari, consilieri locali şi proprietari, au fost stabilite amplasamentele pentru cele mai importante investiţii din SMID.

  •   O investiție va fi realizată   pe teritoriul comunei Măieruş (la aproximativ 3 km de satul Măieruş, într-o vale izolată, la 2,5 km de drumul naţional). Aici se va realiza o instalaţie integrată de tratare a deşeurilor reciclabile colectate separat şi a celor reziduale, în vederea valorificării materiale şi energetice, aceasta urmând a deservi   Braşovul și localitrățile limitrofe. Instalaţia va asigura realizarea sortării, tratării mecano-biologice şi compostării deşeurilor, dar şi digestie anaerobă şi cogenerare, urmând să fie dotată inclusiv cu o staţie de epurare.  Această investiţie este estimată la aproximativ 50 de milioane de euro.
  •  Zona Rupea va fi deservită de o staţie de transfer deşeuri, care va fi construită pe un teren cu o suprafaţă de 5 hectare, situat pe teritoriul administrativ al comunei Hoghiz.
  •  Pentru zona Făgăraş va fi realizat un centru de sortare şi pregătire a deşeurilor pentru valorificare materială şi energetică pe teritoriul comunei Părău. La acest centru se vor realiza sortarea, tratarea mecano-biologică şi compostarea deşeurilor, urmând să dispună şi de o staţie de epurare.
  • Pentru cele trei locaţii am obţinut Hotărâri de Consiliu Local prin care unităţile administrativ-teritoriale au încuviinţat realizarea investiţiilor, iar în cazul terenurilor de la Părău şi Măieruş, care sunt în proprietate privată, avem încheiate acorduri notariale cu proprietarii. La niciuna dintre cele trei staţii nu se vor depozita deşeuri. Potrivit reglementărilor legale, la nivelul judeţului Braşov nu avem posibilitatea să autorizăm un alt depozit de deşeuri în afară de cel existent, administrat de SC Fin-Eco SA, pe care îl vom integra în SMID”, a explicat Szenner Zoltan, citat de bzb.ro.

Pentru finanțarea acestor trei investiții, cererea va fi depusă după ce linia de finanțare va fi deschisă, undeva în luna martie.

  • „Ghidul de finanţare prin PDD nu a fost, încă, publicat. Am înţeles că se va întâmpla în luna martie a acestui an. Este vorba de o investiţie de peste 50 milioane de euro, iar dosarul va fi analizat de Comisia Europeană. Etapa următoare este semnarea contractului de finanţare, după care vom lansa licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor”, a anunţat reprezentantul Consiliului Judeţean Braşov.

În paralel, se va lucra la elaborarea documentaţiilor urbanistice, vor fi obţinute avizele şi acordurile.

  ADI ISO Mediu Braşov se va ocupa de managementul deșeurilor

În perioada următoare vor fi şi consultări cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Braşov (ADI ISO Mediu), pentru a se stabili cea mai bună modalitate de gestionare a deşeurilor în judeţul Braşov.

  • „După ce vom termina aceste investiţii, ADI ISO Mediu Braşov se va ocupa de managementul deşeurilor la nivelul judeţului. Printre altele, va organiza licitaţiile pentru stabilirea operatorilor de salubritate. Investiţiile realizate prin SMID sunt necesare pentru atingerea obiectivelor asumate de România privind devierea de la depozitare a deşeurilor”, a încheiat Szenner Zoltan.

Anul acesta, în bugetul judeţului Braşov este prevăzută 9.093.080 lei pentru implementarea SMID.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here