Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat în această după-amiază, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea unei agresiuni într-o locuință situată raza localității Budila, din județul Brașov. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat o femeie, în vârstă de 36 ani, în stare de inconștiență, cu leziuni pe corp, cu privire la care cadrele medicale, sosite ulterior, au declarat decesul. Totodată, polițiștii au reținut un bărbat, suspect de agresiune, acesta aflându-se, la momentul actual, în custodia autorităților.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au întocmit dosar penal, în care, la acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Facem precizarea că autorul a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, fostul concubin al femeii decedate.

Ancheta penală este în curs de desfășurare, sub coordonarea procurorului de caz, cercetările fiind continuate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here