În calitate de membru al Asociației Internaționale de Medicină Integrată monitorizez modul în care se realizează în România actul medical, știrea care determină efecte pe termen scurt și mediu a calității vieții oamenilor. O parte a adevărului îl veți găsi aici, în aceste informații care mereu s-au dorit a fi nepărtinitoare. Cum spunea un mare înțelept din antichitate: ,,Îmi este prieten Platon dar mai prieten îmi este adevărul”. Imunizările în masă nu au ținut cont de argumentele juridice, logice, deontologice pentru care înțeparea obligatorie cu serul experimental (”vaccinarea”) este un atentat la democrația și siguranța națională despre care televiziunile nu au spus absolut nimic ceea ce ne determină să ne întrebăm: suntem sau nu îmbolnăviți și chiar omorâți cu bună știință de cei care se presupune, în naivitatea colectivă, că ar trebui să vegheze asupra binelui societății. Dacă jurnaliștii ar face știri bazate pe fapte și corectitudine, subiecte cum ar fi de pildă cele despre efectele secundare ale serurilor experimentale denumite impropriu vaccin ar fi primele de pe lista de interes. Motivul real pentru care aceste știri nu există este pentru că subiectul este considerat mereu ”tabu” de către guvernanți. De exemplu, efectele secundare (grave) și problemele de sănătate pe care le generează popularele medicamente, cu vânzări de miliarde de dolari, care scad colesterolul, au fost ascunse. O grămadă de subiecte incredibile care implică Big Pharma nu apar nicăieri, niciodată. Dacă este vorba de pildă despre daunele penale pe care marile companii farmaceutice le plătesc după ce au fost acuzate și găsite vinovate pentru reclamă mincinoasă care a dus la vătămarea sau decesul pacienților, presa se face că plouă . Altfel spus știrile despre subiecte care pot influența sănătatea și chiar viața populației îi ocolesc chiar pe cei pe care îi vizează în primul rând, cetățenii. La București, succesul în televiziune (cu mici  excepții) este direct proporțional cu capacitatea de a înghiți frustrarea de a nu te putea exprima liber în singura meserie care are ca fundament libertatea de exprimare. Tom Walker a demonstrat faptul  că în epoca războiului informatic, a cenzurii mediatice și a propagandei obraznice, să fii reporter este o meserie cumplită, acesta fiind forțat să cosmetizeze și să denatureze adevărul la infinit.

Fondatorul colosului ”Merck” visa să vândă medicamente la oameni sănătoși  

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice țintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoși. Suișurile și coborâșurile vieții devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obișnuite, sunt transformate în afecțiuni înfricoșătoare și din ce în ce mai mulți oameni normali se trezesc bolnavi peste noapte. Într-o carte (în 2005)  Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor la Universitatea ”Victoria” din Canada)  și Ray Moynihan (jurnalist specializat în Sănătate) fac o radiografie necruțătoare a strategiilor de marketing  ale producătorilor de medicamente. Cei doi cercetători dezvăluie cum prin campanii de promovare concertate industria farmaceutică mondială, cu cifre de vânzări de peste 500 de miliarde de dolari, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de șubrezire fizică, de boală etc.  Pe măsură ce în țările dezvoltate majoritatea locuitorilor se bucură de o viață mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică cu atât campaniile publicitare îi bagă în panică pe cei grijulii cu sănătatea lor. Probleme minore sunt descrise ca tulburări grave care necesită tratament imediat. Astel, timidatea se transformă în ”anxietate socială” iar tensiunea premenstruală devine ”tulburare disforică premenstruală”. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine. Epicentrul acestui comerț sunt S.U.A. Americanii reprezintă 5% din populația lumii dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob.  Cheltuielile populației cu sănătatea s-au dublat în ultimii zece ani din cauză că prețurile la medicamente cresc dramatic dar mai ales pentru că medicii de familie prescriu din ce în ce mai mult.

Firme care ,,favorizează crearea” tulburărilor medicale

Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat ,,Arta de a cataloga starea de sănătate”  (Londra 2003) Parry explică metodele prin care firmele sale ,,favorizează crearea” tulburărilor medicale :

  •  reevaluarea stării de sănătate;
  •   redefinirea unor boli cunoscute de mult și rebotezarea lor;
  •  crearea unor disfuncții din nimic; preferatele lui Parry sunt disfuncția erectilă,  deficitul de atenție la adulți și sindromul disforic premenstrual.

Cu o sinceritate dezarmantă Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condițiile pentru crearea pieței pentru  produsele lor. Sub patronajul firmelor de marketing experți medicali și guru precum Parry se așează la aceeași masă pentru a ,,descoperii idei noi despre boli și stări de spănătate”. Totul este ca acestea să li se prezinte potențialilor clienți într-o manieră inedită. Un raport al Business Insights destinat conducătorilor de multinaționale din sectorul farmaceutic este și mai clar: capacitatea de ,,a crea piețe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cele mai performante este de a schimba modul în care oamenii privesc afecțiunile banale. Ei trebuie ,,convinși” că ,,probleme acceptate până acum ca ușoare disconforturi” necesită ,,intervenția medicului”. Raportul (Business Insights) are o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: ,,Anii care vor veni vor fi martorii  creării bolilor  de către firme”.

 ,,Expert într-o maladie născocită de imaginația industriei“

În 2014, profesorul Philippe Even declara pentru France 4: ,,Industria farmaceutică a creat o piață plecând de la boli care nu există. De exemplu, pre-hipertensiunea arterială pentru care sunt tratați un milion de francezi și despre care se știe că tratamentele nu aduc nimic!” După ce profesorul Even împreună cu profesorul Bernard Debre au publicat ,,Ghidul celor patru mii de de medicamente utile, inutile sau periculoase” acestora li s-a interzis să profeseze timp de un an.  Medicul generalist Des Spence povestește în ,,British Medical Journal ” cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginația industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: ,,căutăm lideri de opinie a căror muncă va trebui să influențeze gestionarea și terapiile viitoare”.  Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piață pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte și în care ,,slujitorii lui Hipocrate” nu au nici un fel de libertate de mișcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare dar și al prestigiului, notorietății pe care o asemenea companie o aduce. ,,Experții” trebuie să legitimeze ,,boala”, iar industria farmaceutică trebuie să o transforme într-o boală gravă. Cea mai eficientă strategie de marketing pentru ,,vânzarea” bolilor este frica. Astfel se vorbește deja de ,,farmacoterapia fricii” și negoțul cu boli. Nu au procedat în acest mod guvernanții, conducătorii acestei țări în plandemie introducând ,,obligativitatea” înțepării cu serul experimental pe care în mod fraudulos l-au numit ,,vaccin”?

 O picătură de adevăr într-un ocean de dezinformare medicală

Anca Nițulescu conduce Asociația ,,Medici pentru Cosimțămant Informat” care a câștigat în prima instanță  un proces prin care obligă autoritățile să schimbe definiția cazului de covid. Prin procesul respectiv s-a dovedit că statisticile despre morții de covid care au fost vehiculate în ultimii ani au fost falsificate. Astfel, Curtea de Apel București, la cererea mai multor medici, obligă Institutul Național de Sănătate Publică să schimbe definițiile de declarare a covid-19 drept pricină a morții.  Anca Nițulescu a scos în evidență dezinformarea medicală prin intermediul instituțiilor medicale, la nivel instituționalizat. Medicii au o îndatorire atât profesională cât și de conștiință de a pune la dispoziția populației informații medicale corecte. Ea a arătat cum o problemă medicală a fost transformată în criteriu de discriminare socială pe motive medicale iluzorii. A devenit evident că toate măsurile impuse: distanțarea, măștile, izolarea și ,,vaccinarea” (înțeparea cu serul experimental) nu au fost utile.  Atât medicii cât și cetățenii au dreptul la liberă opinie dacă trăim într-o societate normală. Dar Arafat, Iohanis, guvernanții au hotărât că medicii nu au dreptul la liberă exprimare. Chiar președintele Colegiului Național al Medicilor, Daniel Coriu (profesor și medic) care recomanda cu exaltare serurile experimentale ca fiind ,,cele mai bune preparate existente” și-a arătat frustrarea, furia, atunci când a fost dovedit în instanță că instituțiile medicale au ascuns adevărul despre boală și serul experimental covid și ignorarea cu bună știință a anumitor metode de tratament, eficace și ușor de obținut, bagatelizând riscul de reacții adverse postvaccinale (după injectarea cu serul experimental) el fiind unul dintre servitorii guvernanților trădători.

Instituțiile medicale românești sub conducerea lui Arafat, a președintelui și a miniștrilor perindați la conducerea Ministerului Sănătății, cu acordul tacit al medicilor de familie, au încercat să transforme în obligativitate recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și ale Centrului European de Control al Bolilor prin impunerea injectării populației cu serurile experimentale. S-a încercat impunerea ,,vaccinării” obligatorii a personalului medical sub pretextul grijei pentru siguranța pacientului. Deoarece au apărut tot mai multe reacții adverse (unele foarte grave) și pentru că a devenit evident că persoanele ,,vaccinate” se pot îmbolnăvi și pot transmite boala mai departe nu s-a putut impune direct obligativitatea înțepării cu serul experimental dar s-a încercat indirect forțarea aceasta prin prevederea de testare obligatorie a personalului medical pe banii proprii (Este un lucru lipsit de logică să testezi o persoană asimtomatică). Întrebarea este cum se va gestiona în viitor relația dintre medici, instituții medicale  și populație?  Astfel, la Conferința Extraordinară C-19 de la Parlamentul României dctorul Damian Baciu a concluzionat: ,,Parlamentarii au participat la un act de crimă împotriva propriului popor! Puteți oare încerca să reduceți efectele acestui dezastru? Adevărul vă va elibera!“ Dacă prof.dr. Coriu (președintele al Colegiului Național al Medicilor) ar fi citit cu suficientă atenție măcar prima autorizare condiționată a produsului experimental Pfizer cu un conținut de 140 de pagini în engleză din decembrie 2020 și 57 de pagini F.D.A. a acestor seruri experimentale pentru care s-a schimbat definiția vaccinului (!!!) ar fi știut de riscul crescut al acestora, ducând în unele cazuri la decese precum și despre efectele secundare severe după înțeparea cu serul experimental care se pot manifesta în următorii cinci – zece ani (fiind vorba de ARNm care schimbă genomul uman).

Dar dumneavoastră ați avut doar certitudini  uitând se pare în mod intenționat că în medicină nu există certitudini mai ales când este vorba de un produs experimental, cu tehnologie nouă, care în studiu clinic pe animale a făcut dezastru. Voi, Arafat, președinte, miniștrii ai Sănătății, Coriu,   ați încălcat cu bună știință Codul Deontologic al C.M.R.

 Articolul 1: Scopul și rolul profesiei medicale. Întreaga activitate profesională a medicului este dedicată exclusiv apărării vieții, sănătății și integrității fizice și psihice a ființei umane.

Articolul 4: Primordialitatea interesului și a binelui ființei umane în toate deciziile cu caracter medical. Medicul va trebui să se asigure că înțelesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei.

Articolul 6: Independența profesională. Medicul este dator să stăruie și să își apere independența profesională fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.

Articolul 7: Caracterul relației medic- pacient. Relația medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesională și se va clădi pe respectul acestuia față de demnitatea umană, pe înțelegere și pasiune față de suferință.

Articolul 38: Semnalarea erorilor profesionale. Medicul care ia cunoștiință despre fapte care, în opinia lui, ar putea constitui erori profesionale va informa prin scrisoare medicală medicul autor al faptei.  ,,Cenzura ucide știința, însă, în această situație, cenzura a ucis oameni”. (Florin Gherasim, membru al Asociației Internaționale de Medicină Integrată și Împotriva Îmbătrânirii, președinte al A.S.I.M.I.A. pentru România, specialist în recuperare medical) 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here