Contextul nașterii lui Iisus nu a fost deloc ușor, chiar dacă Evangheliile Nașterii Domnului, respectiv Matei și Luca, ne prezintă călători misterioși, daruri regale și arătări celeste, mai avem un text biblic care, printre atâtea luminițe, ne arată și umbre, și anume uciderea pruncilor din porunca lui Irod, aflat și el în căutarea căsăpirii vlăstarelor regale pe linia lui David. Iisus a fost urmărit astfel din două părți: de romani și de Irod. Evanghelia după Matei spune: ,,Iar Irod când a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi”. (Matei 2, 16) În zilele nașterii lui Iisus avem de-a face cu un genocid al pruncilor pe care documentele istorice ale vremii nu îl relatează dar vorbesc despre firea suspicioasă a lui Irod și uciderea de către el a membrilor familiei sale. Tot în apropierea nașterii lui Iisus a avut loc înăbușirea unei revolte de către romani. ,,Când s-a născut Maria- spune James D. Tabor- în jurul anului 18 î.Hr. , romanii ocupau partea de nord a Palestinei, numită Galileea. Sepphoris era un oraș iudeu, dar romanii îl transformaseră în centrul administrativ al întregii regiuni. Țara era condusă de Irod cel Mare. Acesta fusese prieten apropiat cu Antoniu și Cleopatra. Generalul roman Octavian, viitorul împărat Cezar Augustus, l-a numit ,,rege al iudeilor”. Și, cu toate acestea, Irod nu se trăgea din linia de sânge a lui David care i-ar fi dat dreptul la tron. Mama lui Irod era iudee, iar tatăl-idumeu. Suferea din cauza originilor pe jumătate iudaice, ceea ce după părerea multora era o condiție nedemnă pentru conducerea legitimă a Israelului. Din invidie și frică, a dat poruncă să se distrugă toate înregistrările genealogice ale familiilor iudaice conducătoare. S-a căsătorit și cu Mariamne, o prințesă care se trăgea dintr-o familie de preoți hașmoneeni, într-un efort disperat de a contracara opoziția evreiască față de originea sa. Ramura hașmoneană este cea din care se ridicaseră macabeii (N.R- eroi naționali ai Israelului, inițiatori ai unei răscoale împotriva diadohului grec care cucerise Palestina; diadohii erau foști generali ai lui Alexandru Macedon, care își împărțiseră între ei ceea ce a mai rămas din imperiul macedonean după dispariția lui Alexandru), care conduseseră țara timp de un secol înainte de cucerirea Palestinei de către romani. Într-un atac de furie, Irod a omorât-o și pe ea, și pe cei doi fii ai lor”. Iosefus Flavius, istoric și fost general evreu adoptat de familia romană conducătoare a Flaviilor, relatează faptul că Irod a dotat fortăreața Masada din deșert ca pe un loc de refugiu în cazul în care poporul l-ar fi detronat pentru a înscăuna un conducător din ,,casa lui David”. Istoricii ne atestă faptul că Iisus era urmărit din două părți, după cum am spus mai sus. ,,În ultimele decenii ale secolului I, împărații romani Vespasian și Domițian aveau să urmărească și să execute membri ai familiei regale din ,,Casa lui David”. (James D. Tabor) De la această sursă, toate lucrurile se leagă, inclusiv procesul lui Iisus și condamnarea lui de către Pilat. Vom vedea că adevărul istoric nu este în totalitate similar cu mărturia ,,pro-romană” a lui Luca, care căuta să-l apere pe guvernatorul Pilat. Luca relatează fapte veridice, dar personal era un admirator al romanilor, ceea ce nu dezbracă Evanghelia sa nici de adevărul istoric, nici de latura canonică a descrierii biblice. Lucrurile sunt atât de profunde, încât trebuie să mergem dincolo de rânduri.
Poveste de Crăciun
Călători misterioși, aur, tămâie, smirnă, creaturi celeste dar și mult sânge. Noi privim perioada Crăciunului ca pe una a bucuriei, bucuria Nașterii Domnului, dar și scăparea sa din ghearele sceleratului ,,rege” Irod, însă scenariul este mult mai terifiant, după cum ne-o spune istoricul Tabor. ,,În anul 4 î.Hr., pe când Maria avea vreo paisprezece ani, Irod cel Mare s-a stins din viață. La scurt timp după moartea lui, un anume Iuda, fiul lui Ezechia, a intrat în palatul regal de la Sepphoris. După ce a pus mâna pe armele de acolo, s-a năpustit în Galileea împreună cu tovarășii săi. Pretutindeni în țară au izbucnit răzmerițe locale împotriva romanilor”. (Tabor) Istoricul Iosefus, contemporan cu evenimentele, spunea că orice căpetenie a unei bande de tâlhari putea să se numească ,,rege”, atât erau vremurile de tulburi dar și răspunsul ,,păcii romane” este pe măsură. ,,Romanii au reacționat prompt și cu o eficiență copleșitoare. Guvernatorul Siriei, infamul Publius Quintilius Varus, a trimis trei legiuni din Siria pentru a zdrobi revolta față de stăpânirea romană. Împreună cu trupele auxiliare, douăzeci de mii de soldați au intrat prin nordul țării, au incendiat Sepphorisul, iar pe locuitori i-au înrobit drept pedeapsă pentru participarea la răzmerițe. Adunându-i pe rebelii din toată țara, Varus a crucificat două mii dintre ei. Atmosfera din Galileea trebuie să fi fost îngrozitoare, cu toți acei oameni care mureau pe cruce, răstigniți de-a lungul drumurilor principale sau pe coamele dealurilor. După răscoală, romanii au împărțit Palestina în trei provincii conduse de fiii lui Irod cel Mare. Arhelau a primit Iudeea, care se afla în sud și cuprindea și ținutul muntos numit Samaria, care se întindea până spre nord. Filip a primit partea de la răsărit de Iordan, în zona Mării Galileii. Lui Irod Antipa i s-a dat Galileea, nordul Iudeii, precum și Pereea, la răsărit de râul Iordan. Este vorba despre același Irod care a ordonat tăierea capului lui Ioan Botezătorul și a luat parte la judecarea lui Iisus. Irod Antipa a reclădit și fortificat orașul Sepphoris, stabilindu-și acolo capitala și construindu-și un palat în cel mai sofisticat stil greco-roman. Acesta ocupa o poziție strategică deasupra văii Bet Netofa, la intersecția mai multor drumuri principale”. (James D. Tabor, Dinastia Iisus) Este interesant faptul că istoricul James Tabor plasează evenimentul nașterii lui Iisus după moartea lui Irod cel Mare, în timp ce în Evanghelia de la Matei se spune că acesta a ordonat uciderea pruncilor. Un lucru este cert, Irod a murit undeva în apropierea Nașterii Domnului, sau imediat după.
Necazurile Mariei
După cum spuneam, unde rațiunea istoricului se oprește, începe credința iar acest lucru este foarte palpitant. De fapt, în asta constă farmecul verbului ,,a crede”. ,,În perioada răscoalei și a înăbușirii ei brutale, Maria, în vârstă de paisprezece ani sau cincisprezece ani, era deja considerată femeie și era promisă unui meșteșugar din partea locului, pe nume Iosif. Tot atunci în Nazaret a avut și ea parte de propriile necazuri- a rămas însărcinată înainte de căsătorie și nu Iosif era tatăl. Luca spune că, atunci când cei doi s-au dus la Betleem să-l nască pe Iisus, Maria era încă ,,logodnica” lui (Luca 2:5). Cuvântul grecesc pe care îl folosește este foarte clar. Acest lucru înseamnă că erau doar logodiți, când ea era pe cale să nască. După nașterea copilului la Betleem, cei doi s-au întors în Nazaret, chiar după dezastru, când ruinele Sepphorisului mai fumegau încă”. (James Tabor) Temporalul istoric se vădește în cercetările obiective ale lui Tabor dar în Evanghelie temporalul se împletește cu atemporalul. Matei spune clar că copilul nu era al lui Iosif dar scena evenimentelor se transcende undeva într-o încărcătură căreia unii îi atribuie valoarea de mit iar alții vorbesc de intervenția divinității în istorie. ,,Iar nașterea lui Iisus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului, i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: ,,Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”. Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, Căruia i-a pus numele Iisus”. (Matei 1, 18-25) Nașterea lui Iisus Hristos a avut loc în timpul unor drame cumplite: trupuri țintuite pe cruci în putrefacție, capitala în flăcări, cunoscuți uciși și oameni duși în sclavie. După cum ne spune istoricul: ,,Viitorul acestei familii și cel al copilului nu erau nici pe departe sigure”.
Nașterea din fecioară
John Frame spune: ,,Noțiunea de naștere imaculată nu are corespondent în literatura altor religii, în care nașterile rezultă în urma actului sexual dintre un zeu și o femeie (lucru care nu apare în cele două Evanghelii) din care rezultă o ființă pe jumătate divină, pe jumătate umană. În cristologia biblică lucrurile sunt total diferite”. Frame este citat, în acest context, de către Douglas Groothuis, în lucrarea ,,Portrete istorice atribuite lui Iisus din Nazaret” care subliniază- ,,Același autor scrie că nici una din legendele altor religii nu își înscrie evenimentele în coordonate istorice, așa cum o fac Evangheliile după Matei și Luca”. (Douglas Groothuis, Portrete istorice atribuite lui Iisus din Nazaret) (Ștefan BOTORAN)
